• “Too good to be true”: genul de barbat/femeie care iti zambeste de fiecare data, e perfect, e ca tine, te pupa-n c**, te alinta cu ce frumos/frumoasa esti, cat tine la tine. S-ar insura/marita cu tine pe loc. Altarul e Mecca-ul spre care tinde. Iti spune ca te iubeste, ti-aduce flori (daca esti fata) sau iti face favoruri (mancare gen, altele, daca esti baiat) si parca-ti zici in gand: “frate, prea adevarat!”;
• “Ce naiba?!”: genul de barbat/femeie cu care nu te intelegi 100%, cu care apar discutii, in contradictoriu sau nu. Dar care iti fu** creieru si mintea si te pune la treaba si te face sa traiesti sentimentul. Genul cu care nu te intelegi prea bine, inevitabil apar certuri dar la fel de inevitabil te impaci cu el. Acelasi gen de barbat si femeie care inevitabil iti greseste dar care se intoarce (mereu) la tine.

Pe bune. Voi ce preferati?! Eu merg pe varianta #2.

Vorbind de “stuff” (and shiznit) am dat peste storyofstuff.com probabil una dintre cele mai bune documentare care m-a prins, timp de 1 ora urmarind toate cele 4 filme (la momentul vizionarii) vorbind despre “o lume in criza” si despre lantul acesta al shopping-ului in manie.

Am tras, pentru mine cateva concluzii:

• intr-adevar, daca stau sa ma gandesc pierd foarte multi $ pe lucruri total inutile. Recent am cumparat un EeePC, e misto. Il pot lua pe oridune, dar AVEAM un HP care … mergea mai repede decat Asus-ul chit ca ocupa mai mult din masa. Deci, in jur de 1200RON dati pe?! nimica!
• nu mai cumpar apa, nici Cola. Nici Prigat! Pe bune. Chit ca mor incercand faza asta, sa stiu ca dau de N ori (5 RON pe o sticla de Cola) doar ca are gust de Cola (habar n-am ce fruct e. E fruct, nu?!) tot ma las de sucuri. Cel putin nu vreau sa fac ca Arhi (arhiblog.ro) si sa scot o piatra pe p*** venita de pe rinichi.
• cosmetice: sa zicem ca ma rezum doar la deodorantul actual (Axe). In rest: fara parfum, fara aftershave, cel mult pasta de ras (deh, mai greu sa te razi cu sapun de casa). Cred ca daca ar face aceste 2 cosmetice/produse din uleiuri vegetale sau ceva oricum natural, habar n-am, nu sunt chimist, as fi cel mai fericit.
• nu mai cumpar electronice. Frate, nu am nevoie de LCD-ul ala de 91cm. Mi-ajunge un monitor. Cand s-o strica asta, daca s-o strica, daca cumva e “beyond repair” abia atunci (si cu greu) o sa ma gandesc la a lua un replacement, avand in vedere ca am deja un monitor in stand-by la unul din echipamentele din casa. De ce sa dau banii pe altceva?
• ultimul telefon: a fost si va ramane iPhone. Nu mai dau banii pe alt telefon, ever. Raman in 3.1.3, jailbreak-uibil cu iTunes 9.1 cu GPS, phone and what-not. N-am nevoie de mai mult. Refuz!
• raman cu Sony DSC-H50 pana la adanci batraneti. Cat o tine micuta camera, cu ea mor de gat. Cel mult sa-i cumpar o extra-baterie sau un incarcator DC @ masina. Cred ca incarcatorul, avand in vedere ca ma plimb cu masina de colo, colo, o pot incarca “while driving”. Iar incarcatorul nu e atat de “limited life-span” cum e bateria. Sunt mandru. Thinking renewable energy by burning fossil fuels (diesel) but using the alternator to power-up my stuff.
• stabilesc un tablou de reguli cu ce se cumpara si nu se cumpara in casa si-l pun la vedere, “in plain sight!”. Probabil cand ies pe usa ca sa-mi aduc mereu aminte.
• reduc consumul de energie, oprind monitoarele si calculatoarele cand nu am nevoie de ele strict, cand plec din oras, cand multe altele. (desi sunt cam always on din ratiuni ca si eu sunt always on).
• ma las de Jacobs 3 in 1. O sa ma uit si la ceaiuri sa vad daca sunt 100% naturale. Daca nu, le dau si pe alea afara pe usa.
• incerc sa consum mai putina hartie. Suntem in era informatiilor. Come on!
• tus la fel. Tocmai azi dimineata ramasesem fara tus.
• folosesc iPhone drept player pentru melodii. Consuma mult mai putin decat un set de 5.1 boxe. Si cand lucrez chiar n-am nevoie de 5.1 boxe. Le pastrez doar pentru filme-n DVD.
• nu mai aprind becurile seara. Din moment ce monitorul e atat de luminos ca vad tastatura si chiar pot citii (aproape) chiar si foi, nu are rost sa ma complic sa mai aprind becuri prin casa.

A inceput revolutia schimbarilor la mine in camera/casa. Nu de alta, dar tocmai mi-am facut BCV (Buletin de Cheltuieli si Venituri) si cam ies in pierdere. Deci, in jur de 3 pana la 6 milioane/luna economisesc dintr-un trai mai sanatos. Poate asa si slabesc. Iar cu 6 milioane pe luna, acopar jumatate din leasing, am mai mult timp liber sau vreo iesire din Bucuresti.

