Un galben arde-ncet, o neagra lumanare,
De stanga cer albastru, atata de dorit.
Si-n dreapta, vezi doar sange, sarata revarsare,
A strigatelor tari, ce nu le-am auzit.

Popor in tinerete, crescut doar in poveste,
Pe un scenariu-ntreg atat de ametit,
In strazi se lupta aprig, pe noi ca sa ne-nvete,
Caci mai atunci esti frate, cand esti mai asuprit.

Mergand la nebunie, purtati de frenezie,
De-un scop atat de nobil, cum rar s-a intalnit.
Stringand in gura mare: “Poporul lor”, “Ardealul”,
Si-a lor a noastra tara, sub care, uniti s-ar fi dorit.

Pe strazi, copiii ies, strigand de libertate,
Sperand un viitor, atat de stralucit.
Egal se-mpart doar salve, si de arama, gloante,
Ca frati ei cad sub fierul, ce-n suflet i-a lovit …

(poezie ce urmeaza sa o termin …)