Deci, momentan sunt intr-un mic programel care, teoretic imi face posting din Gnome, direct in blog. Ideea e destul de interesanta, la fel cum aplicatia “Gnome Do” – imi face post pe Twitter.

Mi se pare mie sau dezvoltatorii acestor DE (Desktop Environments) au innebunit toti cu aceste “social sites” si considera ca Twitter/Wordpress sunt “urmatoarea” miscare in industrie. Oricum, mi-am cam sfarsit testul :P vreau sa vad cum apare pe blog …

Ok! Ok! recunosc, sunt sarcastic la ideea de “colegi la juma’ de pret” – dar avusei sansa sa-l vad pe Radu Georgescu, “micul” antreprenor din spatele RAV/GeCAD intr-un reportaj Realitatea TV despre mutarile de societati in afara .ro-ului. Si nu-l acuz de lipsa de patriotism (huaaa!) ci de ratiune rece (felicitari! :D) cu privire la o politica fiscala instabila.

M-as muta si eu in Cipru. Ba nu, India. Ideea e destul de simpla: as gasi colegi la jumatate de pret, indieni pregatiti in d’ale Web-ului, IT-ului, programarii in ASM si cine mai stie ce surprize gasesc. Ideea e simpla, in momentul in care legislatia permite o distributie a informatiilor unui numar mare de oameni, exista o sansa procentuala ca dintr-un numar de N,  un procentaj de X% sa fie oameni care depasesc un nivel mediu de pregatire.

Asta ne duce usor, usor la o concluzie. E mai avantajos sa-mi mut afacerea acolo unde si resursa umana imi permite – sau in cazul in care nu caut neaparat resursa umana, acolo unde regimul fiscal imi permite, cel putin istoric vorbind, o stabilitate mai mare, un profit mai mare, calculat aproxmativ in urma unor concluzii trase functie de regimul politic si fiscal in tara in care ma mut.

Ca antreprenor, as fi interesat sa merg mereu acolo unde: taxele sunt mai mici, pregatirea este mai mare, legislatia mai adaptata domeniului meu de activitate iar simpla existenta in zona mi-ar atrage legaturi financiare mai bune, cu toate ca in era noastra in care poti negocia si semna contracte overseas, fara nici macar sa dai mana cu celalalt partener al tau ar reduce din acest ultim avantaj.

As putea in urma unei mici analize, sa trag o concluzie: cand nu avem reprezentanti tineri ai sistemului politic care sa militeze pentru schimbare si adaptare la noutate si in timp ce actuala conducere parca nu observa semne destul de clare din economie ca: “Asa nu mai merge!” – la ce sa ne asteptam?

Ceea ce m-a facut sa rad a fost comentariul dl. Radu Vasile, zicand ca aceasta mutare de sah in IT-ul romanesc, nu este de fapt un semnal ci ca doar cand se va face mutarea Renault, sau Accelor Mittal – abia atunci vom putea sa vorbim de un semnal. Nu! Nu e asa. Atunci o sa fie prea tarziu, deoarece la momentul anunturilor, mutarea se va fi facut deja.

Am dat de curiozitate la descrierea lui Radu. Acum vreo doi ani (2007, daca nu ma insel) ne intalneam fata in fata eu propunandu-i un proiect de HPC (High Performance Clustering) si GRIDing pe un Kernel 2.6 de Linux modificat, pe care il am si acum in arhiva. Era un proiect mare de cercetare/dezvoltare. Intre timp directiile au fost separate – el a dezvoltat Axigen, eu pe directia de Web - unde am dezvoltat RA prima platforma PHP in Romania.

“Ce frumos este sa poti munci o (singura) data si sa poti vinde de mai multe ori” – este ideea centrala a oricarei afaceri de succes. Din punct de vedere politic, politica ar tb. sa ajute ideile bune sa creasca, nu sa le trimita in Cipru. Nu e cazul consider eu. Lectia dupa acest articol: dupa 10, 15 ani de munca omul invata multe. Mai invata si ca politica influenteaza destul de mult afacerile iar atunci alege cele mai (reci) dure decizii posibile – dar, motivat!

Update: observa cineva ca sunt oameni despre care scriu de bine si sunt oameni despre care scriu nu de prea bine? Pentru ca o parte din ei si-au demonstrat, muncind, calitatile in timp ce ceilalti se cred mari “formatori de opinie” si reprezentanti ai IT-ului romanesc, numindu-se “Analys Programmer”. In tot acest timp, ne balacim in suc propriu intrebandu-ne ce e cu noi …

De ce manifesto: Pentru ca Einsten nu ne cere bani pe “Teoria Relativitatii”, nici Edison pe forma becului nici FLOSS pe software-ul gratuit atunci nici arta nu trebuie sa ceara recompensa pentru ca e arta. Altfel n-ar mai fi arta, ci comert de cultura la colt de strada. De unde si titlul: sclavia banului sau aristocratia nebunilor …

Definitia aristocratiei, conform unui student politicianist (copil, nu-i asa Costine?! …): un regim politic in care ploterariatul era condus de nobilime, un grup restrans de oameni care detinea puterea, oameni “puternici”, bogati si cu o oarecare zgarcenie (ca tacsu’ …). Proletariatul nu avea acces la cultura, cultura fiind scumpa in acele zile.

Sclavia banului: conditionarea accesului la arta prin plata de bani, ce este?! A se lua un caz concret: familie de 3, parinti si copil, copil sanatos perfect, voinic, parinti saraci. Copil destept, pasionat de opera. Ii place Bocelli. Vrea ca el. N-are access la inregistrarile sale, decat daca plateste, cei 80RON (mancarea familiei pe-o saptamana) – ca sa-si cumpere amaratul ala de CD sa-l asculte si folosind ce-a invatat la scoala sa-si dea seama de calitatile unui tenor.