This eco shit catches on …

Ca barbat, cea mai misto poza: gratii (provocand “bestia din interior”) + jumatatea ta + ea imbracata secsy (habar nu am de ce o femeie soldat e secsy. Probabil influenta filmelor americane) + faptul ca ironic, o alint de obicei “soldatzel” cand o vad mai firava de fel. Atentie la privirea ei, pierduta-n ganduri, cautand “evadarea” … Aaaa, revenind :D … e un wallpaper misto.

Hihi, sunt happy.

Eh, motivul principal era ca printre toate “wallpaperele” mele, o parte din aceste imagini, in special cea cu chinezu, aveau bordura imprecisa. Bordura, dadea o senzatie de “blend-in” cu marginea dreapta a ecranului, fapt ce pentru ochiu’ meu sensibil (da’ designer) era un pitic pe creier.

Uite ca dupa 5, 6 ani am descoperit: GIMP :: Filtre :: Decor :: Bordura Imprecisa. Asta e calea catre filtrul care … il caut de atatia ani. Eh, cu zambetul de rigoare, acum am si eu, in sfarsit (IN SFARSIT!) un wallpaper cu un spic de grau din natura. Cred ca o sa-mi fac hobby sa am “un wallpaper a day”.

Ochiu’ meu … zice multumesc. Si da, caut de zor o poza cu Cristina in natura, una de rezolutie mare (peste 1, 2MB) ca s-o pun ca wallpaper. Nu de alta dar combinatia: munca + ecran semi-transparent + femeie frumoasa care zambeste pe fundal = zi misto si chef de trai. Nu credeti?

Stiu, ti-e greu sa ma ierti. Pot accepta si asta. Si faptul ca ne-am putea pierde pe veci dintr-o incapatanare reciproca. Asa e viata. E aiurea. Te vreau inapoi. Nu stiu ce sa fac. Nu poate fi doar unul care sa vrea asta. Trebuie sa existe doi. Dar tu nu ma mai vrei … sau ma vrei? Spune-mi. Te rog …

Am descoperit ca daca nu imi place designul unui proiect, cu greu imi misc curu’ sa-l finalizez, cand ar tb. sa-l fac mai repede sa scap de el, sa trec la ceva cu adevarat interesant. Intre altele, vreau sa ma reapuc de C/C++ si Java. La recomandarile unui Pers. Anonymus pe blogu’ asta (nu era nevoie gogule, o faceam oricum).

Tati ca tati, imi lipseste ea. Nu-i dau nume ca se stie prea bine. Ora 3:00 dimineata si mie imi bubuie rock in urechi. Daca mai aveam si femeia langa mine, dormind linistita pe canapea in zgomotul de calculator pe care stiu ca-l uraste din suflet, era totul perfect. Dar na, nu poti cere totul de la viata.

De ce exista gelozie, dezhumarea trecutului, moartea sotilor Ceausescu!? Nu ca ar avea vreo legatura cu ce e pe la TV doar ca nu pot intelege de ce Dumnezeu in marita lui glorie, poate ierta orice rahat mic al nostru si noi aproapelui nu putem ierta un rahat si mai mic … Si de ce trebuie sa traim in trecut? Trecut pe care nu-l putem schimba, dar prezent si viitor care ne apartine …

Femeii care nu mai e, femeii care va sa fie, femeii care-a fost sa fie: nu afirma “Te iubesc!” daca o viata esti incapabila sa stai, langa mine.

Nu am crezut sa fiu pus intr-o situatie de genul. Nu stiu daca intelege cineva relatia aia mama – fiu. Mai devreme cu cateva ore, eram la revizie cu masina. O luam dupa accident si i-am facut si revizia. Mi-a platit ea revizia ca sa nu ma complic. Mi-a facut cadou si intregul sistem de alarma, fara sa clipeasca. Din salariul ei care nu se compara cu castigurile mele, dar pe care ea il dramuieste. Eu nu. Un singur fiu are …

Pe de alta parte, femeia mea. Ce care se bate cu pumnu’ in piept ca e langa mine la bine si la rau, da bir cu fugitii. Crede ca ii se cuvin toate. Nu are decenta sa accepte ca uite, sunt altii cu probleme mai mari ca ale ei, carora trebuie macar sa le acordam minimul de respect. Nu. Ii s-a pus capsa pe un subiect mort. Si a ramas cu capsa pusa. Ca ea e rasfatata lui mami si a lui tati si ea nu accepta …

Maica-mea suspina in camera cealalta. Am lasat usile deschise sa o aud daca striga dupa mine. Si sa intre si un pic de racoare la ea. Nu se mai poate misca. Cica coloana e de vina. Stiu. Am avut si eu. Am stat o saptamana imobilizat si am plans, de frica ca o dadusem dracu. La mine a fost simplu, m-am fortat sa merg. Am mers pana la urma. Nu stiu inca la ce costuri. Mai simt din cand in cand, dureri …

