N-am sa inteleg niciodata de ce “fii barbat” este o sintagma asociata cu: masculinitatea, prostia, indiferenta si o eventuala retardare specifica barbatilor. Mai ales cand barbatia nu inseamna asta cat capacitatea de a-ti asuma riscuri si responsabilitati care, sa-ti asigure, in cadrul mediului tau, un trai mai bun, un respect mai mare, o eventuala frica a celor ce vor sa te frece la oo.

E 2:10 si n-am somn. N-am chef de nimic. Sunt dat peste cap. Am luat hotararea egoista sa nu mai dau atentie la nici un sentiment de placere si/sau dragoste care mi se arata, din simplul fapt ca atunci cand am aratat aceasta deschidere, persoanele in cauza, au fost inchise pentru mine. E mai bine asa … e mai bine sa te stii singur si fara sa mai suferi pentru nimeni decat sa ajungi aproape sa implori sentimentul.

Am ajuns la concluzia ca daca cei ce te iubesc, chiar te iubesc, atunci iti vor demonstra acest lucru, fara sa le ceri, fara sa te chinui. Nu trecand prin foc si para doar ca sa-ti ierte greselile, ci te vor ierta, de la ei putere, fiindca sunt capabili sa iubeasca si sa ierte. Tot prin logica asta, mi-am dat seama, ca de fapt, nu … nu sunt iubit deloc … Iar concluzia a fost pe atat de dura, pe cat decizia asta a fost luata, daca se poate spune, mai repede decat instant.

Probabil pentru ca logica, e imbatabila. Ratiunea e minunata si cand stai sa rumegi, aflii ca de fapt, te chinui degeaba, atunci cand cel de langa tine, nu simte nimic si-ti reproseaza ca “n-ai fi barbat”. Asa sa fie. Lasa-ma pe mine sa nu fiu “barbat” si sa ma lamentez, asa cum imi place mie. Fiindca am inteles ca nu sunt demn sa-ti fiu mai mult decat sunt acum … nefiind barbatul de care ai nevoie.

Cel putin impresia asta o am. Era o veche zicala care zicea ca in spatele oricarui barbat de succes, sta o femeie de succes. Ma-ntreb daca la noi e valabila zicala … Insa, oricum, daca asta a fost dorinta ta, sa ma faci sa ma retrag in mine, sa nu-ti mai spun ce simt, felicitari … ai reusit :) – fiindca peste prioritatile tale (si deci incapatanarea specifica noua, Gemenilor) n-a putut trece nimic.

Aceeasi greseala o facusem si eu. Si mi-a parut rau, dar n-a fost deajuns. Si ai vazut ca te doresc, dar n-a fost deajuns. Si ai vazut ca sufar de dorul tau, dar n-a fost deajuns. Iti pasa? Nu. Nu pentru ca nu simt … Da, sunt un nerecunoscator, care nu se bucura de cat ii oferi. Si iarta-ma pentru asta …

Iti vei da seama singura ce se intampla cu mine … daca-ti vei rupe 5 minute din viata ta, sa-mi citesti cuvintele. Si sper sa-ti dai seama ca e prea tarziu si ca am atat de mult de reprosat, dar pentru ca, de prost si fraier ce tin la tine, le tin in mine, incat sa te fac sa te simti, libera, neconstransa. Conteaza insa prea putin ce simt eu, “martirul” pe care-l fac si nici nu e nevoie sa ma “salvezi” …

Chiar nu e nevoie. Nu e nevoie sa-mi dai atentie. Era o vreme cand o faceai, dar inteleg ca ce-am fost eu atunci, nu mai sunt acum. Si n-are rost sa te rog sa revii in bratele ce te iubeau odata … fiindca n-o vei face. Atotstiutor? Nu … poate doar un fin rationament al psihicului uman si o experienta cu oamenii prea mare.

