Umbrele soptesc si canta,
Se-nvartesc si se avanta,
Se ating si se alinta,
Si pe om ele incanta.

Umbrele soptesc si zboara,
Pe aripi de-odinioara,
Nasc poetului in zare,
Versuri, rime arzatoare.

Umbrele soptesc si dor,
Si de-al sfantului amor,
Se-nvartesc cuvinte, mor
Din veninul florilor.

Poezie incifrata,
Pana omului deodata,
S-apuca si scrie iara,
Printre clipe de vioara,

…

Pe hartia goala, goala:
"Omul nu-i nascut poet;
In om naste, el, poetul".

E tot un gand spre a crea,
Un scop ce nu exista.
Indreapta omul, inima,
Inspre dorinta.

Ne nastem azi in lume, noi
Ca simple existente,
Ne ridicam din pur noroi,
Din clipe de tristete.

Si drumul greu si lung, intins
In drum spre realizare,
Caci omul iar a fost cuprins,
De-a patimii teroare.

Caci suntem oameni si gresim,
Si facem o eroare,
Si confundam geniul sublim,
Cu-o memorare.

Sunt astazi oameni printre noi,
Ce insasi sunt ei genii,
Nu striga, nu vor taraboi,
Nici premii.

Sunt genii simpli, creatori
Ce vesnic au cantat,
Sunt genii simpli, muritori
Ce faima n-au cătat.

Sub frunza verde de-alunis,
Au scris o vesnicie
Pe malul lacului din vis,
Purtau o simpla ie.

Miresme, flori, culori si ape,
O sursa de-mbatat,
Un gand, o clipa, o mirare,
Eternitatea-n sat.

Evoc eu astazi muritori,
Si stima le declar,
Ofer de dorul tuturor,
O poezie-n dar.

Si va stimez si va iubesc,
C-aveti divinul har,
In ganduri versuri voua cresc,
Pe-al sufletului mal.

Afara-i noapte, e negru tot si canta doua stele;
Cu gandul greu, cazui la pat de-a inimii durere,
Un vant teribil, inghetat, ce bate printre schele.
Caci tind si sufletu-mi iti cere, o revedere.

E noapte tot si inghetat si azi imi canta Luna,
Craiasa noptii inflorita, va impletii cununa.
Caci visele si vorbele si toate-ntotdeauna,
In negrul noptii ne-ncetat, in chin, ar fi tot una.

Si stand pe deal, sub un stejar, ce crengile-si indoaie,
Rugandu-se la primaveri, sa-i dea o zi cu ploaie,
Ma rezemai de el si fusei iar cuprins,
De frigul de afara, de-un inger drag in vis.

Lumina alba rasarind, din colturile mintii,
Dansam cu ingerul in frig, imi clantaneau toti dintii.
Dar totul astazi disparea, in dansul de placere.
Si alinata se simtea, a inimii durere.

Lumina alba tresarii, in lumea din afara,
Si-atingeri calde, insufletiri, fusei atins de raza.
Trezit, alaturi, langa mine, pe muschiul inverzit,
Dormea un inger scump si drag, neprihanit.

Caci tot ce as putea sa zic,
Sub ploaie de pupicuri.
Sub aripi mari de-ngeras mic,
Sunt toate azi, nimicuri.

E ingeras cazut din cer,
Cu aripi dragi, pufoase,
Intruchiparea in eter,
A unui sol de pace.

A doua zi de Sfant Craciun,
Venii iar ea la mine,
Caci prima zi de Sfant Ajun,
Ea se temea sa vie.

Un sol de pace prevestit,
De mii de ani incoace,
Atat de drag si de dorit,
De inima-mi stangace.

Caci de departe te-am zarit,
De ma-mbatai ca vinul,
Si in picioare-ncremenit,
In mana-mi crestea crinul.

Cu mana stransa-nmarmurit,
Erau doi pasi spre mine,
Si te-ai uitat, si-am ametit.
De alba-ti ta sclipire.

Trezit din vis si cam buimac,
Ti-am dat in dar o floare,
Nu spun nimic, am vrut sa tac.
Insa tacerea doare.

Eu ti-am pupat obrazul mic,
Si-acuma simt ca arde.
Si sufletu-mi e plans, pitic,
Cand tu imi esti departe.

Cu ore lungi am stat noi doi,
Sa discutam eterul.
Eram in suflet, astazi, goi.
Dezvaluiam misterul.

Saruturi dulci, de catifea,
Pe aripa ta dreapta,
Zbatea in tine inima,
Si-o retrageai, sfioasa.

Mi-ai spus atunci, ca-i l-anceput,
Dar am fortat sarutul,
Iar buzele ni s-au atins,
Si-au zguduit pamantul.

Si toti, in panic-au intrat,
Fugind de tot, din preajma,
Caci singuri, doi, ei ne-au lasat
In lumea noastra, larga.

O clipa de o fi durat,
A fost o vesnicie,
Sarutul prim, cel neuitat.
Condus de nebunie.

Desprinse iarasi, buzele.
Le leaga azi doar gandul.
Caci tot ce-a fost si visele,
Am fost doar noi, doar unul.

…

Caci gandul tau, si patima,
Ma doare, ma irita.
Caci sufletu-mi si inima,
Te cheama azi, grabita.

Caci tot ce as putea sa zic,
Sunt astazi doar nimicuri,
Sub aripi mari de-ngeras mic,
Sub ploaie de pupicuri.