Ea are o varsta. E maica-mea. Acum 3 luni, 4 mergea in carje. Se tinea in carje. Nu putea calca pe un picior. Nici acum nu e prea fericita. In 20 de ani de zile, maica-mea n-a plans de durere o singura data. In seara asta, acum o jumatate de ora, plangea. O aud cum suspinda de durere. Ecoul il simt in inima. O inima goala, parasita de femeia care mai ieri se batea cu pumnu’ in piept ca ea ma iubeste pana la moarte si inapoi …

Nu … nu ma iubesti. Esti o copila rasfatata si-atat. Vino sa vezi fiul care-si lasa orice rahat in loc sa sara in ajutorul propriei mame, ca asa trebuie. Ca asa e dat de la Dumnezeu. Ca asa e natural. Ca asta e datoria noastra, fata de ai nostrii, chit ca n-om fi langa ei 24 din 24, dar cand le-o fi mai greu, sa fim acolo … Nu sub fusta mamii cum iti place tie sa zici, ci langa ea, tinand-o de umeri sa poata sa mearga.

Si totusi … tie tie se cuvine tot. Nu poti accepta alta varianta decat a ta. Crezi ca te-am mintit. Crezi ca te-am inselat … Ei bine. Te inseli amarnic. Am cerut ajutorul cand tu nu te-ai oferit. N-o vei face nici acum. Pentru ca asa esti tu. Rasfatata. Incapabila sa-ti asumi obligatiile unei relatii. Fugi cand e mai greu. Fugi cand iti zic ca am probleme. Fugi cand am nevoie de tine. Fugi. Pentru totdeauna, fugi …

Multumesc celor ce au avut rabdarea sa citeasca tot ce-am scris. Trebuia sa ma racoresc cumva. Am o mama in chinuri si o femeie care m-a parasit la greu. Multumesc lui Dumnezeu ca macar eu sunt sanatos si ca ma mai tine pe acest pamant sa am grija de ai mei macar. O seara buna tuturor.

Pentru tine in mod special, daca poti sa treci peste si sa intelegi ca pentru mine e un subiect inchis pe veci, foarte bine. Asta imi va arata ca intr-adevar, dragostea ta e pe atat de reala pe cat, rar dar foarte adevarat, o afirmi. Daca nu, cred ca nu ar avea rost sa pierd nici macar o lacrima, fiindca as intelege, ca pentru tine nu ar conta decat asta.

Ma bucur insa de un fapt. In ultimul timp am invatat amandoi sa ne apreciem mai mult pentru ceea ce suntem. Asa cum suntem. Incepand de astazi imi pun la punct o noua viata si te vreau alaturi de mine. Daca vrei sa fii alaturi de mine, iti multumesc. Celorlalti, in afara de tine, le pot spune clar, nu merita nici macar 1 secunda de atentie din viata mea, pentru ca mi s-a demonstrat, inca odata daca e nevoie, “prietenia” lor …

P.S. Legat de cine ti-a spus: ti-a facut bine? Nu cred. Sper sa stii sa faci diferenta intre boul care urla ca te iubeste cu adevarat si cine doar vrea sa mai bata un cui in cosciugul nostru. Eu ingropasem subiectul. Trebuia sa existe cineva insa care sa-l reinvie. As fi vrut sa ma intrebi inainte, nu sa te superi. As fi vrut sa nu lasi urechea la ce spune lumea. As fi vrut sa-mi ceri mie socoteala, inainte de toate … As fi vrut eu multe. Dar nu mai vreau nimic. O seara buna tuturor.

Sun frumos la ei, intreb de situatie, cu un ton respingator: “Ah, pai nu stiti? Avem avarie pana la ora 15:30.” – “Pai ati comunicat si voi rapid pe posturi? Avarie la apa in zona cutarica …” – “Nu, dar ce e treaba noastra?” – “Doamna, apa dvs. nu e potabila. Incerc sa fac o ciorba, sa ma spal ca omul, mi-e sete pana una alta si nu a-ti facut nimic. N-ati anuntat pe nimeni …” – “Haideti ca inregistrez o reclamatie, trimitem laboratorul sa faca o analiza a apei dvs.” …

Si uite-ma salvand un borcan de 3L de apa cu mal si daca mai este nevoie, o cada intreaga de apa cu mal (abia astept sa iasa mormolocii d-acolo) doar ca sa vina laboratorul lu’ Nova, sa-si dea ei cu parerea daca intr-adevar apa asta este potabila sau nu. Nebanuite sunt caile Domnului … Pentru cine are interes, 3 poze cu “Apa buna, da’ h-izvor’” (C), (TM), (R), (OSIM) Apa Nova.

Mi se pare doar mie sau culoarea, consistenta si credeti-ma pe cuvant, duhoarea, duc mai mult spre “pishu”?! Ma rog. Traiasca Apa Nova, care si-au bagat “putza pe teava” si ne servesc cu ce-i mai bun de pe uretra lor. Luati si beti … cat mai puteti! Pam, pam! Asta da reclama …

Unul din citatele favorite ale lui AE, spune: “Any man who reads too much and uses his own brain too little falls into lazy habits of thinking.” – ceea ce, din punctul meu de vedere este un adevar incontestabil. De ce? Pentru ca viata mi-o demonstreaza.

