Adevarat graind ca este, adanc, amorul, din poveste,
Atata timp trecut in doi, precum prapastia-ntre noi,
Adanci sunt vaile trairii, mister sunt caile iubirii,
Vazand in ochii tai de sticla, amarul sentiment de frica.

“De ce ti-e frica?” intreb eu. “De un prieten drag mereu”,
“De cel ce-a fost, candva aici …”. Imi arata spre sani-i mici,
“De cel ce-a fost iubit, candva”, cand inima-mi aici era,
“De cel ce-a fost prea orb, mereu”, tarziu venii, raspunsul meu.

“Ti-aduci aminte tu candva, in brate ma tineai, asa,
Pe coapse mult prea lin fugea, un deget fin din mana ta,
Pe spate imi sopteai amor, simteam caldura ta si-un dor,
Atatia ani cati au trecut, si sufletu mi-a fost tacut.”

“Mi-aduc aminte draga mea, in brate te-am tinut asa,
Pe frunte, solduri si pe brate, atatea mii si mii de ace,
Simteam fetita zgribulita, in bratele-mi adanc chircita,
Simteam ce simt acum, iubire. Speram a nu fi amagire …”

(a fi continuata)

Un deja-vu pornit din valuri, apus de sore-n parul tau,
Au contre-jour iti sta privirea si-n umbra ta, am fost mereu.
Te vad sclipind in albe raze, nisip prea fin al tau obraz,
Privind un astru galben palid, prin dulce ochi, de-adanc turcoaz.

Iti simt eterna ta fiinta, pe plaja-n apa si-n nisip,
Pe cerul mov, amurgul cade si nori de ploaie-s al tau chip …
Cu noaptea grea ce-ngana ziua, spunandu-si dulci povesti d-amor,
Ma simt pierdut in noaptea care, din umbra nu ti-as duce-odor.

(am ramas fara inspiratie.)

“Iubesti iluzii pe perete, intinse de-astrele ceresti,
Si parca esti sortit in viata, pe nimeni n-ai sau sa iubesti.
Oi scrie tu, prea line versuri, insiri la randuri, mult prea reci,
Dar caile la al tau suflet, sunt prea amare, ori prea seci …”

Atat de crunta e chemarea, atat de tainic te cuget,
Albastru-n vene, mi-e licoarea, pe foaie ce o-ntind incet.
Iti scriu aceste versuri calde, pe albe randuri, tot mai reci,
Simtind ca-n mine, totul arde, secundei ce-am pierdut, pe veci.

Afara canta greieri lacomi, o luna bate al meu geam,
Din geam, in coltul sus de casa, fantoma ta eu o priveam.
Atat de calda pare luna, atat de rece chipul tau.
Privindu-ti ochii goi ‘nauntru, zaresc arzand amorul meu.

Intind o mana, peste raza, incet, incet, sa n-o destram,
Si-usor, te-ating, pe crestet, draga, in brate iara sa te am.
Ma simt iar cald. Caldura lunii? N-as stii ce-i purul adevar.
Cum nici Adam, primind la Eva, n-ar mai musca din acel mar.

Iubesti iluzii pe perete, intinse de-astrele ceresti,
Si parca esti sortit in viata, pe nimeni n-ai sau sa iubesti.
Oi scrie tu, prea line versuri, insiri la randuri, mult prea reci,
Dar caile la al tau suflet, sunt prea amare, ori prea seci …

As vrea sa cred, ca timpul nu mai trece
Si ca-n a mea credinta, gandirea nu mi-e rece,
As vrea sa nasc din mine, din suflet pustiit,
Acel pe care-l vrei, pe care l-ai tanjit,

As vrea in mana mea, sa-ti simt bataia dulce,
As vrea pe cerul noptii, incet stele sa urce,
As vrea privind o Luna, pe noi ce ne priveste,
Sa tin la brat, umarul tau, sa-ti spun a mea poveste …

As vrea sa crezi in mine, fara sa spun cuvinte,
Ca si acum in pururi, sa iti aduci aminte,
As vrea sa uiti durerea, prin care am trecut,
Ca doi straini, de mana, p-acelasi drum tacut,

