Un nor s-a abatut pe-un sat,
Pe cat de lung, pe-atat de lat,
Si lacrimi curg, neincetat,
Si scalda vechiul brun uscat,
Cand tuna, clopotele bat …

Pe frig si ploaie si-ntristat,
In urma sa, el a lasat,
Alaiu-ntreg, e-ntregul sat,
O vaduva l-a blesemat:
“Din drum sa mi se-ntoarca-ndat’ …”

Pamantul vechi, e neschimbat,
Acum e umed si-mbibat,
De lacrimi dulci, de plans, oftat,
De-atatia ani cat il strabat,
Cosciuge negre de pacat …

In urma sa, un sfant alai,
In fata-l trag cei doi buhai,
E-o zi ferice ca de Mai,
Si codru verde-i sfantul crai,
Ce oglindeste tristul rai …

Ajunsi, la groapa l-au lasat,
Pamantul greu l-a astupat,
Un ultim fulger i-a strigat:
“Caci uite, sta si Soarele mirat,
De cat alai s-a adunat!” …

Ce cald, e putred, sufocant,
Eu azi, as vrea sa fiu, neant,
Un fir de praf,
Un fum de gheata,
O frunza moarta in hazard …
Si sa ma-mprastie doar vantul,
Ca aripa ce-o sufla gandul,
Ce zboara-n cercuri si suspina,
Ce numai iadul o alina …
Sa pierd in zare, rasuflare,
Sa-mi cada lacrimi dulci-amare,
Pamant uscat si amortit,
Pamantu-i verde-ntinerit …
Un norisor as vrea sa fiu,
Pierdut in noapte, ce pustiu,
Un suflet gol, un suflet viu,
As vrea sa fiu …
Sa-mi plang amorul intristat,
Sa-mi plang odorul nestemat,
Sa cante cucul blestemat,
La groapa mea …
Sa fiu ca gandul de amor,
Pe trupul viu, un sfant fior,
De carne plin, de suflet gol,
Pacatului nemuritor …
Si-atunci cand clopetele bat,
La ceasul vechi, cadranu-i spart,
Pe zidul vechi si daramat,
E umbra mea, de sfant pacat …

Eu am un drum, in fata mea.
Pe crestet, doua stele,
Mergand pe drum, ma urmarea,
Un cantec trist, de greier.

Parea un plans. Un strigat chior,
Din lanul de secara,
Caci ma oprii de un fior,
Si gura mi-e amara.

M-am asezat, tacut, in lan,
Si traista-mi e la stanga,
Cu capul pe pamant orfan,
Ca sa-i ascult porunca.

" – Of, omul meu! Of, printul meu,
Ajuta-mi o farama,
Caci de o fi, te-ajut si eu,
Sa ai o zi mai buna …"

Intind eu mana indarat,
Sa-i rup un dram de paine,
I-l pun la crestet sa-i arat,
Ca e un dram, din mine.

" – Of, omul meu! Of, printul meu,
Sa-ti multumesc, nu-ncape,
Un cantec sa iti cant, mereu …
De griji el sa te scape."

" – Of, canta-mi! Greierasul meu,
De griji el sa ma scape,
Ca de aici, la Dumnezeu,
O dragoste-i departe …

Ce-mi canti tu greierasul meu,
Ce bate vant afara,
Ce gol mi-e sufletul mereu,
Ce trista inimioara …"

…

Un cantec zabovi usor,
Prin lanul de secara.
Simteam din nou, ca vreau sa zbor,
Dar fara inimioara …

Ma ridicai, cu traista mea
Din lanul de secara.
Un roi de fluturi lumina,
O dimineata chioara.

Ce trist afara, innourat,
Si-n geam imi bate Luna,
In mana dreapta, rezemat,
Cu noaptea-s, iar, totuna.

Afara fulgera, usor
Si vantu-ntre zabrele,
Iar tunetul mi-e fratior,
Si sore-s gandurile mele …

Ce curge-ncet, pe-obrazul meu,
Prelins, s-a scurs afara.
In noapte arde-un curcubeu,
In mine vrea, sa moara.

Ce singur sunt, ce adormit,
Si vise-ncep sa ploua,
Pe crestet gol si pustiit,
Ma atinsese roua …

Padure neagra, si-nrobit,
De dragul dragei mele,
Ma simt in lanturi, parasit,
De ingeri, de putere …

Pamantul negru, a crapat
Si foc ce arde-ntruna,
Padurea moarta a-nviat,
Si rob voi fi, intr-una!

Ce chin, ce dulce, ce teroare,
Ce moarte de nesuferit …
Nici nor de ploaie-n zarea mare,
Sa stinga iadul, parasit.

Iar draga mea, in chip de foc,
Cu biciu-mi pe spinare:
"Ai fost un simplu, aspru joc …"
Gandea ea zambitoare …

Of ce n-as da, dar iarasi plang,
Caci plang o floare rara,
Pamantul negru, verde crang,
Un foc se stinse iara.

Obrazu-mi rece, luminat,
Prin geam, de-o raza chioara,
Un dulce, gol, prelung oftat:
"Ce dragoste amara …".