M-a prins, ma doare,
Sunt al ei,
In suflet ard numai scantei,
Ce negri, dulci, sunt ochi ei,
Ce au vrajit eternii zei,
Ma pierd in ei.

Ce negru e in jurul meu,
Si-n mintea mea, sunt antic zeu,
Iar ea, un ingeras pufos,
Pe-atat de mic si dragastos.

Un ingeras cazut in jos,
Pe-atat de dulce, lipicios …
In noaptea neagra, fara rost.
Pierdu’ un geamat greu, anost.

Dar ce e dragostea, se-ntreaba?
Un filozof o viata-ntreaga,
Si nici la moarte n-a aflat,
Ca e nu e doar un vag pacat.

Caci suntem doi si e pacat,
Sa pierdem dulce sarutat,
Caci nu iubim si n-am iubit,
Pe cel ce n-este-apropiat.

Si daca-ar fi pacat, sa fie,
E un pacat, din alte-o mie,
Si de ar fi, l-as repeta,
De-ai fi a mea, dragostea mea.

Sa nu ucizi si sa nu minti,
Nici sa-i urasti pe-ai tai parinti,
Sunt toate grav, grele pacate,
Ce nu usor, pot fi iertate.

Dar sa iubesti si sa-l alinti,
Pe cel ce-n vraja ta l-ai prins,
Si sa nu-nseli un zeu invins,
Cu ochii tai, cei dulci, cuminti.