Zilele trecute aveam un proiect de rerutare (redirectionare pe scurt) – o problema relativ complexa, ce ar fi trebuit sa fie o rezolvare usoara, cu bani putini, cu eficienta maxima. Cateodata ma uimesc pe mine cu solutii tehnice de cea mai joasa speta si de moduri aiurea si ciudate de rezolvare a unor probleme atat de complicate, incat nu le gasesti rezolvare niciunde.

Ironia e ca puteam sa citesc 1000 de carti despre protocolul HTTP sau dinamica limbajului JS, puteam sa ma dau cu capul de toti peretii, insa fara experienta din teren, fara acel “touch & feel” specific oricarui geek ce activeaza in domeniul asta, n-as fi reusit. Solutiile simple dau cele mai bune roade, gandirea creativa da nastere unor idei mult prea noi.

Inteligenta am ajuns sa cred nu se masoara in numarul de carti pe care le citesti ci in modul in care folosesti ce-ai citit pana la punctul X, ca sa-ti rezolvi problema. Sunt mandru de mine. Poate prea mandru. O fi de bine? O fi de rau? In orice caz, timpul va fi judecatorul meu …

Asa se face ca de 2 ani incoa de cand am incheiat cateva proiecte cu succes, nimeni nu a fost atat de parolist in a-si achita factura la cateva ore dupa finalizarea actelor. Nu, a trebuit sa treaca 15 zile, sa se ajunga la limita termenului de plata, la cateva mailuri insistente, ca sa faci un client, care acum se bucura de avantajele pe care le oferi, sa-ti plateasca, cu intarzierea de rigoare, contravaloarea proiectului.

Asa e romanul: face spume daca se intarzie chiar si o (1) ora cu termenul, dar cand il cauti la telefon dupa bani, nu raspunde. Dupa atatia ani in industria asta, pot spune cu mana pe inima ca nu este o industrie (software development) pentru cei cu inima slaba ci pentru cei cu ceva mai mult tupeu in viata, cateva cunostinte acumulate noaptea tarziu despre cum se face si multa pasiune.

Revenind … as vrea sa treaca criza asta, sa nu mai gasim motive “ca e criza” pentru neplata si sa mearga lucrurile struna. Visez, nu vi se pare?

Pe scurt, sper ca pana maine sa-mi pot lua micutul meu Logan MCV 1.5dCi inapoi si sa ma pot bucura de avantajele oferite de dumnealui. Nu de alta dar pe langa ca se dovedeste o masina extrem de practica pentru servici (dus/intors de echipamente, transportul nostru si dubleaza ca family car) – mai toata familia noastra ii duce dorul.

Haideti sa va povestesc ce s-a intamplat! In noaptea de Duminica, 11.07.2010, una bucata KIA Ceed, cu una bucata S.O. conducator versat de masina, in rond la Alba Iulia. Eu: venind dinspre Dristor, intrat pe banda 2. El, venind dinspre Unirii, intrat pe banda 3 (cea mai apropiata de centrul rondului). Faza misto s-a intamplat inspre Banca Transilvania, iesire sprea muncii.

Eu unul cand fusai la scoala aia de soferi, imi spusera astia ca tre sa fii pe banda cea mai apropiata de iesire ca sa faci o iesire, nu sa blochezi banda 2 si 1, eventual sa le tai fata, ca sa iesi spre Muncii. Dar n-a fost cazul. S-a intamplat insa o chestie interesanta. Desi il lasasem pe tip in urma, accelerand dupa intrarea in rond (deoarece e mare) am ajuns undeva pe la viteza maxima (cei 40, 50km/h pe care ii poti face intr-un rond, fara sa simti ca-ti fuge masina de sub picioare).

Culmea a fost ca tipul a accelerat si el. Era in graba mare spre finala cupei mondiale. Si pe undeva prin dreptul BT, eu fiind atent la urmatoarea cedare de trecere, ma trezesc cu el, ricosand din stanga farului meu. Ohoooo, toate bune si frumoase. Stand acum si analizand, un lucru bun am facut ca nu ma grabeam nicaieri. Era condusul meu in liniste si pace spre casa dupa ce finalizasem o saptamana de munci si o intalnire cu l’amour.

Si ZBANG, POC, TROSC, parapet! Ma rog, n-a fost parapet, dar 2 secunde de acceleratie si intra in usa soferului, pe care-mi rezemam mana. Nu vreau sa-mi imaginez fizica care se aplica in acest ultim caz, dar bine ca a fost lovita doar in far, aripa stanga si bot. Asa ca astazi, astept un nerabdare un telefon de la service, sa programez maine si o revizie si sa ma duc fericit sa-mi ridic cele 4 roti de la service. (Meridian Vest). In total, 5 zile de la accident si lucrurile sunt deja reparate. Decent chiar. Nu-i rau …

Ceea ce cred ca Google ar tb. sa invete de la Apple este acela al “construirii unei comunitati”, in sensul in care oamenii, de obicei tehnicieni, care se pricep la modelul de indexare al Google sa se ralieze in jurul Google, propunand cele mai bune solutii, cele mai testate solutii pentru ca acea parte de continut de calitate sa iasa la suprafata.

