Am o stare ciudata zilele acestea. Ori nimic nu imi convine de am inceput sa fac reconfigurari, redecorari si tot felul de schimbari in mai toate planurile socio-profesionale, unde socio insemnand colegi/prieteni si profesionale insemnand ceea ce trebuie sa insemne. Pur si simplu nu imi mai convine ordinea fireasca a lucrurilor.

Tin sa argumentez schimbarea pe seama viitoarei posesiuni a masinii, care imi da si o stare de anticipare dar si un pic de neliniste. Ori probabil stiu ca se vor schimba ceva mai multe in planul vietii mele in momentul in care nu voi mai depinde atat de sistemul de transport bucurestean (in paranteza, prost). In orice caz, se pare ca s-a pornit un fel de fenomen de schimbare.

Am inceput de azi prin a schimba infatisarea si orientarea website-ului societatii (kitsoftware.ro). Nu-mi mai convenea vechiul design, nu ma simteam bine si chiar aveam nevoie de forte noi si proaspete, urmand apoi a-l dezvolta, a scrie prezentarile de servicii si articolele necesare unei minime prezente ale sale pe .net.

Urmeaza mai apoi continuarea proiectului haveajob.ro, abandonat acum cateva saptamani din motive ceva mai obiective. Din doua proiecte ar tb. sa am o cale comuna de dezvoltare. Din fericire, un vechi proiect, 24up.ro inca genereaza trafic si a inceput sa se auto-sustina fara sa mai fie nevoie sa mai intervin. Fapt ce ma face fericit, deoarece devenise un chin sa ii tot provoc un minim de trafic.

Azi, am transferat o suma de vreo 65$ pentru a achita design-ul. Recunosc, nu-mi place sa le fac eu ci imi place sa platesc oameni pasionati de design, de detalii, de reprezentarea unei idei complexe extrem de simplu. Cred ca asta ne lipseste si noua in Romania: rabdarea de a aprecia lucrurile de calitate la valoarea lor adevarata …

De obicei nu scriu metodele mele de a devenii mai performant sau mai eficient. Astazi, dupa niste mici certuri ca de ce m-a apucat Duminica sa fac modificari, am reusit sa integrez 2 calculatoare intr-un singur birou. Pe scurt, am facut un pic de ordine, unind doua sisteme separate in acelasi birou.

O sa pun probabil si o poza, insa pana una alta tin sa zic ca spatiul eliberat de compactarea a 2 unitati centrale si 2 monitoare imi da o senzatie de relaxare. Cablurile din spate sunt inca alandala, dar probabil voi face ce este necesar zilele urmatoare sa le dau o oarecare ordine si sa ma bucur de avantajul ambelor sisteme.

Intre timp, my old trusty HP 530 imi tine companie pentru activitatile de Web de zi cu zi. Mai un browsing, mai o muzica (controlata remote in boxele 5.1 prin mocp de pe unitatea centrala). Cam asa s-a dus si weekendul meu. La final, macar ma simt ceva mai bine. Nu stiu de ce …

Ah. Ma simt bine si anticipez un weekend in care o sa stau in fund, pe scaun, cu un Eclipse PDT in fata si lucrand la proiectele mele, multe din ele neglijate in ultimul timp. Vreau sa refac o parte din fostele proiecte, vreau sa renunt la prostiile de dinainte si sa incep sa curat din codul unor proiecte vechi, aducandu-le la zi.

Sper Sambata (maine) dupa-amiaza sa o scot si pe Alexandra cateva ore la o plimbare. Pacat ca din cauza proastei (vacii) de la M. Vest masina vine abia pe 6 Noiembrie, ca as fi lasat totul ca sa trag o tura in afara Bucurestiului, gaseam eu unde (country side anyone?!). Ironic e ca in timp ce scriu, astia pe Realitatea prezinta ceva de “job-uri relaxante“. Ma-ntreb: cat de relaxanta e programarea pentru cei ce indraznesc sa se numeasca “programatori” (pe domeniu).

Astazi imi permit si eu sa am un moment de genul: “Nu e nimeni mai bun ca mine!” iar in fiecare zi viata tinde sa imi demonstreze acest fapt. M-am lovit in activitatea mea din ultimele zile de evidenta prostie a romanilor si a celor ce indraznesc a se numii “programatori PHP“.

Inteleg un fapt si anume, ca in randul “programatorilor”, cei pe PHP sunt considerati dezordonati (not true!) – nerespectand nici un standard definit in domeniu si in principal ceva mai nepregatiti. Ma rog, e o preconceptie relativ tampita avand in vedere ca o parte din start-upurile de succes din ultimii 5, 10 ani de zile se bazeaza pe aceasta tehnologie pe SOI (Servicii Over Internet).

