Nu simt dragoste, ci chin, ca un dulce drag venin,
Ce ma-nteapa, s-adanceste, si curand ma prapadeste.
Si prin vene, rosi de sange, gandul meu intr-una plange,
Si m-ambata ca un vin, al amarului destin …

Clipe dulci, de fericire, nopti adanci, de amagire,
Si-un portret il am in gand, tot firav tot mai plapand,
Ce-l visez si ma viseaza si din lumea mea creaza,
Tot un loc atat de tern, ca amarnicul infern …

Nu simt dragoste, ci chin, ce m-atinge-atat de fin,
Si in noapte si in vise, drept cuvintele nescrise,
Nici pe foaie, nici in suflet, ce incet ma fac sa cuget,
La ce simt, de ce traiesc. Pentru cine m-amagesc?

Dragostea-i o fire oarba, ce incet vrand sa te soarba,
Te-nfioara, te-nvrabeste, inima ti-o cucereste,
Si cand lumea ti-e mai draga, cugetarea cat mai vaga,
Sufletul ti-l infioara si pe tine … te doboara!

O lume tot bolnava, in curti si-n custi de caine,
Si unul tot pe altul, se musca mai avar,
Traind doar pentru astazi si niciodata maine,
Simtind un gust al vietii ca dulcele amar …

Cum intre oameni simplii, de-acelasi neam si teapa,
In gandul lor se-ncheaga, un zambet de razboi,
Mergand pe-acelasi drum, ca turmele la apa,
Pe drum, la macelar, ca turmele de oi …

Iar teama de cultura, in om sadeste ura,
Si-ncet ca buruiana ce creste-n in ochii lor,
Cuvintele lor acre, incet le arde gura,
Dar toti pamant mananca, in groapa cand cobor …

Pamantu-i parca negru, de-atata suparare,
Pacate grele astupa, in fiecare zi,
Simtind noroiul cald, pe blandele picioare,
Ma-ntreb cam cati din noi, in suflet mai sunt vii …

In gandul meu rasare, o rece intrebare,
Ce-ncet incerc din greu, mai bine s-o-nteleg,
“E oare viata noastra, o clipa de-ntristare,
Pe albul vesniciei, o urma grea, de jeg … ?!”