Pai e 7:58 dimineata si pare-se ca eu nu m-am culcat. De fapt am atipit vreo 2 ore dupa care m-am trezit cu un bat adanc infipt in partile DOS-iere, unde ma manca adanc sa deschid Eclipse Galileo (editoru’ meu de PHP, doh’ cu Subeclipse in spate) sa ma bat cu o veche, veche, veche, veche, veche, you get the idea, veche problema a platformei RA.

Hai pa’ scurt: pana acum, toate URL-urile construite pe platforma erau de genul: index.php/Sectiunea/NuStiuCare, lucru care-mi statea in gat adanc infipt ca o nuca intr-un perte alb. Si ma enervai in dimineata aceasta sa rezolv, odata si pentru totdeauna aceasta problema. Apai, ce n-am putut rezolva doi ani de zile (de lene!) am rezolvat in doua ore, din inspiratie.

Problema efectiv se limita la scoaterea “index.php-ului” din URL, rescrierea URL-urilor cu mod_rewrite, refacerea legaturilor logice cu PHP-ul (RewriteRule/RewriteCond si ceva cod specific) – lucru care la prima impresie pare usor de facut dar e stresant de-a dreptul (easy things stress genius people, ain’t that true). Dar uite ca am reusit si asta …

Cateva proiecte la care am lucrat, 24up.ro, opentv.ro si viitorul haveajob.ro vor beneficia de acest avantaj, in sfarsit o solutie a unei probleme vechi. Voi detalia insa toate aspectele tehnice ale schimbarii, nu aici, ca aici mi-e lene, ci pe site-ul oficial, probabil intr-unul dintre tutorialele despre avantajele mod_rewrite in RA (cand timpu’ mi-o permite).

In concluzie: daca intr-o dimineata va treziti cu ceva adanc infipt in DOS, nu-n MS-DOS, atunci sa fiti siguri ca aia e dimineata in care veti realiza multe lucruri. De asemenea, chestia adanc infipta stimuleaza perseverenta caci pana nu o scoateti d-acolo, parca, parca nu va lasa sa va odihniti. Acum, pot sa ma duc la somn. Mult meritatul …

Adevarul este ca stiam dinainte ca Web 2.0-ul romanesc e mult sub standardele unei miscari cu adevarat puternice, fiind de fapt doar o manifestare groteasca a originalului (nici el n-o duce prea bine conform lui Jacob Nielsen, useit.com, thanks honey) si am sa argumentez in paragrafele ce urmeaza de ce.

Spre deosebire de original, miscarea Web 2.0 in Romania nu are reprezentanti de marca. Nici macar reprezentanti. Nu avem, spre exemplu cum USA il are pe Jacob, un om dedicat UI-ului pe Web, un om care sa analizeze stiintific daca aceasta miscare este doar un hype sau chiar se bazeaza pe ceva. Noi avem in Romania, “experti de marca” care trag concluzii fata de miscare Ueb Doi Zero in Romania nebazandu-se pe nimic.

Spicuiam printre cele 200 de pagini ale lui Jacob, diferite Alertbox-uri pe care acesta le-a dat de-a lungul timpului si cat de aprofundata e analiza sa. Intr-un fel de-a spune am ramas surprins (merci draga mea) de perseverenta si adancimea cu care acest om isi face studiile cu privire la impactul interfetelor de utilizatori (UI) in domeniul Web-ului, invitand oameni la conferinte, rugandu-i sa rezolve anumite probleme simple (order a pizza, checkout a ticket) si reusind sa sistematizeze rezultatele transformandu-le in statistica.

Gandindu-ma, am realizat ca noi in Romania suntem seci. Nu avem experti Web 2.0, nu avem nici macar oameni care sa fi fost creditati cu acest titlu in urma unei indelungi experiente de lucru, “hands-on” ca sa zic asa. Nu avem nici macar un soft de calitate facut in Romania (poate exceptie “RA PHP Framework“, ca deh, fondat de moi) – dar in rest nu ne putem lauda cu nimic.