Lucrand ultimele zile pe niste CSV-uri de la niste clienti am aflat cu stupoare ca societati pe actiuni (S.A.-uri) si SRL-uri cu un rulaj destul de mare la mfinante.ro, isi permit sa angajeze programatori de mana #2-a care nu pot nici macar sa dea un “addslashes” sau “mysql_real_escape_string” pe niste field-uri in CSV, astfel incat la ” (ghilemele) sa se adauge caracterul de escape \ – conform standardului CSV.

Si de aici: dumnezeu cu mila. Am gasit un workaround pana la urma, folosind “explode” si “trim” pe fiecare linie din fisierul CSV, workaround care se activeaza pe fisierele CSV in cazul o proprietate a fisierului in baza de date, intitulat cu stupoare “Stupid Compatibility Mode” este egal cu 1.

Astfel: folosind un pic de intuitivitate, cateva ore pierdute am reusit sa trec de prostia romaneasca. Ma deranjeaza insa ca nu se investesc bani in cei care intr-adevar merita sa supravietuiasca pe aceasta piata. De obicei cei care ofera un serviciu de calitate sunt si ceva mai scumpi, deoarece calitatea necesita investitie de timp, resurse si oameni pregatiti.

M-am indragostit de orasul asta (Valcea). Nu stiu sigur care este argumentul “pro” fata de acest oras insa de aseara de cand am ajuns deja a inceput sa-mi placa. Imi place ca in jurul orasului nu vad campie, ci vad dealuri, impodobite de brazi, stejari, fagi in combinatii prea aleatoare de culoare de la zi la zi.

Fata de un peisaj stirbit al Bucurestiului (cu miros de skitch) – unde vezi nu mai blocuri, simti gustul benzinei si motorinei scurse pe bulevardele acestei capitale, un oras de prin-prejur nu se compara. Un lucru ce frapeaza in Rm. Valcea este curatenie, comparabila cu un mic orasel dintr-o tara vest-europeana.

Vorbind ce acest lucru, mi-am adus aminte ca in parcul “Mircea Cel Batran”, era o plancarda aratand “Londra, Paris, Viena” si “Uniunea Europeana” (km 0) – lucru ce a frapat, demonstrand un oarecare patriotism (accentuat) al oamenilor de aici.

Printre altele, am reusit sa cunosc si trecutul nevestei mele, prin poze si prin jurnalele ei. Si am ramas prins de primele paragrafe ale fiecarei sale inregistrari. Si o indemn sa scrie si sa publice intr-o carte (gen Cuore) – ideile unei fete de 14 ani, indragostita platonic de viata si de ceea ce poate sa ii ofere. Daca scriitoarea a captat atentia poetului intr-un singur paragraf, eu zic ca talentul e pe deplin …

Am reusit sa cunosc si neamurile mele (noile viitoare neamuri) din Valcea si am ramas placut impresionat de deschiderea lor fata de mine, in al doilea rand de iscusinta gastronomica a bunicii si a soacrei :D si de filosofia lor de viata. Am avut sansa sa o cunosc si pe bunica socrului din Ocnele Mari, o doamna micuta (de statura) cu (am simtit eu) o pofta de viata chiar si la varsta dumneaei.

Pe scurt si in concluzie. Mi-a placut. Ma mai intorc daca vor avea si ei placerea sa ne primeasca inapoi. E o iesire din banalul bucurestean, din viata cotidiana care chiar iti umple bateriile pentru o noua saptamana de lucru. Cred ca in vreo doua saptamani, dupa ce capat un pic de experienta la volanul noului MCV, o iau iarasi in directia asta. Cred ca o sa-mi fie dor de linistea de aici …

Vad ca s-a intamplat un lucru destul de interesant in modul in care jurnalul meu este citit. In primul rand, vad ca se da o oarecare atentie acelei inregistrari in cara aratam cum se poate trece peste “securitatea” website-ului DRPCIV, demonstrand in acelasi timp ca in Romania inca agentiile de stat nu apeleaza la cei mai buni experti in domeniu, ci la solutii tipic business gen Microsoft.

Intre altele, vroiam sa zic ca am luat permisul. Sunt un fericit posesor de permis de conducere, categoria B si saptamana aceasta am depus si semnat contractul de leasing la Unicredt (Tiriac Bank) Leasing. Intre altele am depus si avansul si urmeaza saptamana urmatoare sa ridic Logan MCV-ul meu de 1,5 DCI, 70CP.

