Sa mor daca aveam vreun chef sa scriu astazi ceva, ori zilele acestea. Si cum ma roaga o prietena sa fiu “pe faza” sa prind niste “quiz-uri BlueAir” pentru niste bilete, am zis hai, macar de dragul ei sa pierd niste timp dimineata. Revenind, zic, n-aveam nici un chef, dar un articol, marca Arhi, m-a emotionat un pic. N-o sa dau link catre articolul original fiindca nu stiu cat de fake sau real e si nu vreau sa promovez o prostie. Prefer insa sa judec reactiile de pe blogul lui Arhi si din articolul original.

Oricine care citeste vede ca este vorba de un articol emotional, al unei doamne care a decis urmatoarele in viata: sa aiba o familie, o nunta, un botez, un copil, ca la carte. A renuntat la cariera desi nu era cazul. Nu e nevoie sa renunti la cariera, exista crese, unele chiar foarte bune, cu femei platite pentru cunostintele lor in psihologia copilului, care organizeaza diferite activitati pentru ce mici, menite sa-i faca capabili sa socializeze. Nu trebuie sa renunti tu la cariera, daca nu vrei neaparat.

E necesara o lecturare intai a celor doua articole ca sa ajungeti la concluzia mea. Concluzia zic eu, e foarte simpla, judecand dupa cateva aspecte pe care le detaliez mai jos:

• daca instanta a hotarat ca titulatura copilului sa fie detinuta de catre tata: inseamna ca instanta a hotarat contrar practicii comune de a lasa copilul in grija mamei, iar pentru asta inseamna ca a avut destule motive: fie martori care au zis ca nu este cel mai bun exemplu de mama, fie poze cu bairam-uri, destrabalari, petreceri ale mamei in timp ce copilul murea de foame si plangea pe acasa.
• din moment ce ai ales sa renunti la copil la 3 ani (esti nebuna?! …): dupa ce i-ai dedicat 3 ani din viata ta, mai era mult pana la 6, 7 ani? Cand il dadeai la scoala si scapai de grija lui? Cand deja stia in mare parte, daca-l educai bine, sa aiba grija de el. Dar bunici nu avea? O matusa mai in varsta? Si chiar daca n-ar avea nimic din astea: macar o gradinita ceva si tot ajungea mare.
• de ce mai plangi dupa copil, daca odata l-ai renegat? Si de ce iti atrocizezi sotul? De bine de rau, in locul tau, i-as pupa mana, as zice “Saru’mana” ca l-a luat pe fii-tu, l-a crescut un baiat sanatos pana la varsta de 8 ani si uite-l in viata, fericit, trup din trupul tau, sange din sangele tau, intretinut de EL (barbata-tu, sotul tau) – un om mult mai dedicat vietii de familie decat ai fost tu vreodata.
• si n-o mai baga cu cariera. Maica-mea a facut cariera si a crescut copil. 99% din femeile din Romania, fac cariera si cresc si un copil fiindca sunt femei puternice si unele din ele au sansa sa gaseasca si ajutor in sot. Oricat de tata denaturat ai fi, in momentele de luciditate realizezi ca ai un copil de crescut, fie ca esti barbat fie ca esti femeie.
• si da, ii dau dreptate lui Arhi: noi mergem mai departe prin copiii nostri, ce vor spune copiilor lor, care vor spune stranepotilor ce tare au fost strabunicu’ si cu strabunica’ – care au facut X si Y, Z si H in viata lor, motivand pe cei mici sa devina si mai buni, in propria lor viata, decat au fost vreodata parintii ori bunicii lor.

De ce am scris acest articol: fiindca cunosc prea multe fatuci de varste de la 18 la 24/25 de ani, lipsite de dedicatie fata de familie, care pun cariera pe primul plan, ca un motiv de a nu avea o familie. Si nu e vorba de a “place un barbat” sau altul, deoarece dragostea ori iubirea nu inseamna sa “stai in limba” pentru cel fata de care admiti ca-l iubesti ori pretuiesti ci inseamna sa existe o relatie bazata pe respect si incredere reciproca, fapt ce nu se regaseste, mai nicaieri, in ziua de astazi, decat, probabil, la cateva exceptii, despartite de distante mult prea mari.

Adevarul e ca …

O chestie care-mi place enorm la social media, de cand cu “Twitter Tools for WordPress”, este faptul ca desi am o aplicatie de WordPress pentru 3GS-ul meu, nu prea e ceea ce numesc eu “killer app”. Dar Twitter pentru 3GS este. Vorbim de upload de video si de acel minunat geotagging. Asta, foarte usor, ca attachment @ status update. Super.

Pe langa asta, blogu’ de aici automat face un post cu fiecare nou twit. Super! E astfel un impediment sa dau status update aiurea, cand nu am nimic interesant de spus. Ultimele doua status update-uri au fost doar imagini. In curand o sa incerc si video. Insa, overall, mi se pare combinatia perfecta de pro-blogging: self-hosted WordPress blog + Twitter Tools for WordPress + un cont de Twitter si Twitter for 3GS (IPhone) + Facebook Twitter App.