Si ma gandesc, tot apar la tembelizor stiri cum ca tinerii nu mai stau in Romania, pleaca afara se duc sa-si caute de lucru si sa fie platiti pentru ceea ce stiu ei sa faca. Pai logic! Din moment ce cativa dintre noi si-au rupt coatele pe carti si li se ofera salarii de 800E pentru cunostintele lor cand cunostintele lor sunt valorate la minim 1500 (dublu?!) in afara. Pai eu mi-as platii leasingu’ in juma de timp. De ce sa stau in Romania, daca externul evolueaza de doua ori mai repede?! Dati-mi motive va rog, exceptie patriotismul ca ala nu tine de foame …

Sunt abonat la WebProNews, probabil unul dintre acele servicii de calitate pe care le mai gasesti pe .net din cand in cand si care-ti mai comunica zi de zi care mai e pulsul Web-ului, daca inca traieste, se zbate, e muribund sau mort. Intr-un ultim newsletter, baietii aratau cum ca 46% din managerii de business se tem de efectul nociv pe care proiectele de social site le au asupra angajatilor si timpul pe care acestia il petrec acolo.

Intr-o alta nota, scumpa mea sotioara mi-a trimis un interesant articol despre: “How Facebook Can Ruin Your Friendships“. Mi-a facut placere sa stau cele 10 minute alaturi de o cafea sa-l citesc (merci draga mea) si sa dau dreptate autorului (Elizabeth Bernstein) cu privire la argumentele aduse impotriva Facebook-ului ca o serie de “lamentari” pe care diferiti oameni le aveau fata de Facebook si fata de prietenii lor.

Nu mai are rost sa repet eu aici, deoarece articolul este destul de mare si cuprinzator insa pot sa trag o concluzie: desi probabil sunt prezent in online de mai multi ani decat multa lume, recunosc sa am activ 1 singur cont pe Netlog si foarte putin activ un cont in Neogen. Dar atat.

Gandidu-ma la articolul de mai sus, si argumentul de: “You can’t see the yawn!” – ma gandeam ca probabil singurele medii de socializare care cu adevarat imi plac ar fi cel mult: Yahoo (with Voice) si Skype/Ekiga – unde in discutia cu iubita, prietenii tai sau alte persoane poti foarte usor sa auzi anumite inflexiuni ale vocii, anumite subtilitati chit ca poate in lipsa unui webcam nu vezi neaparat si limbajul trupului.

Din fericire nimic din lumea asta nu poate schimba modul nostru de socializare LIVE. Cel putin inca nu s-a inventat tehnologia in care barbatul pune intr-un e-mail “samanta” ca sa ajunga in “Inbox-ul” iubitei sale. Si ce ne facem daca ajunge in “Bulk” sau “Spam” … ca atunci e de rau. Disparem ca societate, natiune, specie de oameni … (sper ca n-am dat idei nimanui).

Ii multumesc oficial lui Gianiny (Munteanu @ Rebel Music) cu care acum cateva luni de zile am avut o discutie interesanta chiar despre acest subiect atat de interesant zilele acestea. Intr-adevar, pot si inteleg acum de ce Rebel Music este casa de discuri pentru Parazitii (si altii) – si inteleg de ce exista si o miscare “underground” a muzicii romanesti.

Printre o bere, o discutie si altele am ajuns sa impartim si sa disecam pretul unui CD distribuit de casele de discuri. Fiind necunoscator pe piata asta am crezut ca preturile astea de “49.99″ (deci te roooooog) pentru un CD de la Iris sunt justificate, dar nu sunt. Haideti sa luam cateva ipostaze teoretice (eu le numesc business-practice):

- o casa de discuri, ROTON (membru AIMR, opa?! Interes comercial, hmmm) se pregateste sa scoata pe piata 10.000 de editii ale Iris-ului de mai sus. Asta inseamna: 40.000 de CD-uri (a se vedea 4CD). Se stabileste pretul pentru o astfel de colectie de: 49.99RON. Sa-l disecam va rog:

- un CD, la pretul oferit de portalul de informare price.ro este de 0.94RON. Asta pentru un CD. Stim toti ca odata ce se comanda in volum mare, preturile ajung la cel putin jumatate. Deci vorbim de un pret de 0.60RON pe CD. Buuuun.

- pe agrafa.ro, unde se face un serviciu de poligrafie CD-uri (se pune o imagine de CD deasupra) serviciul costa ~ aproximativ 1 euro per cd. Deci 4RON.  Avand in vedere ca stim cu totii ca odata ce se comanda in volum mare, preturile ajung la cel putin jumatate, vorbim de un pret pentru poligrafie de 2, hai 3RON per CD.

- pe shopmania.ro o carcasa DVD Slim Dubla neagra REDLINE (am luat si eu ceva asemanator ca mi-e lene sa caut preturi si mai ieftine) costa ametitorul pret de 0.35RON. Avand in vedere ca stim cu totii ca odata ce se comanda in volum mare, preturile ajung la cel putin jumatate, vorbim de un pret pentru carcasa de 0.20RON per CD.

