Adevarul adevar este, proverul, proverb. Am avut parte de o Sambata destul de interesanta in care am putut sa fac cateva progrese in proiectele dezvoltate pentru clienti, progrese care mi-au dat o groaza de timp liber zilele urmatoare. Cand fac ceva ce stiu ca-mi elibereaza timp si cand fac ceva ce simt ca pe viitor imi va oferii o sansa in viata, un scop, o directie – ma simt bine.

Am mai invatat ceva astazi. Ma simt mai bine ca ieri. Am citit. Am rasfoit. Am baut o cafea de dimineata, am sters praful, am mancat porumb fiert si pireu cu copan de pui si o salata de rosii pe la pranz. In camera e bine, AC-ul fiind pe la 26 de grade, ascult niste melodii populare vechi (si de calitate) – incercand sa separ muzica populara de cea usoara din playlist-ul meu si per total, calmul se resimte intre cei 4 pereti ai camerei mele.

Ce bine e … Munca intr-adevar innobileaza omul si-l face sa se bucure, din cand in cand, de calmul propiei camarutze, propiei colectii de discuri cu muzica, unui sistem de boxe de calitate si a unor carti/articole interesante citite intr-o dupa-amiaza de liniste, racoare si progrese. Iubesc viata, cand e asa …

2:42, noapte. M-am intins in pat dar nu pot sa dorm. Imediat ce-mi las gandurile libere prezenta “ei” (figura ideala in mintea mea, nu sariti la concluzii ca nu e nimeni) – imi tine companie, intr-un mod nu prea placut.

N-am mai iesit la o intalnire de 7 luni. Nu m-am mai distrat si n-am mai sarutat buzele vreunei femei pe care am pus ochii de acelasi amar de zile. Doar munca, munca, munca, munca – facand in extrem ceea ce nu mai pot. Apreciaza cineva ca-mi f** zilele muncind pe branci de nu-mi mai vad de cap? Nimeni.

I-am promis ca va avea in continuare sprijin in mine. Nu-mi place deloc, dar o fac, ca-mi pasa. Pacat ca nu e reciproc. Simt ca-mi tremura mana cand bat in taste incercand sa fac ceea ce aduce un venit. Si simt cum amorteste cate-un brat. Ma distrug, singur si o simt …

Am fost Joi la analize si-am facut si-un EKG. 60 de baiat pe minut. La limita. Ceva mai jos si ma luau cu targa. Situatia e destul de trista. Prea trista. Nu am spus nimanui. Oricum … nimanui nu i-ar pasa. Viu sau mort, mort sau viu, n-as fi decat o existenta trecatoare a nimicului.

Si totusi. Vreau sa traiesc, sa ma distrez, sa iubesc. Sa sarut, sa tin la brat, sa … ca orice barbat. Stiu, exprimarea si contextul: urata alegere, dar asta e, ce sa-i faci. Mai bine asa decat pe ocolite. Ideea e ca nu mai rezist. Nu pot sa dorm din cauza “ei”, nu pot sa muncesc de oboseala. Inima imi bate in ralanti, sansa de iubire pe viitor 0 (zero) … ce sa mai: viata perfecta. Si nimanui, nu-i pasa … Voi claca. Curand.

Recomand o cura de liniste oricui doreste. Cat de drag e sa poti sa-ti aduci lucrurile aproape la zi si sa-ti rezolvi problemele lasate nerezolvate din urma, doar pentru ca X, sau Y iti cereau atentia si prietenia (evident, cand aveau nevoie) – suparandu-se vreodata daca nu le puteai oferii acest lucru.

Azi … misoginul din mine a facut o femeie sa planga. Ceea ce simt eu pentru ea nu prea conteaza din punctul ei de vedere, insa nici eu nu inteleg cum am ajuns eu ca sef, amic si confident sa fiu, pentru ea, mai aproape decat propriul ei prieten. La fel cum nu inteleg cum am ajuns sa-mi pun eu resursele la bataie pentru ea, desii aceleasi resurse le are si tipul in cauza.

Motiv pentru care ieri seara luasem decizia anularii (pe care o mentin) oricarei prietenii cu oricine. Inclusiv cu ea si vroiam sa renunt chiar si la colaborare. Nu pot decat sa zic: sa n-aveti parte de lacrimile unei femei caci sunt teroare iar daca cumva aveti si o istorie in spate, mai bine folositi o lama de unica folosinta si trageti tare, pe lungime, urmarind dunga mov-albastru de pe brat.

M-a cuprins gelozia – dar nu are legatura cu vreun anume sentiment sau slabiciune a mea fata de femeia asta ci de faptul ca exista doua categorii de barbati: cei ce f** tot ce zboara (pasarici adica sau pasarele, functie de caz) si cei ce-si f** viata lucrand si incercand sa ajunga ceva in viata.

Ironia e ca femeile nu stiu sa aleaga. Majoritatea gresesc alegand categoria #1 – toate bune si frumoase o perioada de timp, pana cand, apar problemele: lipsa banilor, lipsa distractiilor, viata monotona, cateodata singura pentru ca prima categorie de barbati trebuie sa-si continue obisnuinta, sa prinda alte pasarele si sa-si continue “distractiile” puerile alaturi de alte reprezentante ale sexului frumos.