As vrea sa vad licoarea, ce-ti scalda dulce ochii,
As vrea sa vad prea albul, frumoasei tale rochii,
As vrea tu langa mine, sa stam spre rasarit
Si gandul nostru fie, acel ca ne-am unit …

As vrea sa cred un vis, atat de amar si chior.
Aceste prea dulci ganduri, de ce prea tare dor?
As vrea sa tin in brate, plapanda ta fiinta.
Dar asta nu ar fi, de-a dreptul cu putinta,

As vrea s-avem un vis, in viata de urmat.
Dar visul nostru dulce, chiar noi ni l-am curmat,
As vrea sa iti sarut, a tale buze reci,
‘naintea clipei cand, pe veci ai vrea sa pleci …

Ce ganduri aspre ma razbat, un suflet ce-am ingenuncheat,
Nu pot, nu vad, n-am cum sa lupt, din pieptul tau sa ma infrupt,
Iar mana sa ti-o tin mai strans, pe-obrazul meu s-atinga plans,
Sa simta lacrima din tine ce-ar stinge-un foc, ce arde-n mine …

De ce noi il numim amor? De ce iti simt al tau fior?
Si noaptea cand rasare Luna, de ce gandesc la tine-ntruna?
De ce eu inca tot mai sper, desi regret, as vrea sa pier …
De ce o noapte-ntreaga, plang … cand te tradez, cu al tau gand …

Fa tu un pas spre inapoi, eu iti promit, voi face doi,
Arata-mi curcubeu pe cer, iar eu a mea, am sa te cer,
In brate ia-ma tu usor, sa stingi al meu amarnic dor,
Si uita-te spre cer un pic, sa-ti fur sarutul cel ravnit …

Inchid povestea chiar aici, caci ochii mei se scalda tristi,
Si gandu-mi care s-a pierdut, acum e mult, prea mult tacut,
Speranta, naiba sa o ia, caci sigur moare, ultima,
Si-as vrea, atunci, cand eu te chem … tu sa mi-arati, un simplu semn …

Ascult o inima batand, atat de-ncet si de plapand,
Si vad un soare-n asfintit, atat de cald si de iubit …
Si-mi simt plamanul plin de-amor, si ochiu meu i-atat de chior,
Caci n-a vazut, nu vede iar, ca dragostea … este un dar.

Un dar cu greu, ce il primesti, usor, incet, te amagesti,
Crezand c-ai dat de el, pe veci … si aflii, dur, si te uimesti,
Cand vezi ca viata ti l-a luat, atat de-usor pe cat l-a dat,
Si simti ca inima nu-ti bate, si simti intaiul gand de moarte …

Un deja-vu, nenorocit, un altul iarasi a venit,
Aceeasi funda prea frumoasa, atingerea e matasoasa,
Acelasi sentiment prea viu, cand tie doar, eu vreau sa-ti scriu,
Acelasi gand nesuferit, de el, atat de istovit …

Eu nu sunt demn. Si nu pot cere … o simpla, scurta, revedere.
Eu sunt, un simplu egoist, atat de singur si de trist,
Caci nu pot da, de-aici din mine, aceleia ce prima vine,
Un loc de-nchiariat pe veci, in grota mea de lilieci.

Eu nu sunt cald. Si nu iubesc. Ci toate-n lume, le gandesc,
Le trec prin filtrul ratiunii, c-asa mai suntem noi, nebunii,
Si sunt secatuit de dulce, si propriul gand ce ma infrange,
Caci nu pot eu, din egoism, sa fac un dulce … altruism.

N-am ce sa zic. N-am ce sa fac. De ambe’ maini ma simt legat,
Nu pot din suflet sa mai dau, un loc acelor care n-au,
Nu pot din nou sa mai fiu bland, nici prea tacut, nici prea plapand,
Nu pot a-ti scrie poezii, de-nbrate nu vrei sa ma tii …

Da! Asa e. Cu toate ca n-am apucat deloc sa anunt evenimentul, desi Edit. Renaissance se ocupa sus si tare de vinderea ei, alaturi de o lansare intre cunoscuti, sustinuta de mine, va semnalez, pentru cei ce chiar vreti sa rasfoiti o carte imprimata (acei anti-ecologisti dintre voi care nu vor sa salveze un copac de la taiere) … ca puteti descarca si citii “Phyleos Poetica”, volumul de poezii publicat zilele trecute de mine.