- conform unui comentariu, prin aproximatie, pe alinpopesc don’soara @PR-UPFR ne povesteste ca pentru 49mp, cat are cabinetul unui dentist, pretul “dreptului de autor” este de 9RON. Avand in vedere ca sunt mai putine cabinete medicale pentru dentist decat cumparatori de CD-uri deci volumul de cumparatori este mai mare, “costul” dreptului de autor ca ORICE alt cost se adapteaza volumului pietei, deci il aproximam la 5RON per CD. (altfel s-ar incalca dreptul la o piata libera, nu credeti? Ma lasa pe mine cunostintele mele de politica. Or fi profesorii mei prosti si m-au indrumat gresit in viata. D-na Lisette, d-nle Alexandru Radu … ce-i bre cu democratia asta?!).

Tragem linie si facem un calcul al preturilor aproximate: 5 RON (drept autor) + 0.20RON/carcasa + 3RON/poligrafie + 0.60RON/CD = 8.80RON. Luam in calcul inca 3 aspecte: imprimare carcasa CD, cost transport, cost depozitare. Sa zicem ca inca 5RON (e mult, nu credeti?). Per total: 8.80RON + 5RON = 13.80RON si am inclus si drepturile de autor. Apropo, toate preturile sunt cu TVA inclus, la pret non-industrial. Evident, exista firme specializate pe volume industriale care EVIDENT cer si mai putin decat atat.

Concluziile: 50RON (ma lasati cu “49.99?” va rog?!) – 14RON (cu aproximatie in puii mei) = 38RON profit. Deci de 2 ori, adica: 200% profit + aproximativ 71% = (scadem acel 1% ca-mi sta in gat) 270% PROFIT. Avand in vedere ca preturile pentru volume industriale sunt ceva mai mici decat preturile date mai sus ajungem la 300% profit pentru 1 singur CD. Stai asa … ceva pute. Ma da pute rau …

Intre timp, omoram crocodilii, Neogen, Netlog, Youtube pentru ca actionand ca medii de distributie (in temeiul Art. 14, al. 2 in mod legal dragii mei) – permit rockerului de la colt de strada care n-are bani sa cumpere hartie igienica sa asculte si el pe “Iris” ca mai apoi sa devina fan infocat, sa vina la concerte, sa plateasca biletele alea ingrozitor de scumpe, sa cumpere tricouri cu Iris si sa sutina o industrie aferenta muzicii in care casele de discuri investesc. (d-nul Geo stiiiieee, dar nu spune pana nu explodeaza rahatu ca sa se imprastie bine :D …).

Sa incheiem: deci, la un pret de 50RON (49.99RON) cu un profit de 300% de pe urma sarmanului (yo) cand pretul e de 14RON (toate taxele incluse) pot sa declar in fata natiunii, un sincer: “Ia mai dute-n (pula) pusca mea!” din adancul sufletului ca pana nu m-am pus jos sa iau o foaie, un search pe Google si sa adun sumele de mai sus nu aflai ce DITAMAI TEAPA imi iau pentru fiecare rahat de CD care nu tine decat 5 ani de zile. In tot acest timp, crocodilii mor in Africa …

Update: mi-a atras atentia un coleg ca erau 4CD-uri: deci pretul este: 4 x 0.60 = 2.4RON si 4 x poligrafierea (cu reduceri la jumatate ca doar sunt 4 cd-uri per rahat) = 2.4RON + 6RON (e numar mare frate, se negociaza dur) = 8.4RON + 5RON/drepturi + carcasa = 13.40RON, producerea. Mai adaugasem aia 5RON transport si restul = 18.40RON si atentie: PENTRU PRETURI DE VOLUM MIC. Deci … concluzia o trageti singuri … (magarie la colt de strada) …

O zi interesanta. Am un pahar de Cola de-a stanga mea si-un online .ro destul de interesant, activ, puternic, “entarteining”. Tocmai ieri scriam de darea in judecata a Trilulilu.ro, urmat apoi de un articol pe dstanca.ro (ma rog, news alert. Se va schimba pe viitor.). Ceea ce ma duce la concluzia ca: “Roata vietii se-nvarteste, tac, tac, tac.” …

Ce-nseamna concluzia asta: pai, ca se pun rotile in miscare. Ca pe 3 Septembrie bem o cafea, pe 10 Septembrie bem o bere si vom avea parte de un spectacol interesant de argumente “pa’ lege” aduse de o parte si de alta a baricadei. Cum am zis insa in articolul meu – nu vad rezolvare. De asemenea, ambele parti si-ar irosi resursele, in loc sa caute metode de a se folosi de un “viciu” (nu prea pot sa-i spun viciu in adevaratul sens) al societatii pe care sa-l monetizeze.