Si nu accept comentarii ca de ce am ales aceasta varianta. Pur si simplu asta am dorit, asta am vrut, asta mi s-a recomandat ca fiind cea mai fiabila marca de masina de utilitate. Iar pentru suma contractului sincer am cautat sa gasesc acea masina care sa-si gaseasca totalul utilitatii banilor pe care ii platesc.

Intre altele, stiu ca noi romanii suntem mari experti in fotbal, femei, masini si politica – insa, desi mi-am luat tone de comentarii din randul rudelor si cunoscutilor cu privire la tipul de masina, am decis ca pana la urma, este o decizie, este a mea si am vazut ca intr-un final, toti cei din jurul meu au reusit sa gaseasca necesarul de rabdare sa-mi respecte propria dorinta.

Parca am iesit din Iad (Bucuresti) si am ajuns in Rai (Valcea). O tacere, zero masini pe strada, zero vecini tantalai, zero manele la ore imposibile noaptea, zero nebuni pe scara injurandu-se ca la usa cortului, zero restantieri care sa vina la usa administratorei (maica-mea) si intre timp sa te frece si pe tine la ridiche.

Am zis sa dedic 2 paragrafe acestui oras. Mi-a placut. Enorm. De fapt imi place. Linistea acestui oras merita cateva randuri. Cel putin am ajuns aseara, am citit contractul de leasing de la Unicredit, m-am culcat la ora 2:00 seara si dupa 6 ore, la 8:07 dimineata eram ca nou. Recomand tuturor o cura de “non-Bucuresti” pentru o zi sau doua.

In drum spre Valcea, hot-spot jumping din autocar, scriind de pe iPhone. Intre Pitesti si Valcea se lucreaza la un pod. Aglomeratie mare. Obositi amandoi (eu si nevasta-mea). Viata asta …

O lectie care am invatat-o in facultatea de Stiinte Politice, in anul II, a fost ca, prin principiul enuntat de Machiavelli: “Reformatorul este dusmanul tuturor!” – nu este de obicei bine sa incerci sa faci schimbari bruste si rapide intr-o perioada prea scumpa de timp.

Acest fapt este atat de vizibil si in scena publica, politica precum este la fel de valabil si poate ceva mai concretizat si in zona privata, in business in principal, unde competitia e mai acerba decat pare la prima vedere. Ceea ce am sa scriu mai departe reprezinta un fapt de drept ce a avut loc in timpul unei discutii relativ interesante astazi.

Astazi, cu o colega de departament a avut loc o discutie pe tema respectarii unor reguli de scriere, de denumire a fisierelor/variabilelor si per total discutia unei ordini unanim acceptate de catre toti colegii cu privire la sistemul in care lucram. Desi argumentele noastre a tuturor colegilor au fost pro unei organizari riguroase, nimic n-a trecut de preconceptiile acestei fete.

In orice caz, am tras o concluzie. Am norocul ca nu-s genul care se “mapeaza” dupa preconceptiile altor colegi insa am invatat ca daca vrei sa reformezi o structura de idei d-alea, batute in cuie, cel mai bine e sa zici ca acea colega de langa tine, dupa care sa faci cum vrei tu, scapand intr-un singur mod de 2 lucruri: gura colegei si stresul de a lucra contra firii. Viata, cateodata e un sfetnic foarte bun …

Stiu ca exista destule exemple de alte RCS (Revision Control Systems) gen Mercurial sau GIT, insa lucrand de atatia ani intr-o echipa in care un om e “team-lider” m-am obisnuit mult prea mult cu SVN (Subversion). Exista intr-adevar si avantaje pentru “git” sau pentru Mercurial pe care pot sa spun ca le-am testat (nu mi-au placut) – insa am ramas si probabil voi ramane mereu fan SVN.

Astazi, am de importat un proiect non-SVN de vreo 650MB in SVN. Fapt ce m-a facut sa ma lovesc iarasi de o alta problema: nefiind fortati de modul de “commit”/”update” de lucru, un anumit folder “resources” ocupa vreo 600MB – motivul fiind simplu: baietii au hotarat sa includa acolo toate imaginile: si pe mama si pe tata si pe bunica lu’ tata saracu’ – ca doar e bine sa avem “un loc in care sa le indesam pe toate”.

Deci: m-am lovit de o nebunie. Incercarea de a importa un proiect non-SVN in SVN. E clar ca arhitectura ma va omora si nestiind nici de unde pornesc toate lucrurile din pacate nu prea pot face mai nimic decat sa analizez un pic codul si sa iau o decizie: fie ma risc sa fac importul fie stau cuminte. Nu de alta dar ar fi nebunie curata. Prefer sa aman toata chestia asta pana in momentul in care se va degrada de la sine. Noi si chinezii, ca doar aia mai fac asa …