Acum am realizat, uitandu-ma la lunga arhiva, ca am 4 ani de blogging. Undeva de pe vremea lu’ Pazvante Chioru, de cand fenomenul era la inceput. Am acumulat destula experienta in timpul acesta, printre care si fericirea unui blog extrem de personal si apropiat definitiei non-comerciale si exacte oferite unui blog acum 10+ ani (stiati ca 1995 a fost era inceputului acestui fenomen?), in care un astfel de site era mentinut pentru informarea celor apropiati.

Deci da, in concluzie, am 4 ani de blogging. O carte de poezii care trebuie sa iasa de sub tipar (cu intarzierile de rigoare, scuze!) participari masive in domeniul asta de Web, un business propriu, zambetul pe buze si optimism in suflet. Cred ca asta e tot ce-ti trebuie pentru a reusii in tot ce-ti propui …

General mood. O fi chestia ca mai vad si eu soarele asta misto dupa atata timp si ca mai bate un vant racoros pe afara, in timp ce pe cealalta jumatate caldura se resimte. Sau o fi doar o femeie cu rol in viata mea care-si cam face pe cap, dar am eu ac de cojocul ei :P … Nu stiu … sunt happy :D …

Asta e starea mea acum. M-am trezit cu ea de dimineata. Ma simt de-a dreptul jalnic, pueril, lipsit de emotie, lipsit de tot. N-am chef de nimic. In 10 minute ma duc sa ma pregatesc de “munci”. Sa nu simti iubire … cel mai nenorocit dintre sentimente. N-am chef de nimic. Lasati-ma in pace …

Asta e indemnul pe care mi-l pot spune, mie. Fierb, fierb, clocotesc. Ard, mor, evapor, pic iar ca ploaia, ma soarbe un animal, ma … iar, devin rau, ajung la o chiuveta, oala, fierb iar, clocotesc, evapor … Incerc sa ma controlez pana nu explodez in milioane si milioane de cuvinte dulci, acre, amare, dulci, acre, amare …

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah! … Genul ala de ura si placere, ura si iubire, de vrei sa-i dai pumni in gura (la figurat) si sa o saruti (la propriu), in timp ce o arunci cu creierii (la figurat) de toti peretii ca sa-i vina mintea la cap (la propriu). Pe scurt: reactie normala de barbat, in discutie anormala cu o femeie … Sansele discutiei: nema. Scopul ei: asigurarea reproducerii eventuale a gametilor barbatului, in combinatie cu cei ai femeii.

Rezultatul: inutil. Pe scurt, am ajuns o concluzie: n-ar naibii rost sa ma mai amagesc, singur, ca exista sentimentele astea de iubire, dragoste, rahat, trestie, perja, duda, portocala … Pe bune, dragostea nu exista, ca daca exista, discutia de mai devreme nu exista, eu nu ma enervam, probabil eram imbratisat la ora asta si sarutat de 1 mie de ori pe minut, daca e omeneste posibil si ma bucuram de o viata la inceputul ei …

Dar ma rog. Ce naiba conteaza familia, consensul (compromisul), iubirea si lucrurile facute, din dragoste pentru un om. Acum conteaza doar alte lucruri, orice alte lucruri decat cele ce-ti pot face viata fericita zi de zi, de-acum inainte. Dar ma rog si fericirea asta, filosofic, e un concept aiurist. (hedonism, epicurism, etc.). Avea si taica-miu dreptate: poti sa ai orice de pe lume, daca n-ai familie, esti un nimeni. Ce bine … sunt un nimeni! … Woohooooooooooo!