I-am lasat lu’ Dragos cateva comentarii, reusind sa ma impiedic de Art. 14, al. 2 si Art. 34, al. 1 din “Legea dreptului de autor” – care culmea, permit oricarui utilizator sa imparta cu membrii familiei (frate, sora, mama, tata iar in cadrul asta pot sa intre si prieteni de familie (opa?!). Acum daca e sa o luam de la Adam si Eva, toti suntem frati) o oarecare “opera” sau in temeiul Art. 14, al. 2 – dreptul de distributie se epuizeaza la prima vanzare.

Iar eu, baiat destept nu de alta, ma chinuiam din rasputeri (deh, se vede facultatea de Stiinte Politice in spate) sa argumentez cum dreptul de proprietate are intaietate fata de dreptul de autor, prin cel mai simplu argument: cel de proprietate e garantat prin Constitutie. Apai, yo, in mintea mea (tampita) nebuna, recomand foarte frumos: Art. 44 din Constitutia Romaniei, al. 1 si 2 si restu’ da’ p-acolo.

Acum (Sergiu, sa nu ma pape crocodilii) – haideti sa aruncam toti cu pietre in Trilulilu, Neogen, Netlog si alte site-uri de file-sharing fiindca ei sunt vinovati ca utilizatorii lor au dreptul constitutional si acelasi drept prin cele doua articole din “Legea dreptului de autor” – de a face ce vor cu proprietatea lor in orice forma de distributie doresc. Pentru asta, Trilulilu, Neogen, Netlog trebuie impuscati (glumesc baieti) ca actioneaza ca medii de share.

In concluzie, un argument final: dreptul de autor este platit o data de catre casa de productie/discuri cu fiecare DVD/CD vandut. Aici se finalizeaza aspectele comerciale ale dreptului de autor. Un drept, cu exceptia patentelor nu se poate taxa la infinit, ci doar pe un segment. Spre ex: in pretul unui produs (opera) este inclus si dreptul de autor, asemenea unui “Font” in care este inclus si-un royalty fee pentru fiecare copie a fontului in parte.

De aici incep urmatoarele reglementari: un utilizator nu are voie sa comercializeze copii ale aceluiasi produs, insa prin transferul de drept de proprietate asupra operei, prin faptul ca ii se permite realizarea de copii pentru utilitate privata si prin faptul ca odata ce s-a realizat prima vanzare, conform Art. 14, al. 2 – utilizatorul are dreptul sa impartire (in temeiul Art. 34) aceste copii membrilor familiei din care face parte. Va rog omorati crocodilii ca actioneaza ca medii de file-sharing (share = impartire). Acum! Pana nu or sa faca oua de crocodil …

Nota de subsol: Citeam pe un blog, dar i-am uitat numele, adresa. Of. Data urmatoare sa dau bookmark, o fraza de genul (incerc o reproducere): “In China they found ways to jump on the file-sharing gig and make profits out of the biggest distribution network available while we in the western world scratch our heads to find new ways to set limits and embargo“. Ceea ce ma duce la concluzia ca: vreau sa fiu chinez. Ti-o-mping, ti-o-ndes … Ar tb. si noi sa le mai dam atentie chinezilor. Or fi ei comunisti, da pa’ bune ca avem ce invata …

A fost o zi interesanta astazi. Munca este evident la ordinea zilei, insa printre altele, mi-a atras atentia un post scris de Ma.tt (Mullenweg) cu privire la “blogu’ tau e nava ta mama” – el din urma trimitand la un articol in care se facea o comparatie simpla intre cum se poate folosii jurnalul propriu ca o metoda de a face business (impuscati-ma daca folosesc “social marketing” ca termen).

Nu puteam sa ignor adevarul din articolul de mai sus: daca intr-un oarecare domeniu se merge pe a scrie zilnic sau saptamanal intre 3 si 5 articole (adica, 1 articol pe zi) – cel din urma om poate sa se trezeasca ca intr-un an de zile are oarece activitate pe jurnalul sau – in 3, 5 ani de zile sa ajunga chiar o autoritate in domeniul sau de nisa.