Multumesc tuturor celor ce au comentat si-mi pare rau ca n-am putut publica comentariile voastre, alaturi de fiecare poezie in parte, fapt ce as fi dorit sa-l fac. Numai bine si beletristica placuta …

Te simt fantoma! Unde esti? Incet urechii imi soptesti,
Aud tacerea-n jurul meu. Aud prea dulce glasul tau,
Cuprins de-a tale dulci povesti. Cum ma imbeti, cat ma doresti.
E frig. E rece. Sanul tau. Il simt pe mine, mult prea greu …

Te simt fantoma! Cum ma vrei … In rece brate tu ma iei,
Incet pe spate, ma saruti, ingheata-n loc, puternici muschi,
Iar eu, acuma, sunt de piatra. Un foc prea rosu-n neagra vatra,
Ma uit in el, si sper cumva, in el sa vad figura ta.

Un rosu-n ochi, reflecta iadul, pe muschii mei, sarut de foc,
Te vad uitandu-te la mine. De frica ta, eu ard in loc.
Atat de reci a tale brate, atat de calde sarutari,
Mi-atingi usor cu-n deget gatul, ca dulcele sarut de flori …

Aceeasi mana, lung coboara, pe gat usor, pe pieptul meu,
In mine fierbe-un suflet, aprig. Si eu fantomei, ma simt, zeu.
Pierzand fiinta mea umana, nici forma-mi parca nu ma vrea,
Lasand in urma doar carcasa, prea mult, ce tot, ma-ngreuna.

Pe pieptul meu, eu iti vad mana. Te-astepti acolo sa mai fiu,
De-ai stii iubire … De acuma. Ca tine-s mort. Nu mai sunt viu.
Simtind pe palma-ti ta tacerea, a inimii ce a-ncetat,
In umbra te-ai retras. Tacuta. Nimic nu ai mai cugetat.

De-oftatul tau, vatra se stinge, iar tot ce arde-i al tau par,
Incet, in spate-ti, eu m-apropii. Si-as vrea sa musc opritul mar …
Te sperii?! Nu te speria iubito! Sunt iarasi eu, acelasi zeu,
Iti tin in brate, sanul dulce si-n tine adanc, m-avant mereu …

In neagra noapte-n intuneric, un ceas razbate ne-ncetat,
Ca dansul nostru, ce-i aievea, aceluiasi batran tic-tac …
O luna plina se arata, pe-un cer senin si instelat,
Iar noi cuprinsi in brate stam, de dragoste ce-am insetat …

Clipe curg, incet, alene. Timpul parca a pierdut,
Si-adancit in neagra noapte, alb pamantu. Si tacut.
Viscoleste tot p-afara. Bate crivat prin nameti,
Pomii parca sunt cristale. Scene parca, din povesti.

Eu. Sunt rece-nchis in casa, si privesc un geam spre-afara,
Alb pamantul. Alba-i casa. Iara noaptea e tacuta, surda, muta si prea chioara.
Nevazand in mine albul, ce reflecta in omat,
Tot ce arde-n mine-ntruna si incet ce mult il cumpat …

Arde-un foc in soba-ncinsa, clipa parca-ntepenit,
Ba e frig, ba e caldura. Mult, prea mult, prea ametit.
Nestiind ce sa cuget, nestiind ce sa mai sper,
Tot ridic in sus privirea si privesc prea albul cer …

“Unde esti tu Doamne iara?!” Colo sus printre nameti,
Ce coboara fin, alenea, peste rauri, peste vieti …
Si s-asterne peste lume, peste tot ce-i bun sau nu,
Ca un alb, in veci, de-a pururi, peste tot ce e si fu …

Uite-un fum pe-un cos de casa, ce se pierde slab in vant,
Tot asa te pierd iubire, ca o clipa, ca un gand …
Dar eu sper, pierdut in noapte, tu de nori, sa te lovesti,
Si sa cazi-n a mele brate, ca ‘cei ingeri din povesti …