Pe scurt: orice twit fac, cu poze, locatie si daca vreau mai mult de atat. Si sa zicem ca am mai multe de povestit decat 140 de caractere, atunci intai scriu articolul, apoi adaug un tweet cu link catre articol + link-urile aferente de poze/video + geotag. Luata ca atare, e un mod de a inregistra viata si activitatile mele, intr-un mod asa cum am vrut mereu: organizat si hassle-free. De ce scriu acest post va intrebati: just to try out the new gig :D …

Da, complex titlu. De fapt este o exclamatie personala a unor nemultumiri fata de societatea romaneasca si fata de starea de fata (status quo). Scuzati eventuala stangacie, dar n-am mai videoblogat de nu mai stiu cand (1 an aproape? …). Am zis sa reincep seria blogging-ului video prin a critica “prostia romaneasca” (nu omeneasca) de “a te vaita de viata” cand de fapt tu nu faci nimic in acest sens.

Si nu, n-am tinut partea lui Boc, nici Basescu. Sunt doar o serie de nervi, liber exprimati ai unui tanar care nu mai suporta vaicareala prietenilor care “n-au bani”, a babutelor si mosilor de prin parcuri care se vaita de pensie, a oamenilor intre 30 si 50 de ani, cei “fara optiuni” care considera ca s-a sfarsit lumea si ca ne ducem dracu’ toti. Treziti-va oameni buni si puneti osul la treaba!

Sofer cat. B sunt destul de constient mai ales traind in zona asta sa evit o zona care a intrat in reconstructie. E vorba despre pasajul Lujerului, zona Cora Lujerului sau zona Plazza Romania unde este o aglomeratie de toata frumusetea. Desi exista drumuri alternative, romanu’ nostru nu prea stie sa evite aglomeratie luand-o printre blocuri ci se ingramadeste ca turcu’ la poarta Orientului.

Am trecut mai devreme p-acolo in drum spre BT si-am zis ca trec prin Iad, asta ori in s-a lansat un nou trend de veste reflectorizante, portocalii, lopeti in mana si negru pe fata. Se toarna asfalt baieti si fete! Se face intersectia gigea! N-am nimic impotriva imbunatatirilor. Insa cred ca autoritatile puteau devia mare parte din trafic punand niste panouri cu harta mare (schematica) despre cum se evita zona daca spre exemplu vii spre Lujerului ca sa o iei spre Pod. Grand. [se face dreapta dupa Gema] ori ca sa o iei spre Cotroceni, poti sa ocolesti pe Dr. Timonierului/Liniei iesind dupa pod, mergand spre Vasile Milea/Razoare. Dar pe roman nu-l duce capu’ …

Baietii de la TraficTube au facut un articol recent pe tema asta (20.08.2010) in care anuntau sa nu o luam pe acolo. Pare-se ca nu tot soferul are Internet. Ca tot venii vorba, ar fi frumos sa putem programa o harta a Bucurestiului, un efort comun, in care sa semnalam zone in care se construieste ori in care asfaltul este rau, avand 4 mari statusuri pentru strazile/intersectiile afectate: 1 [foarte bun], 2 [bun], 3 [prost] si 4 [in re/constructie]. Ar fi util in privinta faptului ca poti seta un GPS si cam orice aplicatie de GPS sa evite anumite zone.

Sam Harris vorbeste in TED despre diferentele de moralitate intre culturi si in special despre reactiile oamenilor la impulsuri, despre diferente morale si despre ceea ce constituie bine si rau in lume. Din perspectiva unui filosof pe aceste teme (twitter.com/SamHarrisOrg) – prezentul TED prezinta un lait motiv de discutie asupra a ceea ce este acceptabil sau nu.

Am vrut sa dau un exemplu concret din societatea romaneasca, unde ironic s-au format doua grupuri de oameni: cocalari/pitzipoance si ce-i care ii urasc. De ce exista ceasta diferenta si ce ne motiveaza sa uram sau sa placem anumite aspecte la o societate in care fiecare isi defineste valorile morale in propriul sau mod. Sau mai bine zis, aducand un pic din cunostintele mele in materie de societate, care valori morale ne definesc, pe noi, ca romani (cocalaria, manelele ori sportivii, scriitorii?!) sau mai bine zis: avem oare o scara de valori, de comun acceptata atat in societatea noastra cat si in societatile (si evident statele) cu care intram in contact. Intrebrea asta si-o pune si Sam, intr-o discutie mai larga ce o puteti vedea aici …

Putina lumea imi cunoaste latura artistica si un pic mult prea filosofica, as putea zice mult prea idealista pentru o societate care nu prea accepta o scara de valori, alta decat cea care se invarte in jurul gratarelor cu mici si berii tinuta la rece. Trecand peste societatea de fata, recent am descoperit o functie a telefonului care ma impresioneaza enorm: accesul la TED Talks, atat de usor si mult mai bine organizat decat se gaseste chiar pe TED.com.

