Dupa cum o parte din cunoscutii mei stiu am inceput sa fac schimbari in plan profesional. Nu stiu daca in bine sau in rau, deoarece astept sa se concretizeze niste planuri, insa cu timpul s-ar putea, cel putin pentru sanatatea mea sa fie in bine, cel putin pana s-or calma apele.

Eh, acum cateva saptamani, am inceput sa anulez din vechile legaturi si am rugat in mod express cativa cunoscuti si cateva contacte sa renunte a mai apela numarul meu de telefon in scopuri profesionale, fiind dedicat exclusiv scopurilor mele, obisnuite, personale si private.

Zis si facut. Insa, Romania este o tara superba. Daca in Londra, sa suni un om dupa ora 17:30 sau in week-end, acel om are dreptul sa te injure, aici exista o placere sinistra, sarcastica si de-a dreptul tampita ca la ora 23:00 desi nu are motiv clar, concret de a te suna, sa te trezesti cu un fost client sau fosta cunostinta de afaceri care sa-ti ceara sa-i faci ceva, daca se poate, extra-contract, pe de-a moaca si ca “ne cunoastem”.

Aplicand teoria aceasta la nivel macroeconomic, putem realiza de ce lucrurile merg atat de prost p-aci. Daca toate lucrurile se fac pe termeni de “ne cunoastem, facem o treaba” – e clar ca intr-o piata de cerere si oferta, oferta se va da pe baza de cunostinte si relatii ceea ce realizeaza niste legaturi, bolnavicioase intr-o piata de competitie intre reprezentantii unor cereri si a unor oferte – care nu neaparat se potrivesc intotdeauna.

Cazuri sunt nenumarate si nu asta este scopul meu aici. Insa un aspect important il reprezinta si societatea si modul ei de gandire. E clar ca daca respectul fata de celalalt si de viata lui privata si persoanala nu exista, lucrurile nu prea au cum sa mearga bine. Oamenii se enerveaza, isi arunca vorbe si intrerup relatiile brusc.

Cred, in urma acestor experiente ca am un sfat pentru toti cei care se arunca in “vartejul afacerilor” fie ca este o firma de instalatii sau constructii, fie ca este un start-up in Web/IT: aveti in primul rand respect pentru partenerul vostru de afaceri, respectati intervalul orar 9:00 – 17:30 si chit ca arde tara, moare baba nu indrazniti sa va sunati partenerii in afara zilelor de Luni – Vineri, in intervalul orar de mai sus. E limita minima de respect pe care o puteti afisa fata de interlocutorii dvs. – limita care face diferenta intre afacerile de succes si celelalte.

Zilele acestea am avut parte de mai multe “polemici” cu privire la o directie noua de dezvoltare alaturi de baietii de la Media 10 (cunoscuti pentru 1001case, 1001auto, Lady4Ever si altele de genul) cu care colaborez de ceva vreme (si da, am uitat sa anunt). Am ajuns in urma acestor discutii la o singura concluzie si anume ca, cel putin in Romania, capra noastra e mereu bolnava pe cand capra vecinului e mereu a dracului.

Propunand dezvoltarea pe “RA PHP Framework” (www.raphpframework.ro) – acel framework PHP dezvoltat de baietii de la KIT, eliberat sub licenta GPLv3, gratuit, moca, foarte bun – am primit raspunsul simplu al faptului ca “vreau sa-mi promovez produsul” (lol?!) si ca proiectul n-ar avea destula prestanta in comparatie cu Zend Framework, Symfony sau Code Igniter.

Motiv tocmai bun sa ma impusc in picior cu o bazooka. Fiindca cultura noastra tipic romaneasca e sa consideram ca tot ce primim din afara e ultra, extra, super, mega, giugiuc iar ceea ce facem noi in Romania e varza, mic, de neluat in seama – preconceptie primita fara nici macar a se uita pe cod sau a face o analiza cat de cat obiectiva asupra a 2 proiecte finaliste: RA si CI (Code Igniter). Reactia mi-a dat de gandit.

Mi-a dat de gandit asupra dorintei mele de a mai face ceva in Romania sau de a demonstra ca avem cu ce, ca putem. Probabil cea mai buna solutie este aceea in care, muncind alaturi de echipa KIT sa continui ceea ce am inceput, sa excelam, sa castigam Webstock 2010 si sa demonstram ca in miscarea Web, avangarda suntem noi.

In toata povestea asta am invatat cateva lucruri: si anume, ambalajul vinde produsul. Pot sa deghizez un rahat intr-un super-ultra-mega ambalaj si sa-l vand la pret dublu. Imaginea de piata care se formeaza, prieteniile de pahar de bere si alte aspecte non-tehnice, non-obiective sunt cele ce influenteaza imaginea de piata a unui produs.