Acum explicatia psihologica: de ce? Pentru ca oamenii au nevoie de cuvinte si de exprimare ca mediu de schimb de idei. Un fel de piata a ideilor, total gratuita tuturor. Dincolo de “brand” de “business“, increderea pe care oamenii si-o acorda gratuit unul altuia e ceea ce ii leaga, in ultima masura ii face sa socializeze.

Cand unul din reprezentatii acestei societati are curajul, indemanarea si priceperea sa se exprime atunci acestuia in mod involuntar ii se confera atribute de “lider” pe acel domeniu, de reprezentant sau de persoana cu influenta. “Social marketing-ul” este doar marketing-ul de business, dus in sfera socialului, unde se construiesc imagini de “autoritati” in domeniu pentru unele persoane mai mult sau mai putin calificate pentru acea functie.

Cred ca boala societatii este insa ca pe fondul “socialului” (deci al increderii pe care fiecare ne-o acordam) vine un marketing agresiv, de tip “cumpara sau esti naspa” – care tinde sa degenereze intr-un spectacol hilar, gretos, disgratios al comicului absurd, involuntar, lipsit de originalitate. Cliseu. Ce vad eu un “social web” ca sa zic asa, e doar “brand promovation” – nicidecum social in puritatea formei sale.

Omul isi mai ia o pauza de cafea si mai citeste online-ul romanesc sub forma de statistici. In orice caz, un comentariu dragut pe refresh.ro pomeneste de darea in judecata a: SC Trilulilu SA, SC Hostway Romania SRL – in calitate de parati, intr-un dosar intentat de AIMR privind drepturile de autor si proprietatea intelectuala (cica. Vorbim de IP aici …).

Titlul acestui post, zic eu, o sa-i lamureasca pe multi adepti (pardon, cuvantul e prea puternic) de ce o sa fiu, in continuare, cat se poate de ironic, dur, al draq’ cu ambele parti pe de o parte AIMR (ne pare rau Mariana!) pe de cealalta Sergiu (maestre, scuze anticipate, tre sa mancam si noi o paine, doua … trei).

Cum vad eu: mare Ueb Doi Zeroist, aspectul “copyright-ului” in Web. Apai simplu: caz de insolventa sau incapacitatea a (oricarui) tribunal de a da o solutionare favorabila oricarei parti, din mai multe motive: tehnice, legale, de fond, de drept, de conduita de ce vrea muschiu’ meu si muschiu’ vostru. Hai s-o luam cu ce ma pricep eu cel mai bine, tehnic, avem urmatoarele probleme:

• Un MP3 sau fisier Flash in forma sa transcodata nu este o copie fidela a originalului. Indiferent daca rima, ritmul, efectele sonore se pastreaza nu au cum sa fie niciodata o replica reala, nici macar o copie si/sau transcriere din simplul fapt ca sunetele nu sunt aceleasi. O toba pe un CD original suna mai plin decat aceeasi toba intr-un fisier MP3 la care calitatea se reduce la minimum fiind pentru un audiofil (adica unu’ cu urechea fina) de nerecunoscut fata de original (pam, pam);
• Mergand mai departe cu argumentul de mai sus: comparati un fisier original .cda cu o “copie” (hapciu) in format MP3, prin comanda Linux: less. Daca oricare dintre voi vede aceeasi distributie binara de informatie ca in original, eu in piata publica il pup pe portofel (ca sa folosesc o exprimare de tip “haules, baules”). Ochiu meu insa nu vede asemanarea. Dar deloc. Ce naiba, ma insel?;
• Un fisier MP3 in forma sa poate fi scris de la zero, in forma sa binara daca este nevoie sau generat in mod automat de vreun sintetizator (opa?!). Orice utilizator cu destula indemanare poate recrea fara nici o problema, exact (dar exact) acelasi album Buddha-Bar VIII fara macar sa fi avut la indemana macar vreo copie a originalului. Helloooooooooooooooooo world …
• Daca orice utilizator: copiaza fisiere, transcodeaza sau reinregistreaza nu intra sub incidenta legii dreptului de autor. Pe mai multe motive: conceptual si tehnic un fisier se caracterizeaza prin informatia sa stocata in mod binar si meta-informatia care il descrie. Problema e ca meta-informatia este schimbata in mod automat functie de contextul stocarii sale pe o partitie, alta sau nu. Tehnic vorbind si “pa’ bune”: nici un fisier nu este o copie identica a altui fisier, meta-informatia (inode, store pointer, etc.) care caracterizeaza existenta unui fisier este diferita. Ca sa o spun “pe sleau”: un fisier NU poate exista fara meta-informatia asociata lui. (un fisier in Linux nu exista fara inode number, spre exemplu). Din acest caz 2 fisiere: desi copie (cica fidela) unul altuia, NU sunt de fapt si de drept copie ci restocari. Acuzati acum un utilizator ca si-a restocat un fisier pentru backup.
• Dpdv. legal si dpdv. tehnic: un utilizator Trilu, Youtube, Neogen (hello there little guy), Netlog (opa, ce dracu’ …) semneaza un acord cu detinatorul acelui proiect de a-si asuma responsabilitatea asupra propriilor actiuni. Din toate proiectele verificate, toate au “Termeni si conditii” care responsabilizeaza utilizatorul. Ce vina are Netlog, Neogen, Trilu, Youtube, 24up! – ca existenta lor este conditionata de un fenomen de sharing (legal) intre utilizatori. Nu poti ataca pe cineva in instanta pentru un fapt de care nu se face vinovat, decat daca, Sergiule maica? ai incarcat tu fisiere direct? … Hmmmmm.
• Si abia zgariai suprafata rahatului … bai si pute rau ma … pam, pam;

