Un fidel cititor al acestui renumit blog de “ramuri (care) bat in geam”, a lasat un comentariu la un articol mai vechi al meu, Si daca ramuri bat in geam si iese iara chioru. Cum imaginatia cititorilor mei e infloritoare la aceasta ora, am zis sa-l premiez pe acest drag cititor, punandu-i comentariul pe prima pagina. Iti multumesc, oricine-ai fi …

Da’ dacă ramu’ bate’n ușă,
Și iese prostănacu’
Adu-ți aminte de mătușă
Că n-au furat cu sacu’…

Nu șobolanu’ rozaliu
Salveaza o națiune
Când țara saltă în ruliu
Și-urgia e pe bune…

Poporu’ suntem noi e drept,
Da’ orbi suntem cu toții,
De credem că un (non) deștept
Va termina cu hoții…

Prefer un matelot bețiv
Golan și pus pe harță,
Decât un păpușar parșiv
Și o mască scoasă-n față.

Multe poti sa vezi pe Barbu Vacarescu (la o companie unde trebuie sa ne incetam colaborarea) – insa sa vezi o masina branduita Pinum Doors & Windows cu o usa in spate, asteptand la stop, mai rar. Ideea e ca printr-un noroc al vietii, ma suna maica-mea in momentul ala si-am iesit pe hol, cand m-a izbit.

V-am atasat si voua poza (facuta cu iPhone 3GS, da stiu, quality mai naspa) insa toate ca toate am vrut sa remarc un fapt: o reactie de marketing, care m-a facut sa scot telefonul din buzunar, sa fac o poza si sa memorez ca cineva, odata, a avut o idee revolutionara de a pune o usa infipta in capota masinii.

Si-acum vine intrebarea: e masina aia sigura de condus? Nu e? Oare cum ia curbele? Are vreun efect de stabilizare, sau nu? Si tot felul de intrebari de genul care te fac sa te miri, sa analizezi, sa dezbati. (asta-i boala programatorului). Intre timp, brandul Pinum, creste, creste, creste. E un fapt dovedit: cateodata e bine sa faci si ceva de scandal, ca sa atragi atentia …

Nu-mi place sa critic dar de obicei cu cele mai multe ocazii o fac. Asta pentru ca undeva acolo in sinea mea m-am cam saturat de presa asta care-si da aere de mari “cunoscatori” de IT, de Web 2.0, de SEO, de trestie, de perja. Pur si simplu avem o inflatie de valori in Romania si cateodata e bine sa le mai dai cu dibla-n cap celor care chiar nu merita.

Si, printr-un ghinion, printr-un joc al haosului, printr-un pariu necastigat, uite ca a venit si randul baietilor de la Refresh.ro, de fapt baiatului, cica-i motociclist (colegul meu Sorin ti-ar da lectii) si “secsy” (asa zic gagicile, sau ma rog, una) – sa dea cu batu-n balta fara echivoc.

Atasat aveti o imagine, a ceea ce inseamna sa nu stii sa faci “Web 2.0″, cu accent pe Web dar sa incepi sa polarizezi “serviciile bune” si “serviciile proaste” – dupa bunul plac si fara nici un argument cel putin tehnic. Alta e sa vinzi articole, alta e sa pastrezi macar codul deontologic al jurnalistului.

Iar prin jurnalist ma refer chiar la cel ce scrie doua vorbe si le publica, chit ca poate unii oameni de calitate din industria de main-stream (d-aia ii si zice main-stream) s-ar simti ofensati la o astfel de comparatie. Evident, am vrut doar sa demonstrez ceea ce un renumit cantaret d’al nostru canta: “Roata vietii se-nvarteste, tac, tac, tac …”

Vad ca o mare parte din cititori se intreaba de ce nu merge DRPCIV. Din pacate am o explicatie logica si una ilogica. Cea logica: pur si simplu asa merg lucrurile in Romania, adica nu prea merg deloc. Explicatia ilogica se refera la faptul ca toti bugetarii au intrat in “fara plata”. Asta inseamna ca s-au redus si cheltuielile la curent pentru serverul care tinea site-ul DRPCIV, motiv pentru care a fost oprit.

Printre altele, recomand tuturor care vor sa-si dea “testul online”, sa se chinuie sa faca intai cele 1500 de intrebari din carte, inainte sa se arunce cu capul inainte in a rezovla testele DRPCIV.  Mesajul de eroare primit de la site-ul lor zice: “The server is temporarily unable to service your request due to maintenance downtime or capacity problems. Please try again later.”.

