Unele lectii se invata pe propria piele. Insa printre cele mai de seama inventii ale creierului uman probabil cea mai de seama este aceea a “back-up-ului”. Seara asta am invatat o lectie: lucrand la instalarea unui server nou, reusii sa busesc printr-o comanda, mai toate setarile acestui server. Noroc ca baiatu’, destept cum l-o facut mamuca, primu’ si primu’ lucru facut: o pastrat back-up la configuratia functionala de 1 zi in urma, in mod automat, asa cum numa el stie s-o faca.

Si uite ca in 2 minute de un-tar si un-gz (gzip) – rezolvai o problema ce altfel mi-ar fi luat 3 zile si 3 nopti, multa Cola, mult Jacobs, multe fierbatoare de apa sa o rezolv. Pare-se ca vreau cadou un HDD de 4TB (terra-byes) unde sa-mi pun tot ce vrea sufletelul meu, just for safe-keeping. Revenind la titlul acestui articol: “thanks God for whoever invented … tar and gz in Linux!” …

“Be a child in heart and a man in wisdom.” – Catalin Z. Alexandru

I started to actually love myself. Ziua a inceput cat se poate de bine. Cu o lupta contra somn, undeva pe la ora 8 dimineata, e deja 11:40 si simt ca am facut o groaza. E putin fata de volumul de munca, dar dimineata a inceput exploziv, cu o tona de cereri de oferta de la fostii si actualii mei clienti.

Fac o pauza de 15 minute cat sa-mi intind oscioarele si sa inghit o gura de Cola (mandro! inca 5 sticle si ma las de Cola. Am promis! …) – deoarece ma bag la o repriza de coding. Am preluat saptamana trecuta un proiect ce seamana a provocare mai mult decat orice altceva. Provocarile ma innebunesc, mai ales cand sunt si remunerate corect! 2010 a inceput bine. Cum nu se poate mai bine … I’m actually smiling!

Oh yeah. Am descoperit ca in viata oricat as incerca sunt lucruri care nu le pot intelege in adevaratul sens al cuvantului, oricat m-as chinuii. Cum zicea Titu Maiorescu, “nimic nu e mai minunat decat relatia umana” – mai toate lucrurile care nu le inteleg se leaga de oameni, fosti sau actuali cunoscuti. Zisai sa fac o lista a acelor lucruri si pe masura ce inaintez in varsta sa le completez sau sa golesc lista:

• de ce oamenii se clasifica. O fi o manie a mea personala de a nu-l clasifica, nici judeca pe cel de langa mine.
• ce e prietenia? dar iubirea? E vreo diferenta cu adevarat intre ele.
• am iubit vreodata? (nici pana acum nu pot sa-mi raspund la o astfel de intrebare)
• cat e ratiune si cat e sentiment atunci cand imi comunic sentimentele
• sunt ceea ce simt, sentimente, sau nevoi primare ale omului?
• de ce ma intristez cand primesc un refuz? in loc sa vad sutul in fund ca un pas inainte …
• ce are altul mai bun si eu nu am?
• si de ce-mi reprosez mie, deciziile celor din jurul meu?
• de ce ofer lucruri, din pura bunatate, fara speranta de a primii inapoi acelasi raspuns …

In general, am ajuns la concluzia ca cele de mai sus acopera intreaga gama de ciudatenii specifice mie. Am ajuns la concluzia ca, sunt un ciudat. Ar tb. sa fiu mandru in sinea mea ca sunt diferit, insa asta ma face o exceptie de la regula, si dupa legea lui Darwin, orice exceptie se indeparteaza de fazele normale ale reproducerii si deci e destinata sa moara.