Nu prea fac tam-tam din aceste video-uri, putine ma impresioneaza, insa exista printre acesti vorbitori, o serie de oameni impresionanti in modul in care vad viata ca o filosofie a eternitatii, dand un sens vietii prin existenta a ceva, nedefinit, in afara limitei cunostintelor noastre, in armonie perfecta cu regulile vietii noastre ca si cum, universul ar fi in armonie cu deciziile noastre.

Ceea ce m-a remarcat a fost insa comparatia contradictiilor ce se petrec in viata tuturor: ziua se ingana cu noaptea, barbatul cu femeia se contrazic ca entitati fizice si spirituale, dar cauta armonie unul in celalalt iar armonia este de fapt, modul de existenta a contradictiei si factorul de-facto care da sens vietii, precum e armonia unor idei de viata si de moarte: de trup muritor ori de spirit etern.

Exemplul dat in filmul regizat de el, cu reg. Elisabeta fiind pusa in fata unor decizii cruciale: alege sa fie o muritoare de rand, ori o regina pe veci imi pare, in scurt, exemplul perfect pentru deciziile pe care orice om (barbat sau femeie) le ia in viata de zi cu zi: alege deci, sa-si traiasca viata intr-un mod sau altul, cu cine mai exact si de ce. Iar simpla decizie ar fi totusi motiv destul pentru acel om, in cauza, sa-si accepte soarta asa cum si-a construit-o.

Ironic, efectul de chatarsis s-a simtit, inclusiv in mine. Cateodata ai nevoie sa ti se spuna o poveste ca sa intelegi ca nu e cazul sa te lupti cu o decizie pe care ai luat-o, ori o greseala pe care ai facut-o. Daca-mi aduc bine aminte, Richar Cooper (wiki it) spunea destul de clar: “Suntem suma alegerilor noastre …” – cu toate ca vin cu aceeasi completare facuta de el: desi mai toate alegerille nu sunt facute de noi, nu ne alegem familia, cunostintele, neamurile nici macar persoana pe care o iubim. Putem, insa, alege, cum iubim. In esenta, extinzand ideea, putem deci alege si … cum traim.

O parte dintre cititorii mei apropiati (cei cu care ajung sa port o discutie pe viu) stiu ca lucrez 60, 70% din timp acasa restul fiind fie pe drumuri cu o serie de colaboratori/colegi angajati pe diferite proiecte. Incerc efectiv sa demonstrez ca ideea de network business (modelul facebook.com) este mult mai profitabila decat ideea unei afaceri clasice, pe segmentul de servicii. Pana acum s-a validat.

Revenind insa la scopul acestui articol, in prezenta locatie unde imi desfasor activitatea, mai lucreaza in paralel si maica-mea, mentinand nu mai stiu, 3 sau 4 administratii de bloc. Si asta inseamna ca usor, usor mi-a ocupat jumatate din camera mea de lucru. Si daca nu ma credeti am atasat 2 imagini. Asta DA munca, nu ca altii (sau ca mine) :D …

Azi nu am o stare psihica prea buna (all goes well in orice alt plan vreti voi, numai in asta nu). Pe scurt, idealist fiind, am o stare de lehamite fata de tot ce inseamna valori, idealuri, tinte, scopuri si promisiuni facute de oameni. Din simplul fapt ca desii toti afirmam ca facem pe mama si pe tata, pe vecina de la et. 3, nimeni in final nu se tine de vreo promisiune, ridiculizand in acest mod simpla existenta a unei scari de valori in societatea noastra (romaneasca).

Avand un status: “Annoyed, nervos, draci” … o buna prietena, draga, imi scrie: “Ma indispui cu stare asta :( …”. NO SHIT! “Si ce vrei sa fac? Sincer? Sa mimez ca-s fericit?” … Deci, problema acestei bune prietene nu era ca eram un pic indispus, ci ca prin starea mea, o indispuneam eu pe ea mai mult … Mai sa fie. Cat egoism sa ai?! … Jesus …

Fost azi cu niste treaba prin Bd. Gloriei si parcat pe un drum laturalnic, in asteptarea trebii pe care o aveam, am observat ca nu prea frecventez spalatoria de masini, dar nu din motivul ca nu mi-ar convenii o masina spalata, alba ci din motivul ca o spalare ar sterge istoria drumurilor recente la mare, munte si tara.

Asa ca intr-o nota egoista am zis sa fac o poza a tantarilor, moliilor si ale altor insecte intinse pe parbriz, faruri, spoiler. Asta inaints sa ajung la spalatorie, ceea ce cred ca o sa fac azi, mai pe seara. Nu stiu cat de detaliat se vede dar inmultiti cu 3. Cred ca daca aveam o masina neagra nu se vedea. Ori ma insel? Judecati voi …