Concluzia fata mea (fiindca vei citii si tu ce-am scris) – e simpla: cine te merita, te va face sa plangi, avid, puternic, adanc. Caci iti pasa: daca nu de el, de tine, daca nu de ce poti oferii, de ce-ti ofera si daca nu de ce faci pentru el, de ce face el pentru tine. Am norocul sa te cunosc si sa stiu ce slabiciuni ai, iar acum iti trebuie curaj, indrazneala si indemanare. Iti recomand: invata de la cei mai buni si accepta sfaturile asa cum sunt date.

Oricum … om traii si-om vedea. Viata are multi cai si directie cu prioritate in sensul de mers sau cu cedare de prioritate pentru circulatia din sens opus. Mai trebuie sa dai atentie si la pietoni, semnal dreapta sau stanga, claxonezi in caz de coliziune iminenta sau alte pericole si cateodata, daca ploua (cu lacrimi prea mari, prea multe) sa mai tragi pe dreapta. Iar daca drumul dragostei e pe banda de langa bordura, sincer, nu mai sper sa se faca verde pentru viraj la dreapta.

Daca cumva ce-am scris mai sus a fost o aberatie totala, imi cer scuze. Se poate sa fiu eu nebun si sa nu stiu asta, sau tampit (citand o veche “cunostinta”). Oricum, concluzia e simpla: prieteni sunt putini, prea putini. E bine sa faci curatenie din cand in cand si sa provoci lacrimi acolo unde trebuie. Doar cei adevarati, vor plange pentru tine, iar daca nu pentru tine, cel putin pentru ei, caci le va fi greu fara siguranta ce le-o poti oferii.

Schimbari masive pe plan emotional, dar nu in legatura cu vreo iubire ci in legatura cu ceea ce unii numesc prietenie. Am inceput sa nu mai cred in astfel de cuvinte, fiind doar aruncari in vant ale unor idei, fara scop, fara ideal, fara directie. Mai nou, am incheiat orice contact cu orice “prieten” care nu a putut demonstra ca intr-adevar e ceea ce zice.

Urmeaza schimbari masive in planurile mele. Imi prioritizez fortele pe ceea ce-mi place mie sa fac nu ce le place altora. Sa citesc, sa traiesc, sa invat. Sa dezvolt, sa ma simt bine fiind eu, traind in libertatea mea absoluta si bucurandu-ma de placerile vietii asa cum tot eu, pentru ele muncesc, zi de zi, ora de ora. Si daca va fi sa fie, voi impartasii aceasta bucurie si cu cineva care sa merite. In rest, Dumnezeu cu mila, caci pentru mine, n-a avut mila …

Sperand la ce?! Tu suflet mic, pierdut, perfid,
Cu gandu-ti tau amar si lacrimand avid,
Crezand naiv, prosteste, in tot ce zboara sus,
‘N-afara de ei ingeri, pe lume de s-au dus …

De ce sa speri, in viata, in rima si in versuri,
Si randuri multi prea dulci si seci de intelesuri,
Crezand ca vorbe dulci, sunt spuse chiar asa,
Oricand, oricum, oricine, atunci cand el le vrea.

O suflet! Tu, naive! gandirea ta e oarba,
Atentie la mine, ‘n-ainte sa te soarba,
Iubirea ei, doar aburi, ca pe un geam afara,
Cand stai si-astepti, prosteste, speranta ta sa moara.

Si ce-i speranta ta? Sunt vise, efemere,
Ca toate-n lumea asta, cu mult, prea mult, prea rele,
Iar tu, le crezi, nebune, pe toate, fara rost,
Si plangi atat de dulce, de greu si de anost …

Speranta ta, iubite, sa nu fii tu iubit,
Decat in fiecare zi, prea mult dezamagit,
Caci ce vrei tu, a fost, odata si candva,
Cand lumea-n alb si negru, o viata grea ducea …

Fusei azi la un fel de “interviu” legat de programarea in framework. Ironic e ca m-au chemat tocmai pe mine si intr-un fel s-a incercat o mituire a mea, “sa ma dau pe Symfony”. N-am inteles niciodata de ce, timp de 10 ani de zile, de cand e mama lui de limbaj de programare (PHP) aproape nimeni nu s-a gandit la ideea unui framework.

Mai nou, de vreo doi ani incoace (doh, RA, 2 anisori) a prins in piata un anume Symfony. Asta daca putem sa-i spunem “piata”. Ironic este ca in spatele unei astfel de existente, e mult marketing, prea mult cod dezorganizat, lipit pe alocuri si tone de fisiere de configuratie. Mai intelege daca poti …

Oricum, revenind la mituire, sunt inca un pic uimit. O piata care era impotriva orice care nu a fost dezvoltat de propriul “business” – a adopatat un framework care a avut parte de mult marketing. Ca sa va dau o idee despre Symfony, nici macar n-avea “Output Buffering” pornit by default. Eu nu inteleg cum poti numi un framework, acel lucru care nu-ti permite sa lucrezi mai usor, mai liber, mai eficient.

Sincer, am adoptat o alta strategie. In “RA” (PHP Framework) s-au investit destul. Decat sa promovez existenta unui framework si sa sper ca cineva il va adopta, mai bine demonstrez (prin real-world applications) ce poate face. Astfel, aduc si un venit constant necesar unei echipe de dezvoltatori (in afara de mine, evident. Mai marele Sef …) – timp in care pot face, daca consider necesare si mult marita promovare … Pe scurt: “the wind of change, is coming …”