Si acum incepe discutia aia misto, in care pentru fiecare magarie din cele 70.000+ de fisiere stocate pe Trilulilu, sau pe Neogen, sau pe Netlog, sau pe Picbox (unde se permite sau permitea, nu mai stiu si upload de audio/video) – sau pe … pana mea, ca e multe d’astea.

Pentru toti cei de mai sus trebuie realizata o expertiza tehnica pentru a demonstra ca: ceea ce se aude in boxe, e de fapt semnalul care vine de la placa audio, semnal de la placa audio primit prin registrii procesorului, care au preluat informatia procesata de la memoria operativa, in care ruleaza navigatorul cu care s-a intrat pe Trilulilu (sau X, sau Y), cand navigatorul a cerut placii de retea sa se conecteze la adresa preluata din DNS catre serverele Trilulilu, Neogen, Netlog sau pana mea, care s-a conectat la cealalta placa de retea, unde acolo s-au intamplat niste magarii si a fost intors un semnal encodat MP3/Flash inapoi, in forma binara de 1 si 0 ca raspuns la solicitarea clientului.

Dupa ce s-a realizat asta, trebuie demonstrat (tot prin expertiza tehnica goguta, ca altfel nu se poate. Am fi magari daca am ignora realitatea) – ca fiecare beat, sonor, trilulilu este identic pe exact aceeasi masina cu fiecare beat, sonor, trilulilu din piesa originala care se considera ca a fost “incarcata in mod (hapciu) ilegal”. Apoi trebuie repetata de cel putin 70.000+ de ori pentru fiecare fisier in cauza. Sergiu, te rugam sa ne comunici tu daca-s mai multe fisiere.

Bun. Dupa ce se demonstreaza acest lucru, trebuie luat fiecare utilizator la puricat, rugat (sau somat) Trilulilu, sau Netlog, sau Neogen sau oricare altul de 70.000+ de ori sa returneze IP-ul la fiecare utilizator in parte, deoarece nu poate forta, in mod legal Trilulilu sa scoata acele fisiere, deoarece Trilulilu sau Neogen, sau Netlog s-au disculpat de un asemenea fapt si deci si de dreptul de actiune asupra acelor fisiere.

In concluzie: undeva in toata tevatura asta “persoana juridica” AIMR (Asociatia Industriei Muzicale din Romania) s-a impuscat in picior. Dar nu asa: cu stil, caracter si bazooka. Pe de alta parte, Trilulilu sufera un impact de imagine ce se lasa cu lacrimi de crocodil.

In alta ordine de idei: ce bine era daca deveneam “expert IT” pe langa Tribunalul Bucuresti. 70.000+ de fisiere de probat (ca deh, in fapt si in drept, vorba avocatei mele, tre sa le iei pe toate mama, nu doar cateva). Hmmm, aveam la paine de mancat … Mama, m-ai indrumat pe calea gresita. Ma facui blogger in loc de “expert IT”. Daca stiam … (paine mancam!)

