Asemeni unui timp, pierdut in nefiinta, si-a unei dulci cantari, lipsita de credinta, esente-n lumea asta, atata suntem noi. Trairi de praf pe timp, aroma de secunde, cand clipele se scurg, formand un musuroi. De clipe dulci si triste, de zile amagite, trairilor ce ard, atata de vioi. Ce-n suflet ne ating si ochii ni usuca, la amintirea noastra, de cand fuseram doi …

Atat de crud e timpul, atat de stearpa viata, iar ziua ta ingheata, tot in acest moment, ca reflectand de sticla, minutelor ce striga, ca drumul e-nainte, si nicidecum ‘napoi, incerc o amintire, s-o pun la loc de cinste, dar inima ma minte, caci nu fuseram doi. Fuseram insasi unul. Iubind precum nebunul, orbit crezand ca-n viata noi am atins idei, si nevazand o clipa, pe a ta dulce fata, in ochi, cum iti sclipea cuvantul: “Farisei …”

Urat e-n lumea asta, sa crezi in absolut si-n mintea ta nebuna, un aspru chip de lut, sa-l tii ca pe-o comoara, sa-i canti dintr-o vioara si pe tipsie d-aur, o inima sa-ti frangi, simtind cum sange-n tine, in loc ti se opreste si ochii ti-ncreteste, la gandul c-ai iubit. Dar insa inapoi, nu te-a iubit chiar nimeni de-ai vrea pe loc acuma, tu timpul sa-l opresti, dar omule, in clipele-ti nebune, un sfat eu am sa-ti dau: o viata doar, traiesti.

Un gand de isterie, de pura nebunie,
Atat de vag si cald si-atat de-adanc sadit,
In mine si in suflet si-n tot ce ma cuprinde,
Caci ale tale ganduri, incet m-au otravit …

Din bolta mea de stele, strivit cazui. Pamant,
Sub palmele mele, de greier, tristu-i cant,
Caci tot ce-a fost sa fie, si gandurile mele,
Acuma-s doar cuvinte, avar pierdute-n vant …

Innebunit de vise, de buze neatinse,
De clipele pierdute, intr-unu’, nu in doi,
De noptile-asfintite si-atat de nedormite,
De ochii tai, atat, de neatinsi de ploi …

Secunde trec incet, in vesnica lor moarte,
Iar eu citesc atent, de timp roasa, o carte,
In care despre noi, scria pe-la-nceput,
Dar de sfarsitul ei, mereu noi ne-am temut …

Citind incet pe pagini, cum mangai amintiri,
Si simt nascand in mine, arome de trairi,
Ce dor si-ncet ma ard, pe pleoape si pe ochi,
Vazand alai de oameni si sfant sobor de popi.

Incet intr-o cutie, din patru scandurele,
Incet ce ma coboara, in negrul meu pamant,
Oriunde-as fi in lume, pe bolta de-albe stele,
In suflet ti-a ramas, sarutul unui sfant …

Lume, lume, dati de veste, ca azi, eu, va spun poveste,
Intr-o zi pe inserat, cerul clar, neinnourat,
Si un vant rece din spate, ce infige-n mine ace,
Cand, trecand un colt de strada, inima imi da sa arda …

Tresarind parca licoare, din a patimii teroare,
Simt in treacat o fantoma, a trecutului aroma,
Iara gandul meu ingheata, ochii mei vazand o ceata,
Ce intra rapid pe-o usa, tot atat de jucausa …

Asta seara, joaca-un film, tot atat cat de sublim,
Simt cum inima imi bate, asteptand pe inserate,
La intrare-n cinema, vocea ei tot ma chema,
Randu-ncet se prelingea, usa-ncet, tot scartaia …

Urcand scarile-nrosite, glasurilor ragusite,
Tot simtind a ei chemare, ca o dulce alinare,
Ochii mei, se duc in sus, capul meu intors spre-apus,
Iara-n spate-n fund, pe-un rand, o aud pe ea plangand …

Urc iar scarile-nnegrite, clipelor nefericite,
Si m-asez, mai sus un rand, ca si cum n-aveam de gand,
Sa o vad, sa o ating si in brate s-o cuprind,
Si de-acum, nu mai mai mir, ca nici vorbe nu respir …

Iata liniste in sala, chiar de-i plina, parca-i goala,
Nu de oameni, nici fiinte, ci de dulcile credinte,
Ale celor ce in viata, dragostea si-o vand in piata,
Ca pe-un lucru cu-o valoare, cand aceasta pret nu are …

Sala noastra, goala este si inchei a mea poveste,
Povestind de o fantoma, a trecutului aroma,
Ce-ntr-o seara, pe-nnourate, vocea ei striga departe,
Sa revin, la cinema, unde-odata-am fost cu ea …

Ai saruta doi ochi ce plang?
De dor, de dragoste, de suflet frant?
În inima-mi de tinichea,
E sufletul si patima.

Si lacrimi-n râuri usor curg,
În fiecare seara la amurg.
Si Luna martora mi-e ea,
Ca sfânta îmi e dragostea.

Ai saruta un suflet mort?
Cu buzele-?i fire de tort.
Ai saruta un mort mergând?
În taina, dragoste, el cautând.

Si daca-n taina eu ti-as zice,
Cuvinte pline de ferice,
Pe tava inima ti-as da,
Mi-ai fi tu astazi, patima?

Trecand in nefiinta, momentul clipei mele,
Urcand pe scara vietii, ce duce spre apus,
Un gand de amagire, de dor si de durere,
In inima si-n suflet, adanc el m-a strapuns.

M-am prins de balustrada, iar clipa mea sa arda,
Pe treapta care-o urc, o lacrima sa las,
Caci gandul ei ma strange, imaginea sa calda,
Iar vocea sa ma lasa, zdrobit si fara glas …

Ce simt acum, imi pare, o dulce alinare,
O clipa amagita, amarnicului ceas,
Secundelor ce cad, in tragic-amintire,
Le-arat singuratatea in care m-am retras.

Urland durere dulce, ce-n suflet nu ma unge,
Un tropot scurt pe scari, l-aud parca urcand,
Cu ochii aproape stinsi, din urma ea m-ajunge,
Incet ma prinde-n brate vazandu-ma plangand …

…
… poezie neterminata … rodul iubirii mele, m-a parasit “pe scari” …

Dulce canta o vioara, gandul tau ma infioara,
Stand pe pat, intins pe spate, ca o neagra veche carte,
Ce ma tii in a ta poala, si citesti coala cu coala,
Randuri negre de cerneala, pe arcusul de vioara …

Mana ta, pe fruntea mea, riduri, randuri mangaia,
Buzele-ti mimau a versuri, soapte pline de-ntelesuri …
Iara notele-n ureche, desenau pe un perete,
Umbra ta si umbra mea, flacarii ce palpaia …

Si in tine … Si in mine … Caci asa a fost sa fie,
Doi intr-unul, unu-n doi, amandoi fiind eroi,
Pentru unul, o salvare, pentru altul, alinare,
Si citindu-ne in foi, clipele se pierd in noi …

La sfarsitul cartii mele, albe pagini mai sunt ele,
Rand cu rand, clipa cu clipa, inc-o foaie ce mai pica,
Rob creionului ce doare, intinzand carbune care,
Inscriind pe foaie gand, tot ne vede-ncet arzand …

La sfarsit de carte, punct, iar creionul cade frant,
Si prin geamul cel crapat, de vioara sarutat,
Bate-un vant, in toata casa, ce ne rascoleste viata,
Si intoarce foi-nnegrite, ce-n coperta, le cuprinde …