Cred ca modelul Facebook sau mai bine zis, modelul “social-media” este genul de model in care se ating mult mai usor targeturi pre-stabilite de populatie, mult mai usor, mult mai rapid decat pe modelul Google. Tind sa cred ca “search-ul”, se indreapta: pentru distractie, in cadrul social-media iar pentru informatii generale, shopping, cautari de informatie academica, in cadrul Google.

Sub prezentul context, modificarea “MayDay” a afectat o serie de site-uri ecommerce, structurate dupa un astfel de model. Ceea ce mi se pare, personal, afectarea unei comunitati destul de fidele Google. As vrea urmarim firul logic:

1. Majoritatea proprietarilor de magazine online, cred in Google, il vad un fel de Dumnezeu al Web-ului;
2. Din 10 clienti, 9 din ei, au inteles ca trebuie sa investeasca in Adwords.
3. 7 din ei, cu siguranta o fac.
4. De ce: pentru ca desi au incercat o serie de tehnici SEO, care le aduc gratuit o serie de venituri, au zis ca au nevoie de ceva in plus.
5. Google face o schimbare care le afecteaza acestora traficul, scazandu-l;
6. Ei se simt presati de un trafic in scadere cu 10 – 15% (cica acesta este raportul);
7. Ei investesc 10 – 15% mai mult in Adwords sa acopere deficitul;
8. Google castiga. A fraierit o intreaga comunitate de magazine/reselleri localizati, foarte apropiati cumparatorului. Cred ca scopul resellerului este acela de a fi “mai aproape de cumparatorul final”, chit ca o parte din continutul acestuia nu este “de calitate”, “unic” asa cum ar dorii Google peste tot.
9. Reactia patronilor de magazine ar fi: sa stranga din buci, sa investeasca in motoare alternative, pentru ca, din punctul meu de vedere, Google tocmai le-a tras o teapa fix in c**.
10. Imi pare rau s-o zic, dar NU sunt de acord cu prezenta modificare. Se putea merge in continuare pe sistemul de relevancy (prin prestanta, deci prin good, quality link building) adoptand o idee veche de cand lumea a “cresterii naturale” (natural growth) pentru acest motor de cautare. Pe scurt, pe masura sedimentarii unui algoritm cat de cat stabil, sansele sunt mai mari ca genul de continut relevant pe care Google si-l doreste sa apara la suprafata mai usor, prin perfectionarea unor tehnici de optimizare, decat prin adaptarea (trial & error) la noile manii ale acestui motor de cautare.
11. Din punctul meu de vedere: schimbarea algoritmului e ca si cum ai retarda intreg motorul de cautare, aducandu-l la stadiul de infantil. Pe scurt, pana cand, pe baza noului algoritm va reusii sa faca modificarile necesare, o serie de site-uri cu continut absolut nerelevant, vor beneficia de pozitii in prima pagina, spre deosebire de situatia unei continuitati, cand, regulile ar fi inceput sa fie scrise de catre comunitatea construita insasi.

Oi fi eu un ciudat cu cioc, dar sunt adeptul continuitatii. Prefer sa stiu ca exista un motor de cautare cu un algoritm cat de cat stabil, asupra caruia sa se dezvolte o serie de metode si tehnici, apropo: accesibile doar celor care au posibilitatea accesarii lor (deci de obicei celor care atrag atentia, fac bani, au continut relevant, interesant cititorilor) – care sa fi asigurat o crestere naturala, ideala a indexului acestui motor de cautare.

Oare am logica in tot ce-am zis?!

As vrea in mana mea, sa-ti simt bataia dulce,
As vrea pe cerul noptii, incet stele sa urce,
As vrea privind o Luna, pe noi ce ne priveste,
Sa tin la brat, umarul tau, sa-ti spun a mea poveste …

As vrea sa crezi in mine, fara sa spun cuvinte,
Ca si acum in pururi, sa iti aduci aminte,
As vrea sa uiti durerea, prin care am trecut,
Ca doi straini, de mana, p-acelasi drum tacut,

As vrea sa vad licoarea, ce-ti scalda dulce ochii,
As vrea sa vad prea albul, frumoasei tale rochii,
As vrea tu langa mine, sa stam spre rasarit
Si gandul nostru fie, acel ca ne-am unit …

As vrea sa cred un vis, atat de amar si chior.
Aceste prea dulci ganduri, de ce prea tare dor?
As vrea sa tin in brate, plapanda ta fiinta.
Dar asta nu ar fi, de-a dreptul cu putinta,

As vrea s-avem un vis, in viata de urmat.
Dar visul nostru dulce, chiar noi ni l-am curmat,
As vrea sa iti sarut, a tale buze reci,
‘naintea clipei cand, pe veci ai vrea sa pleci …

• dezvoltarea prin puterile proprii, in sensul in care actualele necesitati (impartirea sistemului in 3 masini, 1 baza de date, 1 procesator, 1 site): se poate face pe cale naturala, evolutiva, atunci cand costurile permit, vanzarile acoperind atat costurile, salariile echipei cat si un profit pe care sa-l reinvestim;
• sau printr-o investitie exterioara, eventual un angel investor, interesat de un fast-growing project sau mai bine zis, de-un viitor shopping search engine, de talia noastra :) … oricare varianta e posibila.