Se poate spune ca am o problema oarecum personala cu baietii de la MyHOST. Cum probabil am scris deja echipa noastra a terminat zilele trecute un proiect numit “Dezvoltarium.ro” – un portal de dezvoltare personala (si educare) intretinut in continuare de d-na. Gruianu Gabriela. Toate bune si frumoase, termene atinse, zambete, felicitari, “imbratiasri” si multe injuraturi printre dinti hosting-ului MyHOST.

Ca sa dau cateva detalii: MyHOST tine serverele in PHP CGI, pa’ scurt si pa’ romaneste: cea mai aiurea setare posibila, cea mai incompatibila. Argumentul: securitate. Prima problema: memory_limit din PHP. Le zic ca am un algoritm in platforma care automat calculeaza ce necesar de memory_limit are nevoie si il seteaza automat prin ini_set-ul PHP-ului, ca doar setarea este o setare de tip PHP_INI_ALL (nu PHP_INI_PERDIR sau PHP_INI_SYSTEM) – iar ei ma intrebau ce necesar de memorie am nevoie in avans.

Asta una. A 2-a a fost “apache_get_modules” – o functie pe care o folosim in setarea standard de PHP (anume Apache/mod_php) – pentru a determina daca avem suport de mod_rewrite sau nu si pentru a genera automat codul necesar URL rewriting-ului. Ironic a fost ca, in disputa (polemica) dintre noi si MyHOST clientul nostru comun a tb. sa consulte doi specialisti, terti si externi care (evideeeeeeeeeeeeent) ne-au dat dreptate noua (si in special mie).

Astazi este Marti. Asteptam de ieri sa rezolve, speram noi, ultima problema: error_reporting. Deh, ca ne-a mancat pe noi undeva sa punem “error_reporting” in arhitectura platformei. Adica nu puteam sa mergem si fara? Pa’ bune acum. In orice caz: nu recomand serviciile MyHOST. As recomanda oricand: Hostway, Romarg poate (mi-aduc aminte ca n-am avut probleme) si inca cativa.

Asta pentru ca la 1 singur telefon (cei sus mentionati) s-au conformat si cand le-au fost cerute niste specificatii au raspuns cu: “Da, sa traiti! In cateva ore. Revenim noi.” (si chiar au revenit). Spre deosebire de MyHOST a carui reactie a fost: “Daaaaa, stai sa ne … mananca, acolo, acolo … nu putem caaaa … asa merge …” – reactie in urma unor argumente puse pe masa cu manualul de PHP pe monitor. Adica frate … ignora tu adevarul ca eu sunt obligat sa ma fac ca nu-l vad? Dar asta-i Romanica noastra …

Un lucru care s-a sesizat inca de pe vremea cand eram eu “tzanc” pe bancile liceului, anume ca multi prea multi colegi o iau in directii mult prea mult aiurea. Facand un sondaj pe vremea aceea printre tipii si tipele, colegi de clasa (cica) mai toti aveau directii de dezvoltare umana, mai toti ajungeau avocati, “doctori honoris causa” (alooo, d-na. Ceausescu, Elena Ceausescu) – si “mari bastani cu firma” (Mike, Tike, Dulce si Gretzos, AdiAsudatu’ si alte marci de succes).

Citind insa articolul din Evenimentul Zilei si la atenta inspectie a sotiei mele, observai cum “scoala romaneasca” este intr-adevar oglinda jurnalistilor din “Evenimentul Zi lei ca re desp art cuv intele” in moduri in care iti faci cruce cu doua maini si mai imprumuti inca una ca doar n-ajunge.

Stiati ca exista “The infinite monkey theorem“? Pa’ scurt si pa’ romaneste: daca ar exista un numar infinit de maimute (jurnalisti!) care sa tasteze pentru un timp infinit la un numar, evident, infinit de masini de scris cu siguranta acestea ar rescrie, intr-un final, intreaga opera a lui William Shakespeare.

Tragand linie la cele zise mai sus: asa si cu online-ul romanesc. O serie de maimute, apasand cu indarjire o serie de tastaturi, de ceva ani incoace, scotand “opere” de inspiratie eminesciana (ca doar ‘estem pe meleagurile romales, pardon, romanesti) … carora le dam ca si societate dreptul sa vorbeasca, deoarece pana in acest moment nu avem inca un sistem de valori bine definit, niste jurnalisti de-a dreptul cinstiti (si educati! atentie va rog) si o cultura fara maimutareli. (rima subtila: maimuta, Guta … dragut. E doar o oglinda a ceea ce suntem de fapt, nu credeti?) …