Asa … acum m-am calmat. Ma duc sa ma intind. Alta minunata zi din viata mea … Ce naibii ma mai implic? Pe bune. Atatia ani de zile nu m-am invatat minte ca nici o femeie nu poate sta langa un tocilar, calculatorist, chit ca poate avea tot succesul din lume? Adica nu e logic? … Uitati-va macar la fata mea … Pe bune de nu mi-as da numa pumni …

Sa traiti … s-aveti o zi buna. Eu unul ma cac pe ea de viata, la propriu … Profesional, imi da tot ce vreau. Personal insa, ma distruge. O face de cand ma stiu … Nenorocita viata, nenorocit destin … deci m-am calmat. Gata … Oky. Bun … altceva?

Am la dispozitie cateva minute pentru mine. Se fac aproximativ 24/48 de ore (habar n-am cat exact, or fi 36 la mijloc …) de cand, teoretic, suntem singuri. E aiurea. Am crezut ca pot sa fiu fericit chiar si asa si ca pot sa zambesc si ca pot avea optimism, dar nu e deloc asa …

M-am trezit trist. Cum e sa te trezesti dimineata cu un astfel de gand, n-am de gand sa descriu. Sunt demoralizat, efectiv. Sunt tacut. As vrea sa fiu eu … si lumea. N-am chef de nimic, cel mult de munca. Da, adevarat, as fi cel mai fericit barbat de pe Pamant sa te am pe tine. N-am cui sa spun ce simt …  :( si ce ma doare … n-am pe cine sa sarut … si n-am pe nimeni care sa ma imbratiseze, 3 secunde din viata lui. Singuratatea, e un calvar.

Voi cei ce va bucurati de iubire, apreciati-o … si nu faceti ca mine, greseala, de a o pierde din nimic. Nu am cum sa-mi iert aceasta atat de usor. A fost vina mea iar de acolo, toate … Sunt trist astazi. Foarte trist …

Ma-ntreb in sinea mea, avand la dispozitie ora 11:20, acum cand scriu, daca exista vreo provocare in “a face compromisuri pentru persoana iubita”. Sau mai bine zis, cum definim acest sentiment, atat de usor confundabil cu o pasiune exarcebata pentru gonadele partenerului (fie ea femeie sau barbat).

Aveam in mintea mereu ideea ca o relatie se bazeaza pe respect, pe dorinta de a face bine celuilalt. Pe ideea ca daca ceva nu merge bine, ar tb. amandoi sa comunice si sa-si doreasca sa rezolve acea problema. Sunt ani de cand incerc sa gasesc acea persoana, potrivita pentru mine si inca sper ca cea, pe care am ochii acum, isi va revenii la un moment dat. Ii las sansa asta, fiindca tin mult la ea …

Insa nu pot sa neg. Sunt lucruri care ma fac sa ma tem. De ce sa nu accepti provocarea ci sa-ti doresti sa fugi? Da, adevarat, suntem suparati unul pe celalalt. Probleme d-ale noastre. Deschidere mica. Dorinta mica. Dar provocarea, unde e? Sau ne-am pierdut si ne lasam dominati de alte probleme, trecatoare si nestatornice precum iubirea.

Nu mai am de ce sa mai caut iubirea. Sa trec prin acelasi tipar de a cunoaste un om nou, care nu va sta cu mine. M-am saturat. Vreau pur si simplu sa ma distrez cu acele persoane ce considera ca se pot distra, alaturi de mine. Iar daca nu, m-oi inchide in casa cu muzica in urechi, bucurandu-ma de linistea ce mi-o ofera viata. Si sper undeva sa scap mai repede, 20 si, 30 de ani de chinul singuratatii … E si o binecuvantare si un chin …

Iar tu femeie. Ca tot citesti avid ce scriu, nu-ti mai face griji. Barbata-tu e barbata-tu, are maniile lui. Daca poti sa-l intelegi si tu pe el asa cum el te intelege pe tine, bine. Nu incerca sa-i zici sa fie altfel, cand n-are cum sa fie. E, daca vrei, al tau si-l poti accepta asa cum e. Da, stiu, poate nu-l accepti. Poate nici nu te intorci. Sunt altii mai buni ca mine, mai smecheri, mai ciumegi …