Asta inseamna clar: fie au un downtime planificat (desi nu stiu ce oameni destepti ar planifica un downtime de 5 zile) – ori chiar toata lumea da de carnet iarna si acel calculator nu mai face fata (sa fim seriosi! …). Pana la urma, nimic nu inlocuieste pixul si hartia, absolut nimic.

Adineauri, scriam de Si daca ramuri bat in geam, mesaj cu valente politice trimise in campania prezidentiala din 2004, astazi am gasit si varianta anti-Basescu, ceva un pic mai lunga. E dovada incontestabila ca poporul roman s-a nascut poet si a murit in chinuri groaznice.

Citat: “Si daca ramuri bat in geam, Si iese iara chioru’, Eu am plecat la Amsterdam, Ca s-a tampit poporu’. La carma bietei noastre tari, se afla un golan, Cu apucaturi si cu purtari de mare betivan. Si daca tot iesiti la vot, Ca voi sunteti poporu‘, Speram ca n-ati orbit de tot, S-alegeti iar pe chioru’ …

Un mare filosof in campania din 2004, zicea: “Si daca ramuri bat in geam, Si iese iara Bombo, Eu imi bag ****-n el de neam, Si emigrez in Congo!” … Cam asa e si situatia politica la noi. De ce am scris acest articol: pentru ca vreau sa ramana in istorie si sa zambesc mereu cand imi aduc aminte de el. Unii oameni chiar au prea multa imaginatie :) …

Ma uit pe fluxul de stiri invadat de stiri, evident politice. Ma-ntreb in sinea mea de votant: oare cum e, 5 ani de zile, sa stii ca asupra Romaniei pluteste emblema de “Prostanac”. O fi stiind ea bunicuta de ce … In rest, un indemn ironic “prostanacilor” ce-l vor vota pe prostanac … Votati-l. Doar e presedintele prostanacilor … nu?!

Nu pot sa ascund ceea ce simt. Ma simt singur si parasit. Doar eu vreau sa vorbim. De partea cealalta, un zid de tacere. Ma zdrobeste si orice speranta as mai avea. Caramizile sale. Grele. M-apasa greu. Prea greu. Pana cand voi simtii ca nu mai pot. Voi exploda. Iar atunci, intoarcere nu mai exista … “Si nu lasa sa treaca clipa, cand tot ce-a fost, nu va mai fi …”

In mine arde-un foc launtric, si simt ca parc-ar fi razboi,
Atat de crud, mult prea mirific, e ce ne leaga pe-amandoi.
Speranta mea, cu mine lupta, atat de vasnic si vioi,
Cand ratiunea se infrupta, gandind la cele ce-au fost zoi …

Nu am cuvinte. Nici condei. Sa scriu, sa spun, sa urlu tare,
Sa zic ce dulci sunt ochii ei. Sa se auda ce ma doare …
Sa povestesc in soapta noptii, povesti copiilor din noi,
Crezand ca scop suprem al vietii, destinului sa umplem foi …

Si uite pixul, cum imi zboara, si mana iute dupa el,
Pe alba foaie, o licoara, albastru-i sufletul de fel …
O dunga, mult, prea mult, prea chioara, se-ntinde-n coltul cel de sus,
Pe foaia alba, o vioara, cantand cu dor, ce am de spus …

“Iubeste draga, doar atuncea, cand dragoste-ti voi oferii,
Si nu lasa sa treaca clipa, cand tot ce-a fost nu va mai fi …”

O zi relativ, doar relativ, Ok. Am apucat sa mai lucrez la ale mele, nu le-am finalizat. Nu prea pot finaliza nimic zilele acestea. Mai important mi s-a parut azi ca am scris, o poezie. Pentru ea. Mi-e dor. M-am scufundat in munca, cum fac de obicei, dar gandul la ea, ma tine la suprafata. Si-mi place. Culmea ca-mi place. O visez. O doresc. E pur si simplu, ea …

Intre timp, am platit impozite de dimineata. Am spalat masina la serviciu la taica-miu. Am adus paine si-o sticla de Cola acasa. Am dormit si-am mancat. Banala zi fara existenta ta, tu, cititorule fidel, alaturi de mine … Stii tu care esti acela!