Oricare ar fi directia, sunt fericit. A fost un calcul greu, rece, directionat. Au fost ore intregi dedicate proiectului, chiar detasandu-ma de afacerea proprie, fapt ce s-a vazut in contul societatii. Acum ca mare parte a activitatii s-a terminat, sper sa ma pot intoarce fericit la activitatea de baza si sa pot investii o parte din profiturile castigate acolo in sustinerea unui proiect care abia acum se naste, abia acum face primii pasi … Sa vedem. Sunt, pe bune, entuziasmat … (lucru ce se intampla rar in ultima perioada).

Dialog #1:
B: Trrrrrrr! (E: Alo?) B: Ba, grasule, asa faci? ai uitat sa-mi lasi cheile!
E: Cu cine am placerea?
B: Sandu Nicolescu ba, ce naiba?
E: (inchis telefonul).

Dialog #2:
B: Trrrr! Alo?
E: Cui ii zici tu grasule ma?
B: Pai am crezut ca e taica-tu ma!
E: Pai bagami-as pula-n toata natia matii sa-mi bag de curvar nenorocit. Ai idee cu cine vorbesti? Intreaba in pizda matii inainte, da cu Buna Ziua, sa te fut in cur, dute-n cracu’ matii, slobozim-as pe copii tai sa ma slobozesc.
B: (inchis telefonul).

Ulterior s-a dovedit ca era un coleg de la paza de la taica-miu. In orice caz, asta subliniaza un aspect simplu: ca la romani lipseste respectul cu desavarsire, acel “Buna ziua, sa te fut in cur!” de la inceputul oricarei conversatii care face deliciul conversatiei, in care inainte sa intrebi ce ‘zda matii vrei, te identifici: “Alo! Sunt Pula Verde Marioara … am venit sa ma pish!” …

Da, multi dintre cititorii mei vor fi frapati de stilul in care am scris mai sus, dar asta e. In alte cuvinte, hai s-o zicem pe romaneste, intr-un limbaj in care majoritatea sa-l inteleaga, cat de cat … Si da, in dialogul #2 am lasat “romanismul” din mine sa iasa la suprafata :) dar asta doar ca sa ma fac inteles romanului care asculta la capat de fir. Din pacate, alt fel de dialog nu poti avea, decat de genu’ …

Pe scurt, am impresia, daca nu convingerea ca prezenta criza nu e una de natura economica, financiara ci mai mult de factura psihologica. Oameni crescuti numai cu calculatorul in fata sau care doar asta stiu/vor sa faca, incapabili considera ei sa se adapteze la un alt tip de job, la a da cu sapa. Pe scurt, criza se refera la o mutatie a oamenilor inspre orase, creand o asa zisa economie de oras/economie urbana care nu-si gaseste reflectarea in valori, tangibile, in bunuri si eventual in servicii prestate.

Pe scurt, pe masura ce o moneda isi pierde valoarea ei tangibila, un fel de raportare la aur ca sa-i zic asa, e destul de greu a estima valoarea ei adevarata pe o piata bursiera. In sensul in care neavand un barem de tangibilitate, de raportare valorica la o resursa epuizabila, calculabila, deci intre alte cuvinte la o unitate de masura, se lasa loc speculatiilor, care dupa cum stim, se vor intampla, orice reguli am impune. Oamenii sunt, din natura speculanti si l-as contrazice pe Aristotel zicand ca oamenii sunt din natura si rai dar si buni, intr-o maniera ciudata, ce tinde spre decizia fiecaruia.

Revenind, as tinde sa cred ca este o criza a lipsei de alternative. As zice, o criza a Internetului. A globalizarii excesive. A ignorarii raportarii la aur, a introducerii monedei scripturale (si cate magarii se pot face incepand de aici) – a unei inflatii de valori as putea spune, atat monetare cat si si civile. Avem atatia alde’ Gheorghe Dracu’ doar in Romania, caci in afara nici n-as vrea sa pun degetul pe ele. Avem o absortie la cultura americana destul de puternica, fara insa a prelua doar ce e bun de acolo (“the american dream”) ignorand daca nu abolind ceea ce nu e bun.

Ce este “the american dream”?! E o filosofie o numesc eu. E dorinta aceea de a face ceva in viata ta si de a lasa ceva in urma. Ceea ce mi se pare corect si in atributiile Bibliei, in sensul in care, scopul in viata este sa reusesti sa construiesti, macar un adapost familiei tale, sa traiesti decent dar fara sa dai in abundenta si cel mult, daca nu poti scapa de abundenta sa-l imparti cu aproapele tau si sa-i dai si acestuia sansa sa fie ca tine …

Si da, multi ma vor critica, dar am luat doar partea umana din “american dream”. Printre altele, recunosc, noi suntem o tara lenesa. Iar generatia actuala e o generatie lenesa. Mi-e frica sa stiu ca la varsta la care o am, voi fi con-frate/con-cetatean/con-ce-vreti-voi cu o generatie care de cand s-a nascut a fost premiata cu tot felul de chitzibusuri pentru cine stie ce o mai facut. Chit ca ridicai o mana la o intrebare si gata erai premiat/felicitat/wow ce tare esti frate!