Sunt razvratit. As vrea sa te palmuiesc, fiindca esti o copila. Apoi sa te iau in brate si sa-mi para rau ca te-am palmuit. Esti o femeie in sinea ta, cu ganduri de copila. De asta sunt avid sa te iubesc. Sper ca timpul sa te faca sa intelegi, ce e in mintea si-n sufletul meu si de va fi sa fie, sa-ti permita curajul sa devii a mea …

Sa nu te sperii de tacerea acestor zile, din partea mea. Sunt prea stresat de munca. E un moment in care mi-am spus sperantele in iubire si-am fost dezamagit. Acum sper doar sa termin proiectele si sa ma duc la munte. De unul singur daca nimeni nu vine cu mine. Iar pentru asta e nevoie de finante. As vrea sa vii si tu, dar nu mi-ai raspuns …

Sunt trist … Nu pot ascunde asta.

Bucuresti, 9:20, ploaia rezista. Un “Prigat Activ” in stanga, sa-mi dea energie. Cica. N-am mancat nimic. Nici nu cred ca mananc. Imi iau ceva de la facultate. Am un examen. Antropologie Politica. Un fel de filosofie de clasa a 12-a, dusa la extrem. Tot ce-am citit mi se par simplitati si concluzii pe care le pot trage de unul singur asupra ideii de “civilizatie” sau “cultura”. Ma rog, pana la urma de asta exista profesori, universitati si studenti, in special …

Sunt intr-o stare trecatoare. Astept sa se intample ceva. Orice. Ieri am avut o discutie interesanta cu ea. Aceeasi doi care nu se suporta, dar se vor, glumesc unul cu altul, dar nu se “suporta”. E o felicitare care o astepta de saptamani. Si tot asteapta, si tot asteapta, si tot asteapta …

Sunt ciudat. Poate ca vreau si eu, intr-un fel cocalaristic, sa ies p-afara, sa merg la un munte, la o mare, p-afara granitelor minunatei noastre patrii. Sunt egoist. Mai vreau si eu lucruri. Mai vreau sa ies la un film, sa mananc o pizza, shaorma. Sa bag 80/90 pe DN(habar n-am cat era). Sa merg in padure cu ea. Sa fac cum zice melodia aia veche d’a lu’ Azur: “Sa ma apuce dimineata cheeeeeefuind, Ca eu nu vreau sa-mi treaca viata doaaaaaaar muncind …” …

Haida, haida, hai sa bem, cate-un paharel. Hai, hai cat mai putem, sa nu ne lasam de el … Hop, Hop!

M-am plimbat ieri de nebun prin Herastrau. Invartit de vreo 2 ori pe la Arcul de Triumf. Ajuns la o veche banca unde o batranica ne-a zambit, vazandu-ne impreuna. Avea parul alb. Radea. Memorii … Pe drum m-a sunat. Unde ma duc? In parc. Singur? Singur. Aveam de gand sa stau sa ma linistesc … O parte din mine vroia sa o auda.

M-a sunat ulterior. A facut bine. N-as fi putut ierta tacerea. Tacerea in sine e un raspuns. Vorbiram, d-ale noastre. M-am simtit mai bine. Nu e dedicatia suta la suta, dar e ceva. N-a fost ea, macar a fost vocea. Atat se putea in acel moment. Nu s-a schimbat nimic. Poate doar starea mea de spirit …

Ziua a trecut asa cum ma asteptam. Am tras o concluzie: vreau stabilitatea, mai mult ca orice. Stabilitate am cautat si cand am gasit-o pe ea. O perioada a fost, apoi prietenie. Cine zice ca prietenii nu se pot iubi? Si de ce trebuie sa clasificam oamenii sau sa punem bariere? Eu le-am spulberat, de-atunci, pe ale mele, fiindca te-au oprit sa ajungi prea repede la inima mea. Dar ai ajuns, ai cucerit-o. M-am bucurat enorm. Nu era nimeni mai demn de acest premiu …

