E-nchis in coaja de aluna,
Si singur, gol, e inghetat.
In orizontul limitat,
Traieste o minciuna.

Minciuna creste neincetat,
Dar iata! O furtuna,
Il zguduie, il fulgera, m-il tuna,
Alunul cade, inghetat.

O viata singur, gol, nealintat,
Si-afara-i alb si clar de luna plina
Pe ceafa, adierea fina,
De moarte, secerat.

E noaptea alba ca de zana,
In palma-mi cade o aluna,
Alt nor, alta furtuna,
Il secera, s-il tuna …

E negru, cald si trag zabrele.
In suflet gol si pustiit.
Si-n cosul gol, din verzi surcele
Cu moartea, eu, m-am regasit.

In lume azi, imi las cuvantul,
Sa fie cale de-ocolit,
Sa bata-n van si-n cantec, vantul,
De soarta-mi ce m-a amagit.

Si de ar fi sa-nvat ceva,
Ce-am invatat? Durerea.
Sa fi bogat, dar amagit,
Sa-ti vinzi cu oasele si pielea.

Caci nu conteaza ce ai fost,
Nici ce urma sa fie,
In clipa noptii, fara rost,
Nici moartea nu te-nvie.

In fata Lui ne asezam,
De Stanga sau de Dreapta,
Orice am fost, un cap plecam,
Caci asta-i Judecata.

O viata am avut, un greu,
De-acuma vesnicie,
In Rai, atingi un curcubeu,
Sau arzi in soba vie.

Of chin! Esti dulce, imi esti drag,
Dar azi te parasesc,
Pasesc cu dreptul pe un prag,
De aur pur, domnesc.

Si las in urma mea, cuvantul,
Sa fie cale de-ocolit.
Caci insusi el, cu lacrimi, Sfantul,
Caci insusi el, m-a chinuit.

Plangi, of draga! … plangi,
Caci sufletul ti-e putred,
Legat cu inima-ti in chingi,
Pe sotul cald si umed.

Caci noaptea s-a lasat din nou,
Pe frigul de afara,
Si singur sta el in cavou,
Si-n cantec de vioara.

Of, plange-afara si pe geam,
Se scurg drage inele,
In ganduri, drag, eu te pastram,
In cosul de nuiele.

E frig afara si-nnourat,
Nici sus rasare Luna,
La sufletu-ti prea inghetat,
Canta iubirea-ntruna …

Acum eu tac, tu taci mereu,
Nimic n-avem de zis,
Ma rog la bunul Dumnezeu:
" – O clipa, iar, de vis …".

……

Trei zile au trecut de-atunci,
Nici semn de inviere.
Diseara, cand dai sa te culci,
Iubitul drag sa ti-l auzi …
                   Cum piere …

E negru tot si greu si picura de ploaie,
Prin ganduri iar se plange, un suflet nimicit.
Se bat cuvinte-n chin, in praful greu si-n zoaie.
Pe banca-n parc, in noapte, se plange un iubit …

E noapte, negru, innourat, s-alinta doua stele,
Si-un cantec greu si mort, s-aude inviat,
Iubitul plans de zile, de clipele cu iele,
In inima sa simte, ca este incuiat.

Sa sparga zidul poate, dar n-are cum si ce,
Iar gratii sunt cuvinte si lacrimi nu-si au rost.
Sa zaca in uitare ca tot ce-a fost sa fie,
Un plans, un gand si-un cantec greu, anost.

Un fulger retezat din clipele durerii,
Sculpta in doua trunchiuri, un trainic, drag copac.
Iubitul nostru, mort, sub crengile uitarii,
Caci singur sta pe banca: "Nu-i spun nimic, doar tac." …