Insa astept … astept cu nerabdare si patos sa-mi demonstrezi ca esti exceptia, asa cum iti spuneam, odata, ca te iubesc, caci intre multe, tu esti exceptia de la tipar, exceptia de la regula. Dar n-o vei face … chit ca te stiu, te cunosc, ai avea ambitia de a o face dar aceeasi ambitie te opreste, precum si aceeasi mandrie …

Revin la concluzia ratiunii mele reci: daca ma iubesti, o vei face, fara sa-ti cer, fara sa implor, fara sa mai fac eu nimic. Si pana cand Dumnezeu bunul va face posibila o astfel de zi, am sa ma resemnez, caci, fiind prea deschis, prea bland, prea iubitor cu tine … nu ti-a placut.

Da … e timpul sa ma retrag. Am facut greseala, din nou, sa ofer prea mult si sa nu astept nimic in schimb. Fiindca asa fac eu cu oamenii pe care-i iubesc, le ofer totul sperand sa vada ce simt pentru ele. Si niciodata  nu s-a intamplat ca acest sentiment, sa se intoarca, fara sa-l ceri … iar cand il ceri, e ironic, chit ca ti-e oferit, nu mai simti, nici o placere. Fiindca ai fost nevoit sa-l ceri. Iar atunci … doare. Doar enorm. Doare ca dracu’ … si cred ca nici lui dracu’ nu-i pasa …

Deci se pare ca sunt un claustrofob. Si stiu ca o proprozitie nu se incepe cu “deci”, dar asta e concluzia la care am ajuns. Desi am spatiu de stocare cat sa nu-mi ajunga, nu prea ma simteam ok sa tin cartile, pozele, video-urile pe o amaraciune de 250GB, de pe vremea lu’ Chioru’ Pazvante, frate cu Sulica Franaru’ care putea sa crape in orice zi cand lumea-mi era, mai draga.

Asa ca luai un WD, My Book. Pe care-l injurai olecutica ca nu e direct compatibil cu Linux (Gnome) – pana sa descopar, desi stiam de mult, ca exita “fdisk” pe Linux, ca pot repede busii partitia NTFS de pe el si sa-mi bag un EXT3. And so did I. As we speak, se formateaza :P …

Cand oi elibera hdd-ul ala vechi, o sa fiu happy. Nu de alta, dar parca ma simt mai sigur sa tin datele extrem de importante, pe un extern, cu garantie, conectat doar prin USB cu un sistem care ar putea sa crape oricand (doar asa am invatat eu calculatoare, pe vremuri, busind tot ce-mi cadea in mana).

:P In rest, pap o macaroana, miros parfum de domnisoara in hainele mele si o imbratisare calda de la Alex. Fredonandu-l pe raposatul Liviu Vasilica, as zice: “De cine mi-e dor si seteeee … bis … De cine mi-e dor si seteeee, Nici nu-l vad si nu ma vede …” :D … yep … mi-e dor …

Cateodata simt sa evoc o stare de contemplare, specifica lui Cioran: “Doua lucruri m-au umplut neincetat de o isterie metafizica: un ceas care sta si-un ceas care umbla.”. Efectiv o subliniere a modului in care trece timpul si a lipsei de animatie de care viata cotidiana da dovada.

Zilele acestea lucrez din greu la un proiect pe care vreau sa-l finalizez pana Vinerea aceasta. Deja trecui de 70% din proiect, mai am de instalat cateva servere si de finalizat o parte de cod, ca mai apoi sa ma bucur de “roadele victoriei”. Nu pot sa nu remarc insa, ca atunci cand astepti sa e intample lucruri, timpul trece greu.

In orice caz, Alexandra sta la camin perioada asta, avand in vedere ca e mai aproape de facultate. Sunt cativa km intre Militari si Expozitiei, dar in traficul din Bucuresti, asta inseamna ore, ore care devin eficiente intr-un timp atat de scurt. Gandindu-ma la situatia de fata, s-ar parea ca timpul este singura resursa care ne este data de catre “Creator” (Dumnezeu, Allah, Buddha, nu conteaza numele) – iar modul in care il gestionam e calea catre succesul sau insuccesul nostru intr-un timp dat.