Acum ai plecat, sau vrei sa pleci din ea si o simt parasita. Cateodata viata e simpla: spune “Nu”, daca asta-ti doresti si voi intelege. Spune “Da”, daca asta-ti doresti si om vedea noi ce-om face. Pentru mine conteaza sa nu duc lupta asta singur. Sa stiu ca macar in final, vei fi nevasta-mea … fiindca-n capul meu, doar tu meriti locul acesta …

Vorbesc tampenii. M-a luat gura pe dinainte citind ce-am scris mai sus. Sunt tanar, 22. Nu mai vreau sa pierd timp, in amoruri de-o noapte, cu femei sub demnitatea mea, asa cum au fost inainte sa te cunosc. Ci vreau stabilitate si iubire. Caldura si pasiune. Dragoste si amor. Spune-mi, curand, daca poti fi acestea, pentru mine …

Vreau sa stam impreuna, sa te scot afara. Sa mergem la munte, sa nu mai depinzi de X, de Y, de Z. Vreau sa nu fiu nevoit sa “vorbim”, nici sa-mi fac sperante. Recunosc, e si viata ta, facultatea, altele, altele … insa e si viata mea. Iar egoismul meu, te vrea langa mine. Vreau sa muncim, vreau sa ne distram. Vreau sa plecam de nebuni in weekend. Te vreau pentru mine …

Vreau sa stiu ce faci, cand faci, unde faci. Si nu din posesivitate, ci din grija. Fiindca daca Doamne Fereste, sa stiu sa urc in masina si sa fiu acolo, unde esti tu. Scaunul din dreapta mea, e gol, perna din dreapta, e goala. La dreapta mea, pe strada, nu esti tu. Nici nu e nimeni.

Eu nu-s altii. Nu-mi permit. N-am timp sa fiu altii. Am timp pentru mine. Ma intrebai, acum 1 an, cum de am facut ce am facut, pana la varsta mea. Fiindca eu n-am timp, sa fiu, un nesimtit, ca altii. Fiindca-mi place sa investesc in oameni, cei putini, pe care-i am in preajma mea. Fiindca filosofia mea de viata, asa fraiera cum e ea, mi-a adus numai de bine. Si prieteni, care se intorc …

Gandeste-te. Nu-mi da un raspuns. Ar fi prea banal. Ci fa acel lucru, pe care doar tu il stii, fiindca ma cunosti, prea bine, ce mi-ar arata, pe veci si fara urma de-ndoiala, asa cum scriam mai devreme, caci “Da”, tu ma iubesti, indiferent de toanele, pe care tu sau eu, le-am avea.

Da, mi-am iesit din pepeni atunci, ne-am ratoit lunile acestea. Ne-am suparat unul pe altul. Dar oare nu ne putem accepta omul, cu bune si cu rele? Sau acele “rele”, trecatoare, care se intampla atat de des in orice familie sunt atat de puternice cat sa ne desparta? Nu stiu … intreb …

Citeam pe blogul ei un manifest fata de modul in care viata ne trateaza si-ncercam din rasputeri sa-mi dau seama, fata de cine e indoiala, de care ea, zice. Ma tot simt. Nu stiu ce am, dar simt. Iar “indoiala” e ca o boala grea, contagioasa, mai rea ca A(H1N1) – mai puternica ca ciuma si se transmite telepatic. Ma asteptam ca azi, efectiv in ziua asta in care scriu aceste lucruri, sa fiu singur. Sa ma simt singur. Iar indoiala, fata de mine, vine din faptul ca ma simt iubit … si singur …

Nu are rost sa-mi bat capul cu asta. Ziceam mai devreme ca daca ma iubeste, cu adevarat ma iubeste, imi va arata. N-am de ce sa fiu nici dezamagit, nici suparat, nici nimic. Imi pare doar rau pentru greselile pe care eu le-am facut si care au dus la situatia asta. Si regret ca ea nu poate sa mai iubeasca, arzand, pe cel ce l-a iubit odata. Asa sunt eu, probabil, facut sa pierd din mana tot ce e mai bun.