Nu suntem obisnuiti cu munca grea. Cu datul la sapa la cartofi, la rosii, la mazare, varza, castraveti. Nu ca asta ar fi scopul cuiva in viata. Nu. Recunosc, nu ar tb. sa fie. Dar cu spre exemplu, lucratul 16/24, invatatul 14/24 (hai sa mai ai 2 orele libere) – cu lucruri care, te pot face, pe romaneste s-o zic: “sa rupi norma”, sa demonstrezi in viata ceva. Si nu risti mult. Eu la 30 de ani, daca n-am facut nimic, o sa ma opresc. Daca pana atunci, am reusit insa sa nasc ceva, ce pot lasa in urma, atunci voi fi fericit si voi incerca sa dau din experienta mea si altora.

Ce-am riscat, imi spuneti? 10 ani din viata mea de munca asidua? Eu zic c-am castigat experienta. Inegalabila experienta pe care daca o pot demonstra ulterior acestei perioade, exista cineva in lumea asta care va aprecia. In concluzie, nu am pierdut nimic. Sunt doar cativa ani, buni, dedicati muncii si invatarii, acumularii de experienta, valorificarii potentialului meu. Tu … ce faci, in tot acest timp?!

Si multi ar putea sa-mi zica ca nu-mi traiesc viata, la care as avea un raspuns: si-ti traiesti viata la “intensitate maxima” acum? prin cluburi, baruri, etc.?! Sau e varsta aia de 30 de ani, dupa ce te-ai realizat, varsta la care merita sa traiesti? Eu asa as zice.

Si cei peste 30?! Pai e simplu: au o pensie de trait. Au 20 de ani sa demonstreze ceva, sa-si asigure un viitor. Pot face diferenta, inca. Pot traii, pot muncii, au copii. Au pentru ce lucra, au pe cine ajuta. Au pe cei carora le pot implanta o filosofie de viata care sa le aduca familiilor lor, un trai decent, o lipsa a grijei pentru ziua de maine, o buna-stare.

Am sa-l citez pe Rene Descartes: “Cuget, deci exist!”. E, printre altele, afirmatia care ar tb. sa fie pe buzele tuturor, fiind axioma pe care ne bazam chiar si in cele mai aprige timpuri. Nu ne ajuta situatia actuala? Bun, gandim una noua. Inventam, ne asociem, lucram, muncim, gandim constant solutia iesirii noastre din criza … Luptam. Revin si zic: nu suntem intr-o criza economica. Nu. Suntem intr-o criza psihologica, tehnologica, creatiologica, valorica. Pana cand nu ne vom regasii valorile adevarate sau pana cand acestia nu vor iesii la suprafata, vom ramane, fixati, in aceeasi criza … Eventual vom da si faliment.

Lipsa evolutiei inseamna involutie. Deoarece tot ceea ce omul creeaza se degradeaza, singura cale de supravietuire la un standard cat de cat decent de viata inseamna evolutie si inovatie constanta …

Am ajuns sa cred ca mania asta pentru titulaturi este un fel de joc de-a “oamenii mari” in care ne dam roluri: “Tu esti mama … eu sunt tata, ea e bunica, el e matusa”. Un fel de n-avem ce face, ne dam aere ca suntem ce suntem, dar nu putem face nimic altceva decat sa stam la birou, sa dam din mouse, sa raspundem la un email si cica sa facem treaba.

Am avut placerea azi dimineata sa primesc niste raspunsuri la o campanie de marketing derulata zilele acestea si sa vad tot felul de semnaturi ciudate de la: “Managing Partner CXO/VP”, pana la “Managing Associate VP” … la niste oameni care au o firma obscura, cu maximum 10 angajati, in care nu ai cum sa ai o astfel de titulatura fara macar o organigrama. Amuzant, nu?

Cel putin, eu voi fi mereu adeptul “natural growing company”, un concept ce-mi apartine si inventat acum, in care astfel de roluri devin vizibile atunci cand, membrii fondatori ai unei afaceri isi asuma ei rolurile respective si atunci cand decid ei, toti, ca o astfel de titulatura este binevenita. Pana atunci, ma voi semna, ca pana acum sub forma de: “Cu stima, Catalin Z. Alexandru” fara nici o alta functie atasata numelui meu. Nu stiu, e mai simplu asa, mai apropiat omului caruia ii raspunzi, mai uman, mai cald, mai dulcele eminescian, mai romanesc …

As vrea sa fac un top al celor mai haioase titulaturi :) motiv pentru care va rog pe voi sa-mi lasati un comentariu cu cele mai haioase titulaturi pe care le-ati intalnit in decursul vietii voastre.

Oky, ma bag iar la work. Prea multa pauza strica. Printre altele, sunt fericit ca femeia mea ma suporta asa cum sunt, mult prea dedicat muncii, prea putin timp pentru ea, cu toate ca ma revansez (zic eu). In orice caz, happy …

Pentru cine nu stie, 66.249.66.6 este unul din IP-urile Google. Dar, sa ne uitam mai atent. Astfel (66.2+4)9.(66.6) – reducem un pic ecuatia si ajungem la (666)9(666). Hmmmmmmm … makes you wonder. Mergand mai departe, stim toti prea bine, 9 e invesrul lui 6 … deci am avea: 6666666. Deci pe bune … E sau nu Google arma lu’ Scaraoschi …

Cred ca asta e regula in Romania: muncesti ca prostu’ iar la final, fiind suma prea mica si sistemul juridic de asa natura, incat ar costa prea mult sa-l dai in judecata, ajungi sa renunti de la tine, sa inchei proiectul si sa nu te mai intereseze vreodata sa colaborezi cu un astfel de client. Toate ca toate, e si o parte buna in treaba asta. Asa se curata piata de spagari.