Tragand linie: o persoana poate face diferenta intre modul in care iti petreci timpul. Cateodata, viata trece mai repede alaturi de ea, cateodata mai incet. In orice caz, viata e mai putin plictisitoare atunci cand, dupa o zi de munca, ai cui sa te lauzi, cine sa te ia in brate si chit ca nu intelege nimic din ce ai facut tu acolo si tot ce-i explici … macar sa te ia in brate si sa te sarute cu foc.

Unele lectii se invata pe propria piele. Insa printre cele mai de seama inventii ale creierului uman probabil cea mai de seama este aceea a “back-up-ului”. Seara asta am invatat o lectie: lucrand la instalarea unui server nou, reusii sa busesc printr-o comanda, mai toate setarile acestui server. Noroc ca baiatu’, destept cum l-o facut mamuca, primu’ si primu’ lucru facut: o pastrat back-up la configuratia functionala de 1 zi in urma, in mod automat, asa cum numa el stie s-o faca.

Si uite ca in 2 minute de un-tar si un-gz (gzip) – rezolvai o problema ce altfel mi-ar fi luat 3 zile si 3 nopti, multa Cola, mult Jacobs, multe fierbatoare de apa sa o rezolv. Pare-se ca vreau cadou un HDD de 4TB (terra-byes) unde sa-mi pun tot ce vrea sufletelul meu, just for safe-keeping. Revenind la titlul acestui articol: “thanks God for whoever invented … tar and gz in Linux!” …

“Be a child in heart and a man in wisdom.” – Catalin Z. Alexandru

I started to actually love myself. Ziua a inceput cat se poate de bine. Cu o lupta contra somn, undeva pe la ora 8 dimineata, e deja 11:40 si simt ca am facut o groaza. E putin fata de volumul de munca, dar dimineata a inceput exploziv, cu o tona de cereri de oferta de la fostii si actualii mei clienti.

Fac o pauza de 15 minute cat sa-mi intind oscioarele si sa inghit o gura de Cola (mandro! inca 5 sticle si ma las de Cola. Am promis! …) – deoarece ma bag la o repriza de coding. Am preluat saptamana trecuta un proiect ce seamana a provocare mai mult decat orice altceva. Provocarile ma innebunesc, mai ales cand sunt si remunerate corect! 2010 a inceput bine. Cum nu se poate mai bine … I’m actually smiling!

Oh yeah. Am descoperit ca in viata oricat as incerca sunt lucruri care nu le pot intelege in adevaratul sens al cuvantului, oricat m-as chinuii. Cum zicea Titu Maiorescu, “nimic nu e mai minunat decat relatia umana” – mai toate lucrurile care nu le inteleg se leaga de oameni, fosti sau actuali cunoscuti. Zisai sa fac o lista a acelor lucruri si pe masura ce inaintez in varsta sa le completez sau sa golesc lista:

• de ce oamenii se clasifica. O fi o manie a mea personala de a nu-l clasifica, nici judeca pe cel de langa mine.
• ce e prietenia? dar iubirea? E vreo diferenta cu adevarat intre ele.
• am iubit vreodata? (nici pana acum nu pot sa-mi raspund la o astfel de intrebare)
• cat e ratiune si cat e sentiment atunci cand imi comunic sentimentele
• sunt ceea ce simt, sentimente, sau nevoi primare ale omului?
• de ce ma intristez cand primesc un refuz? in loc sa vad sutul in fund ca un pas inainte …
• ce are altul mai bun si eu nu am?
• si de ce-mi reprosez mie, deciziile celor din jurul meu?
• de ce ofer lucruri, din pura bunatate, fara speranta de a primii inapoi acelasi raspuns …

In general, am ajuns la concluzia ca cele de mai sus acopera intreaga gama de ciudatenii specifice mie. Am ajuns la concluzia ca, sunt un ciudat. Ar tb. sa fiu mandru in sinea mea ca sunt diferit, insa asta ma face o exceptie de la regula, si dupa legea lui Darwin, orice exceptie se indeparteaza de fazele normale ale reproducerii si deci e destinata sa moara.