Evident, exista si celalalt caz, in care moare toata specia din cauza gripei porcine si supravietuieste doar exceptia, dar cazurile astea in istorie sunt prea rare si au dat nastere doar la maimute si homo-sapiens. Homo-erectus cred ca e doar noua faza evolutiva in care vom trece, mai repede sau mai tarziu …

Oh da. Coincidentele. Dar am inceput sa dau atentie ciudateniilor de coincidente. Nu mai devreme de 1 minut dupa ce scrisai anteriorul post, si-n playlist intra o melodie, de dor, si patima si suflet frant, care n-am auzit-o niciodata: “Vasilica Dinu – Cine saruta o olteanca”. Mandro! … fi atenta:

I-auzi: “Cine saruta o olteanca / O mandruta Craioveanca / Ii ramane gura dulce / Si n-o uita un’ s-ar duce // Orice face, unde-o sta / E cu gandul tot la ea / Iar in ochi cand o priveste / De dorul ei  se topeste. (…) Iar Duminica la joc / Cu tot satul la un loc / Neica sta si ma priveste / Numai din ochi ma doreste // Ma-ndreapta sa intr-un joc / Sa intind hora pe loc / Hora noastra olteneasca / Cine-o joaca sa traiasca …” … Hop, hop, si-asaaaaa maaai …

Arareori fac lucruri la comanda, mai ales ca eu am o abilitate innascuta de a scoate oamenii din fire si a le provoca o senzatie acuta de sarcasm si tachinare. Insa, azi o sa fac o exceptie. Si cum stau sub amenintarea papucului, in timp ce-ascult o combinatie de Gelu Voicu’ si Liviu Vasilica (e ziua maica-mii, yuhuhuhuuuu) – :P zisai sa adun si eu urmatoarele cuvinte, sub titlul de mai sus.

Intre noi fie vorba, nu-mi vad capusorul meu mic de cat am de munca si cate “refactoring”-uri trebuie sa fac la un cod care, devine din ce in ce mai adaptabil in RA. Fapt bun, caci juma din clientii de anul trecut, m-au sunat. Vor ceva nou la proiectele lor. In unele chiar am propus solutii de colaborare pe termen ceva mai lung.

2010 a inceput bine, am nimerit peste 2 clienti de calitate. Unul din ei mi-a dat de lucru cat sa nu mai duc. In 3 zile am planificat deja 3 subproiecte, ceea ce e un avantaj. Am de munca si de obicei, munca ma face fericit. Munca innobileaza. Iar eu ascult populara pe fundal …

Ciudat e ca oricat de aiurea pare, melodiile astea ritmate sunt fix ce am nevoie sa ma batai pe scaun in timp ce ochii mei scaneaza, vertiginos, peste 30′j de mii de linii de cod, incercand sa comprime tot ce vad. C’est la vie. Macar lucrurile se anunta bine. Am inceput sa cred ca viata e o serie de urcusuri si coborasuri … E o chestie ciudata, dar cand stii ca ai cu cine lucra, parca simti ca faci mai multe. Unii oameni iti dau o siguranta ca se pot tine de treaba …

Cine ma urmareste indeaproape a observat probabil ca de cateva zile am dezactivat proiectele pe care nu le puteam sustine din forte proprii (I’m only human). Mai toate domeniile inregistrate si ideile de proiect au fost puse in stand-by momentan, pana cand va “trece criza”.

Anul trecut, pe la inceput, argumentam in niste discutii cu ai mei cunoscuti (rude in special) – ca abia astept criza, deoarece va scoate din piata acei “jucatori” care fac piata de soft/Web din Romania, de rahat. Si asa a si fost. Insa, cu un efect dublu: cu exceptia a 2 din proiectele mele, restul, toate, sunt trecute in stand-by.

Pare-se ca e un fresh start, pe care va tb. sa-l organizez mai bine. Ma bucur insa ca pe partea de generare de continut, totul este OK si voi putea sa vad niste rezultate rapid in urmatoarele luni de zile. (spre eu 1, 2 luni de zile). S-a ajuns in era informatiei ca “daca nu comunici” si nu “generezi continut”, de fapt, nu existi. Ironic, nu?!

Mda. Lasand la o partea adrenaline rush-ul unui drum drept de la Rahova incolo care te imbie sa-ti arunci piciorul pe pedala de acceleratie dincolo de reglementarile in vigoare (norocul meu ca tin la jumatatea aia de buletin, numit permis, mai mult decat pare) – azi … ma pot aluda, c-am facut “transee de razboi”, vorba unei bine-cunoscute manele.