Asa ca, stiind ca 90% din cei ce vor sa se angajeze la Media 10, habar n-am cum, dar ajung pe blogul meu, zisai sa dau un sfat viitorilor fraieri (cu mine in frunte) care au acceptat sa lase antreprenoriatul (vezi: aici, aici si aici) pentru o denumire frumoasa de “Coordonator 3DO/DDP, adica Dep. De Dezvoltare Online sau Dep. De Programare) sau pe viitor, pentru oricare alta pozitie, sa citeasca intai cele 10 motive (porunci) sa NU colaboreze cu baietii sus-numiti:

1. Exista acolo un baietel, numit “Bogdan Popovici”, mare smecher p-acolo si d-astea, care are legaturi cu Adrian Nastase (vezi aci si aci – search dupa nume in pagina) fiind anchetat de DNA si care este printre altele si “actionar majoritar” la sus-numita firma, tip care a ingropat, deja, numitele: “Media On”, “Arond” si urmeaza sa bage, usor, usor in faliment si “Media 10″, adica taticu’ reloaded.
2. Eh, ideea e simpla: orice ai incerca sa faci in firma aia, dar nu conteaza ce, orice intelegere a avea cu ei, tine minte: NU SE VOR RESPECTA, pentru simplul fapt ca nu exista un management, cat de cat capabil sa faca fata unei piete acerbe. Pe scurt: in rolul avut in aceasta scurta perioada, desi cu succese notabile in refacerea site-ului baniinostri.ro, aflat acum in beta-testing in interior, anuntat doar pe site ca aparand in Aprilie (nu se va intampla) acest fapt nu a contat. Deloc.
3. Pe langa asta, salariile nu se dau la timp. Am avut ingrata misiune de a face treaba … cu oameni neplatiti de cate 2 luni. Cum naiba sa lucrezi cu cineva, care nu e platit? E logic ca acel cineva nu va face treaba buna avand si el probleme acasa: chirii, facturi, etc.
4. Ca sa nu spun ca tehnic, proiectele respective sunt muci. Adica: 1001Case, Lady4Ever si BaniiNostri, celelalte proiecte: 1001Auto si Lolipop fiind deja sistate, sunt, la nivel tehnic, gata sa crape oricand. Dar asta e, desi echipa cu care am lucrat de mai bine de jumatate de an, tot a sesizat acest fapt, “actionariatul”, adica sus-numita elita politica a acestei firme, n-a facut mai nimic …
5. Poti sa te consideri profesionistu’ lu’ Peste si chiar sa demonstrezi. In societatea aia nu valorezi nimic, ori esti luat la misto, ori chiar nu se pune valoare pe ceea ce poti realiza.
6. N-ai nici o sansa de promovare.
7. Principiile unui acord gen “Gentleman’s Word” nu se respecta. Adica da: le respecti tu, ca om, pentru ca mama ne invata acasa ca e bine sa ai obraz si sa-ti respecti cuvantul tau. Dar “Media 10″ nu-si va respecta, niciodata, cuvantul dat tie … Deci in concluzie, n-ai cu cine vorbii.
8. Managementul: niste pioni in mana lui Popovici, mutand active/resurse de pe o firma pe alta, fara numar. Mica mea bruma de cunostinte de contabilitate m-a ajutat sa-mi dau seama ce magarii se fac p-acolo, incat ma bucur sincer ca am iesit de saptamani bune dintr-un contract atat de pagubos pentru mine.
9. Nimeni nu stie nimic. Asta e regula de aur p-acolo. Ca sa nu zic ca organigrama nu exista, nici ROI (Regulament Ordine Interioara) in timp ce ROI-ul celalalt (Return On Investment) este un concept strain de aceasta societate. Vorbim, pe scurt, de zona crepusculara a logicii de business in cadrul sus-numitei companii.
10. Si da, cel mai interesant lucru cat am lucrat pentr ei (noroc ca am colaborat PJ cu PJ, ca daca eram angajat, naiba ma lua) este ca: rufele se spala in public, nimeni de acolo nu are contract de munca, toti sunt pe drepturi de autor, inclusiv vanzatorii, programatorii, marea parte de editori. Eu am fost exceptia, impunand colaborarea prin propriul SRL.

Deci da … cam atat am avut de spus. Pe bune: ma bucur. Ma intorc la ce faceam inainte: antreprenoriat in Web, adica, pa scurt: lucrul care il fac cel mai bine de cativa ani incoace. Inainte cu tupeu …

Multumesc tuturor celor ce au comentat si-mi pare rau ca n-am putut publica comentariile voastre, alaturi de fiecare poezie in parte, fapt ce as fi dorit sa-l fac. Numai bine si beletristica placuta …