Evident, exista si celalalt caz, in care moare toata specia din cauza gripei porcine si supravietuieste doar exceptia, dar cazurile astea in istorie sunt prea rare si au dat nastere doar la maimute si homo-sapiens. Homo-erectus cred ca e doar noua faza evolutiva in care vom trece, mai repede sau mai tarziu …

Oh da. Coincidentele. Dar am inceput sa dau atentie ciudateniilor de coincidente. Nu mai devreme de 1 minut dupa ce scrisai anteriorul post, si-n playlist intra o melodie, de dor, si patima si suflet frant, care n-am auzit-o niciodata: “Vasilica Dinu – Cine saruta o olteanca”. Mandro! … fi atenta:

I-auzi: “Cine saruta o olteanca / O mandruta Craioveanca / Ii ramane gura dulce / Si n-o uita un’ s-ar duce // Orice face, unde-o sta / E cu gandul tot la ea / Iar in ochi cand o priveste / De dorul ei  se topeste. (…) Iar Duminica la joc / Cu tot satul la un loc / Neica sta si ma priveste / Numai din ochi ma doreste // Ma-ndreapta sa intr-un joc / Sa intind hora pe loc / Hora noastra olteneasca / Cine-o joaca sa traiasca …” … Hop, hop, si-asaaaaa maaai …

Arareori fac lucruri la comanda, mai ales ca eu am o abilitate innascuta de a scoate oamenii din fire si a le provoca o senzatie acuta de sarcasm si tachinare. Insa, azi o sa fac o exceptie. Si cum stau sub amenintarea papucului, in timp ce-ascult o combinatie de Gelu Voicu’ si Liviu Vasilica (e ziua maica-mii, yuhuhuhuuuu) – :P zisai sa adun si eu urmatoarele cuvinte, sub titlul de mai sus.

Intre noi fie vorba, nu-mi vad capusorul meu mic de cat am de munca si cate “refactoring”-uri trebuie sa fac la un cod care, devine din ce in ce mai adaptabil in RA. Fapt bun, caci juma din clientii de anul trecut, m-au sunat. Vor ceva nou la proiectele lor. In unele chiar am propus solutii de colaborare pe termen ceva mai lung.

2010 a inceput bine, am nimerit peste 2 clienti de calitate. Unul din ei mi-a dat de lucru cat sa nu mai duc. In 3 zile am planificat deja 3 subproiecte, ceea ce e un avantaj. Am de munca si de obicei, munca ma face fericit. Munca innobileaza. Iar eu ascult populara pe fundal …

Ciudat e ca oricat de aiurea pare, melodiile astea ritmate sunt fix ce am nevoie sa ma batai pe scaun in timp ce ochii mei scaneaza, vertiginos, peste 30′j de mii de linii de cod, incercand sa comprime tot ce vad. C’est la vie. Macar lucrurile se anunta bine. Am inceput sa cred ca viata e o serie de urcusuri si coborasuri … E o chestie ciudata, dar cand stii ca ai cu cine lucra, parca simti ca faci mai multe. Unii oameni iti dau o siguranta ca se pot tine de treaba …

Cine ma urmareste indeaproape a observat probabil ca de cateva zile am dezactivat proiectele pe care nu le puteam sustine din forte proprii (I’m only human). Mai toate domeniile inregistrate si ideile de proiect au fost puse in stand-by momentan, pana cand va “trece criza”.

Anul trecut, pe la inceput, argumentam in niste discutii cu ai mei cunoscuti (rude in special) – ca abia astept criza, deoarece va scoate din piata acei “jucatori” care fac piata de soft/Web din Romania, de rahat. Si asa a si fost. Insa, cu un efect dublu: cu exceptia a 2 din proiectele mele, restul, toate, sunt trecute in stand-by.

Pare-se ca e un fresh start, pe care va tb. sa-l organizez mai bine. Ma bucur insa ca pe partea de generare de continut, totul este OK si voi putea sa vad niste rezultate rapid in urmatoarele luni de zile. (spre eu 1, 2 luni de zile). S-a ajuns in era informatiei ca “daca nu comunici” si nu “generezi continut”, de fapt, nu existi. Ironic, nu?!