Intrebarea mea la articolul de mai sus din EVZ: unde-s croitorii, tamplarii, dulgherii, tinichigii, maturatorii de strada si in principal expertii dvs. pe IT, cu care Romania se lauda ca sunt admirabili, sublimi am putea spune dar care lipsesc cu desavarsire. (nene Caragiale, un buchet de flori iti trimit in ce cosgiuc te-oi invarti matale). Concluzia e cat se poate de simpla: e vremea schimbarii …

Mi-aduc aminte ca urmaream emisiunea in duet dintre CTP si Emil Hurezeanu. Evident, n-aveam nici cea mai mica dorinta sa cunosc istoria domnului Hurezeanu, pe a primului o spicuiam. De unde sa stie un biet ascultator, ca “analistul politic independent Emil Hurezeanu” era de fapt actionarul majoritar al grupului RC?

Simt nevoia sa filosofez: cum putem afirma existenta analistilor politici, independenti, de inalt rang atat timp cat acei analisti politici au actiuni la acelasi trust media care ii invita, aproape regulat, in emisiunile lor de “calitate”? Si cum permitem, in baza faptului ca detin actiuni, acestor oameni sa comenteze?

Un alt fapt, se intampla pe blogu’ lui Manafu unde invitatii la “Web-Club” sunt aceeasi “Dragost Stanca“, “Orlando Nicoara“, “Patrick de …” – nume pe care le tot aud repetate pe orice blog. Am o vaga impresie ca in lipsa inovatiei si a unor idei cu adevarat stralucite, ne complacem ca blogarime (termen derivat din blog) – in a promova exact aceleasi persoane mult prea notorii pentru gustul unora.

O sa ajungem, daca nu chiar suntem, o blogarime OTV-ista, in care invitatii sunt aceeasi in fiecare seara, in care “analisti politici” de marca detin trustul media care le face o asa mare publicitate si in care persoane chemate sa vorbeasca despre “Web 2.0″ si “Web-cluburi” – ok, EXAGEREZ, “Web” in general – nu sunt chiar reprezentative.

E ca si cum l-as chema pe Gates sa vorbeasca despre FLOSS (Richard, ma auzi?) … Evident: o sa arunce cu rahat in tot ce nu are sigla Microsoft. Si cam asa si cu online-ul romanesc. Lipsit de caracter, originalitate, idei, creatie – dar online-ul este doar o oglinda a Romaniei asa cum este ea in realitatea de zi cu zi: “analizata politic” de actionarii majoritari ai aceluiasi trust de presa.

Care dintre sus-mentionatele persoane au facut intr-adevar ceva? De calitate? Care sa le fi adus recunoasterea de “experti” (nu neaparat “guru”) pe acest domeniu Web? Si cum sa-i mai eu acord eu eticheta de “analist politic” acestui domn “Hurezean” cand stiu ca arunca cu rahat in stanga si in dreapta doar pentru a creste ratingul?

Banuiesc ca se simte un “iz comunist” in modul in care aceste persoane gestioneaza democratia, ca pe un joc de puteri in care cu orice masura ei trebuie sa iasa in avantaj, promovandu-se, intre ei, fara limita, fara gust, fara bun simt si cateodata, atat de fatis – incat ramai uneori, cu gura cascata.

Legat de stirea cu E.H.: recunosc, n-am verificat-o. Am luat vorbele lui D. Stanca ca atare, iara daca el minte, mint si eu. Insa oricare ar fi valoarea de adevar a stirii, e revoltator sa vezi, ca intr-o singura noapte de blogging ti s-au infipt pe gat aceleasi nume mult prea folosite: Sergiu Biris, Dragos Stanca, Emil Hurezeanu, Orlando Nicoara. Acum probabil o sa ma culc si o sa-mi repet, in loc de: “Tatal nostru … care esti … Orlando Nicoara, Emil Hurezeanu, Sergiu Biris. Amin!“.

Cu dedicatie pt. E.H.: uite, “Stiinte Politice” fac si eu domnule. Dar as fi investit banii mei in afaceri petroliere nu in media, daca m-as fi recomandat ca “analist politic”, as fi facut-o din postura de analist politic cu actiuni in petrol sau in vreun domeniu TOTAL neintersectat cu politica (daca se poate) pentru a-mi pastra o “imagine de piata” (helloooo marketing) cat mai curata. Dar deh, eu sunt un idealist tampit (cuvant folosit des in media), care ar vrea un joc de scena (si de picioare) ceva mai … ascuns daca se poate. Iertate-mi fie cuvintele. Doamne miluieste!