Arareori lucrurile sunt realizate asa cum scrie la carte. Iar asta ne dauneaza ca natiune si nu doar noua. Mai sunt si alte natiuni in aceasi ipostaza, poate mai rau ca noi, insa ar tb. sa fie, cel putin, un semnal de alarma … Avem, usor, usor, nevoie de o schimbare in bine, de o stabilizare si de o directie, directie data de cei mai buni in fiecare domeniu pe care il reprezinta …

Of. Viata asta are multe surprize iar astazi avusei parte de inca una. Am cedat o mare parte din atributiile mele unei echipe noi care sa conduca proiectele dezvoltate anterior de mine mai departe. Intelegerea insa a fost incheierea in termeni acceptabili a tuturor vechilor contracte care nu presuspuneau un venit constant sau o sansa de afacere profitabila fiind doar paguba de timp (“time is money“) pentru noul management al echipei.

Problema este simpla: atunci cand incerci in Romania sa inchei un contract, exista tone de clienti care considera, in credinta lor ca nu ai reusit sa te achiti de prevederile contractuale, cu toate ca au semnat un proces verbal de predare a proiectului si si-au asumat toate indatoririle, motivand ca ei nu se pricep si ca de fapt tu esti cel care trebuie sa ii serveasca (daca se poate pe de-a moaca) pana la sfarsit si pana intrii in pamant, cu tot cu neamu’ …

Si uite asa, am avut parte de o saptamana, in care a trebuit sa fac pe tipul de la vanzari, pe cel de la marketing, pe cel de la legal si sa explic la vreo 5 fosti clienti in parte schimbarea de echipa, schimbarea de profil de activitate si decizia de incheiere de contract pe care noua echipa a luat-o. Tot acest lucru s-a transformat intr-o saptamana de pierderi (inclusiv financiare) – de nervi tociti si urlete in doua din cele cinci cazuri in care pur si simplu n-au vrut sa inteleaga.

In orice caz. Schimbarea s-a realizat. Sper si eu sa am de acum inainte mai mult timp pentru blogging si deci mai mult timp pentru mine si daca se poate, mai mult timp pentru familia mea, cunoscutii mei si toti cei la care tin si pe care poate i-am ignorat in tot timpul acesta in care am fost dedicat unui singur scop. Ironia si lectia de viata: atunci cand ajungi cel mai bun in domeniul tau, realizezi ca ai ratat multe lucruri care nu trebuia sa le ratezi.

Discutabila situatia de astazi, dar se pare ca nu l-am luat. Asta e, il dau iar pe 28 Septembrie. Optimismul debordant al gemenilor isi arata coltii in astfel de momente cand ar tb. sa fiu dezamagit. Recunosc un lucru: aveam o presimtire de ieri, dar nu puteam face nimic nici sa aman (ma rog se putea, dar n-aveam chef sa mai aman) si de aia probabil sunt si atat de calm.

A fost o experienta noua, stiind ca ala sta cu foaia langa mine, preluat de undeva de pe la jumatatea traseului inainte sa trag o sperietura cu o colega care taman sa ia o oglinda. Eh. Am trecut si prin asta si nu e prima data (nici ultima) cand voi avea un esec. Data urmatoare il iau, mai mult din ambitie. Asa a fost si cu examenul: vedeam ca am cazut la simularile online, m-am ambitionat si am luat sala in 5 minute. Asa si aici …

Urmeaza sa mai fac cateva ore atunci imediat inainte de 28 Septembrie, ca sa ma reobisnuiesc. Condusul e ca mersul pe bicicleta: nu-l uiti. Se formeaza niste reflexe care nu le mai uiti insa o sa ai emotii cand te urci iar pe bicicleta dupa ani de zile in care n-ai practicat deloc.

Acum nu mai am “emotii” – am vazut care e mecanismul, cat dureaza, cat trebuie asteptat, stiu ca trebuie sa mananc bine cu 1 zi inainte si chestii care sa nu-mi dea dureri de burta (ca azi) ca sa ma simt 100% si sa pot sa fiu atent. Sala nu cred sa fie o problema mai ales ca mai am inca 2 saptamani sa mai citesc in continuare sa mai repet inca odata (chit ca le stiu, e bine sa mai repet inca odata si inca odata astfel ca daca ma trezesti la 3 dimineata sa pot sa-ti spun).