Atasez mai jos dovada namolului de pe langa satul Stefenei (Cos Gol), comuna Mereni, jud. Teleorman, unde bine-cunoscutul primar PNL-ist, a asfaltat si a pus piatra, doar pana la jumatatea satului. Dincolo de asta, da-i dracu’, ca n-au votat cu Geoana. E o dovada a Romaniei … de altadata. Si as vrea sa atasez acestei poze, motto-ul: “Revolutia bunului simt!” …

Urasc cand am dreptate. Insa oamenii nu pot accepta sa plateasca un pret calumea pentru o serie de servicii calumea. Oamenii tind sa profite. Scriam ieri, de Innobyte. Parc-as fi avut aur la gura sa stiu ca nu vor fi de acord cu negocierea unei colaborari benefice intre mine si ei.

Fapt ce dovedeste ca in Romania, vorba unei bune prietene “sefia” – inca se invata, iar tainele negocierii si compromisului, par a fi limitate doar la cei ce cunosc politica in amanuntul sau. Dar ma rog. E o vorba veche care zice “You can’t teach an old dog, new tricks.” – mit demontat acum cateva episoade de baietii de la Mythbusters.

Ideea este ca acel “dog” sa vrea. In orice caz, concluzia este ca, nefiind apreciat pentru ce stiu, am revenit unde imi este ceva mai bine: working for myself. La un pret de proiect de 6.130 de E, a platii 1100E pentru a realiza un proiect intr-o luna, mi se pare lacomie :) – dar nu am de gand sa tin morala nimanui. Cum ar zice un vechi filosof: fiecare cu a masii …

Motivul pentru care am scris “angajat” intre ghilimele este pentru ca nu depind de actualul meu “angajator”, anumite Innobyte (Pan Concept International), insa am o … zi sa-i zic, problema de fond. Problema e generata de faptul ca, in cautarea unei provocari, am acceptat o colaborare cu baietii de la Innobyte.

Intr-adevar. E o provocare. Sunt insa dezamagit de rezultatul negocierilor. In ce sens: colaborarea presupune ceea ce se numeste “angajare”, adica 8 ore, stat acolo, lucrat alaturi de echipa lor. Invatarea Cake PHP, in sine nu e cine stie ce provocare. Proiectele primite la inceput si sarcinile, par simple. Prea simple. Deciziile luate, la fel de simple, axate doar pe productie nu si pe calitatea productiei.

Si am o problema de fond. Eu sunt obisnuit sa lucrez al naibii de bine, dat dracu’ de organizat. Imi place sa fac lucrurile o singura data si sa le fac bine. Iar la baietii astia deja simt un “deja-vu” in ceea ce ar tb. sa fac. Remuneratia, negociata dur, nu se ridica la nevoie mele. Adica, timpul meu costa mai mult decat ofera ei. Ma-ntreb ce m-a decis sa aleg … Sa raman, sa nu raman. Am o problema de fond.

Problema de fond se refera la faptul ca in 2009: lucram de acasa, cel mult 16 ore. Baietii cu care colaboram si proiectele derulate imi aduceau si 3000E net, pe luna. Intr-adevar, nu totdeauna constant. Insa cu investitiile castigate in primele 2 trimestre, am putut lansa o serie de proiecte ale propriei societati. Cu care am mers ca finalist la Webstock 2009, in Septembrie …

Iar acum vine problema de fond: sa ma plafonez, pentru ca asa e la romani, calitatea nu este apreciata niciodata ci mereu plafonata. Intre a colabora si cu Innobyte si a ma da peste cap, dar a lucra pentru proiectele propriilor clienti, oscilez mult prea mult spre proprii clienti.

S-ar putea sa iau o decizie radicala: fie reduc colaborarea cu Innobyte la ceva gen 4 ore/zi sau o chestie care in remuneratia data sa-mi permita libertatea lucrului de oriunde, fie renunt la ei, ma dau peste cap o luna, dar revin la libertatea financiara din 2009.

Sincer, nu cred ca vina imi apartine. Adica initial am cerut un pret pentru timpul meu, am ajuns sa negociez “prima luna”, “a 2-a luna”, “a 3-a luna” … Ceva nu-mi place. Pare rau pentru baietii de acolo, dar eu, din fire, sunt mai serios si cand vine vorba sa-mi platesc un angajat, nu stau sa ma tocmesc …