Sunt deja doua saptamani, de cand nu am vazut-o. Ieri a fost “Lasata Secului”, ai mei, si finii. Eu singur. Am vorbit ieri si mi-a spus: “Am treaba.” si ca de asta nu-i place o relatie, fiindca e nevoita sa spuna unde, cand si cum. Probabil conteaza si asta, sa stie omul care te iubeste, de unde sa te ia, in caz de Doamne Fereste … Dar ce tot vorbesc eu aici … Am inteles.

N-am chef de nimic. Poate doar sa citesc. Asta o fi un lucru bun (maine am un examen). Vineri … aveai nevoie de mine. Eram mort de somn, frant, trezit de la ora 6 dimineata si examen si discutii si tot. Am stat si pentru ca mi-a placut (enorm, ce-i drept) sa stau cu tine si pentru ca, asa cum ziceai si tu, ai face orice pentru cel pe care-l iubesti. Am uitat … un lucru pe care ar fi bine sa nu-l mai uit: suntem doar prieteni …

Sufar azi, nu stiu de ce. Ma doare. Sa stii ca Valentina ta nu e deschisa tie, sa-ti spuna unde e, ca sa nu-ti faci griji ca prostul ca de ce nu-ti raspunde la un mesaj, nici la telefon si ca sa nu te simti singur intr-o zi in care, americaneste, toti se simt … impreuna. Tot eu sunt vinovat, ca-mi fac prea multe griji. O lectie e de invatat de aici: doare al dracu’ de rau sa nu ai sentimentele acestea, impartasite ..

Ba! Voi astia care mai cititi p-aci. Fiti fericiti de ziua asta a Indragostitilor … si lasati-mi un comentariu, sa-mi bag si eu unghia in gat, de cat de bine va merge. N-am fost niciodata impreuna cu “Valentina” mea, in ziua asta, de cand ma cunosc. De 6 ani, de cand am realizat ca exista fete. Pot doar sa ma bucur de succesul asta si sa sper, ca in cei 60 de ani cat mi-au mai ramas, oi nimerii, macar 1 data sa petrec si eu ziua asta sau vreun Dragobete macar … impreuna, in cine stie ce Mall cocalaristic, la cine stie ce film, de care sa ma bucur alaturi de “Valentina” …

E doar o alta zi din viata mea … Ma indoiesc, catot venii vorba, ca asta-i viata …

Pierdut in ganduri, clipe si-n ale tale soapte,
Momentele-s luceferi, ce-apar in neagra noapte,
Un cer, atat de negru e, si camera. Obscura,
In somn adanc, incet eu cad … si gandul tau ma fura.

Un strop de turture in varf, ce pica-n nestiinta,
O clipa de sarut, as vrea. Momentul de dorinta,
Si tresarind privirii tale, cu-ntreaga mea fiinta,
As vrea sa-ti spun, ce nu ti-am spus, din lipsa-mi de credinta …

Caci n-am crezut, atunci, in noi. Acum, ce cred, i-aievea,
Precum e focul ce-arde-n noi, spunandu-ne povestea …
C-a fost odata pe Pamant, un suflet cald si-un suflet bland,
Si-atunci cand s-au impreunat, in loc, maretul Timp a stat …

Si lumea n-a mai avut rost. Si ura-n lume n-a mai fost,
Si pomii verzi, la ea zambeau,
Si pasari albe ii cantau,
Si ochii ei, imi straluceau,
Si florile o-n miresmau,
Un card de cerbi o-ntampinau,
Izvoare-n sir, o reflectau,
Si-un Soare aprig, o-alinta,
Geloasa Luna o privea,
Era a mea …