Si cam asa ziua de azi. Trebuie sa plec in vreo juma de ora la un dus si apoi iar pe drumuri cu metroul de data asta. Tre sa ajung tocmai in Pipera. Pierdere de timp … Ah si daca va intrebati ‘cum am picat’ – raspunsul e (cica) “neacordare de prioritate la o cedare de prioritate“. E pe dracu’ … Ma rog, discutabil tot unghiul de 30/45 facut inspre dreapta ca sa vad unde nici macar nu intrasem, dar ma rog … E politai, poti sa-i zici ceva?

Asa ca mai ramane inca odata, pe 28. Deja a trecut pe planul #2. Adica il voi da. Am scoala facuta, e valabila 1 an, mai iau din cand in cand ore. E un plan pe care-l voi face in mod clar dar care-mi statea ca o prioritate zilele si ma facea sa-mi programez toate lucrurile functie de el. Acum ca stim ce si cum cand si unde de ce asa si nu asa data urmatoare va fi si ultima data. Se simte cumva siguranta in vocea mea? :) …

Mai am vreo 10 minute inainte sa plec spre I.O.R. (Intreprinderea de Optica Romana) – unde are loc faimoasa proba de condus, categoria B. Se pare ca am tinut-o larg cu acest subiect tratand aproape fiecare aspect al acestei experiente. E bine. Oricum, e dimineata, 5:52 dupa ceasul meu si sunt relaxat.

Sunt relaxat ca am luat ieri o ora de condus si ca stiu ca doar daca sunt calm si doar daca merg in vreo 40km/h atat cat sunt eu obisnuit pot sa iau cele mai bune decizii. De asemenea sunt relaxat pentru ca mi-am programat sa gandesc calm si la rece fiecare situatie, sa profit atunci cand am prioritate si sa nu-i las pe ceilalti sa ma domine in trafic atat timp cat regulile de circulatie sunt de partea mea.

Pe langa asta mai trag si sperante ca n-o sa fie mare problema in ceea ce priveste examenul, cu putin noroc examinatorul va fi si el om si va intelege stangacia unui incepator in d-ale condusului. Pana la urma vorba unor comentarii pe .net: “nu uita ca si el a fost in aceeasi situatie.” – lucru cat se poate de adevarat. Acum sa vedem ce-o fi. Cu siguranta va anunt cand ma intorc …

Un lucru care s-a sesizat inca de pe vremea cand eram eu “tzanc” pe bancile liceului, anume ca multi prea multi colegi o iau in directii mult prea mult aiurea. Facand un sondaj pe vremea aceea printre tipii si tipele, colegi de clasa (cica) mai toti aveau directii de dezvoltare umana, mai toti ajungeau avocati, “doctori honoris causa” (alooo, d-na. Ceausescu, Elena Ceausescu) – si “mari bastani cu firma” (Mike, Tike, Dulce si Gretzos, AdiAsudatu’ si alte marci de succes).

Citind insa articolul din Evenimentul Zilei si la atenta inspectie a sotiei mele, observai cum “scoala romaneasca” este intr-adevar oglinda jurnalistilor din “Evenimentul Zi lei ca re desp art cuv intele” in moduri in care iti faci cruce cu doua maini si mai imprumuti inca una ca doar n-ajunge.

Stiati ca exista “The infinite monkey theorem“? Pa’ scurt si pa’ romaneste: daca ar exista un numar infinit de maimute (jurnalisti!) care sa tasteze pentru un timp infinit la un numar, evident, infinit de masini de scris cu siguranta acestea ar rescrie, intr-un final, intreaga opera a lui William Shakespeare.

Tragand linie la cele zise mai sus: asa si cu online-ul romanesc. O serie de maimute, apasand cu indarjire o serie de tastaturi, de ceva ani incoace, scotand “opere” de inspiratie eminesciana (ca doar ‘estem pe meleagurile romales, pardon, romanesti) … carora le dam ca si societate dreptul sa vorbeasca, deoarece pana in acest moment nu avem inca un sistem de valori bine definit, niste jurnalisti de-a dreptul cinstiti (si educati! atentie va rog) si o cultura fara maimutareli. (rima subtila: maimuta, Guta … dragut. E doar o oglinda a ceea ce suntem de fapt, nu credeti?) …

Intrebarea mea la articolul de mai sus din EVZ: unde-s croitorii, tamplarii, dulgherii, tinichigii, maturatorii de strada si in principal expertii dvs. pe IT, cu care Romania se lauda ca sunt admirabili, sublimi am putea spune dar care lipsesc cu desavarsire. (nene Caragiale, un buchet de flori iti trimit in ce cosgiuc te-oi invarti matale). Concluzia e cat se poate de simpla: e vremea schimbarii …