Iar Arta: conform definitiei de pe Wikipedia, o indemanare (un har) un mod de imaginatie, un exercitiu. Intreb si eu: fiind popor ortodox, daca ni se da la nastere, gratuit, un har, noi de ce sa-l vindem? Acesta este motivul pentru care cred in accesul liber la arta si cultura si caile de a deveni, mai bun … Nu oare argumentam in propria credinta si in propria Constutitie (Art. 16, al. 3) ca: “Cetatenii sunt egali in fata legii, fara privilegii si fara discriminari.” … Ia stai un pic? Cum adica dam privilegii artistilor, printr-un “drept de autor” aparat de-o lege? … Ce prostie :) …

De ce oare o clasa de oameni, sa fie privilegiata cu un drept in timp ce alta nu? Intreb eu. De ce numim “arta” si creatie ceea ce este un bun al nostru, dupa ce platim. Cum putem argumenta “cultura” acea informatie care nu ne este accesibila prin scoala, ci comercial. Cum putem numi si cum putem da dreptul unui artist, sa fie mai presus de muncitorii in constructii, taranul din piata sau maturatorul de strada, doar pentru ca e artist?

Concluzia: sclavie a banului si aristocratie a nebunilor. Exceptie cei ce isi permit, restul n-au acces la arta. 72% din romani, sunt saraci (Google: “romania + saraci”). N-ar da bani pe arta cu riscul sa nu aiba ce sa manance. Exemplu media: Costel, zidarul ajuns tenor cu dorinta de cultura, cu o voce minunata. Si daca nu stia ca exista opera, nici tenor si nici banii sa plateasca din amaratul de salariu, acel “Nessun Dorma” pe care l-a cantat in finala, ce facea?

Cum poti ajuta?! Simplu. “Zi-o pe bune!” (cu link pe blogul tau) ca exista un Manifesto si promoveaza un status: “Manifesto: accesul liber la arta!” si agata-te intr-o miscare ce pune la indoiala democratia si egalitatea “promovata” in drepturi, privilegii si discriminari … Si mai vrea si acces gratuit la: audio, video, carti si orice inseamna cu adevarat arta si cultura … Si nu uita: argumenteaza de ce crezi in manifesto …

3 argumente (d-aci incepem, vom completa) si-o gluma:

1. Deoarece nu s-ar numi arta nici cultura, atat timp cat bani se cer pentru a avea acces la ea.
2. Fiindca s-a reusit in Orient si nu s-a reusit in Occident.
3. Pentru ca ne-o garanteaza Constitutia, propria credinta si pentru ca toti suntem egali. Si nici o lege n-ar tb. sa ofere unei clase de oameni, puteri sporite, fiindca natura omului este egoista si lacoma din fel (vezi “Politica”, Aristotel, cap. 9) si nimic nu ne garanteaza protectia in fata abuzului unei astfel de legi, cum de altfel a fost cazul si nu o singura data …
4. Gluma: doar de asta ne bat de ne usuca indienii pe IT, ca la ei e posibil sa dai carte gratuit unei mase de jidani care s-o toceasca, fara sa plateasca, ca mai apoi sa-ti aduca banu’ gros … Oare nu suntem de-a dreptul prosti?

Tocmai am terminat vreo 3 zile de tocit carti de condus autovehicule, categoria B si n-am inteles mai nimic. Ma rog, am inteles, dar au astia un limbaj de lemn, scandura, bata, mesteacan, pin, fag de-ti vine sa iei o ciunga, s-o mesteci bine si sa le-o tuflesti intre ochi. Asta ca sa nu mai comentez nimic cu privire la “DRPCIV” si “Test examen online-ul” lor care merge din 3 incercari, in care 2 injuri de toti …

Asa ca maine dimineata, Pipera – Tunari nr. 49 scrie pe mine cu dosarul si C.I.-ul in mana. O gura de Cola inainte pentru revigorare, cateva exercitii pentru stimularea sangelui si irigarii la capatana, mult tupeu, mult talent (“am talent si nu ma laaaas, toti ma stiu bomba cu ceeeas”) si fara spaga (“… eu cand banu’ dau sa-l scoooot, explodeaza rupeee tot.”). Sa vedem ce iese …

Si scuzati-mi manelizarea acestui post, doar ca am ramas cu o impresie relativ scarbita despre notiunile de mecanica si, scuzati-mi ironia, conducere “ecologica“. Deci jumatate din intrebari sunt de cate puncte de penalizare imi da daca fac nu stiu ce. Care e scopul: sa stiu eu sau politistul asta? Nu ar fi mai bine sa stiu eu cum sa conduc bine ca sa n-ajung in situatia asta? … Dar ce sa-i faci, asta-i Romanica noastra …

Adevarul este ca stiam dinainte ca Web 2.0-ul romanesc e mult sub standardele unei miscari cu adevarat puternice, fiind de fapt doar o manifestare groteasca a originalului (nici el n-o duce prea bine conform lui Jacob Nielsen, useit.com, thanks honey) si am sa argumentez in paragrafele ce urmeaza de ce.

Spre deosebire de original, miscarea Web 2.0 in Romania nu are reprezentanti de marca. Nici macar reprezentanti. Nu avem, spre exemplu cum USA il are pe Jacob, un om dedicat UI-ului pe Web, un om care sa analizeze stiintific daca aceasta miscare este doar un hype sau chiar se bazeaza pe ceva. Noi avem in Romania, “experti de marca” care trag concluzii fata de miscare Ueb Doi Zero in Romania nebazandu-se pe nimic.

Spicuiam printre cele 200 de pagini ale lui Jacob, diferite Alertbox-uri pe care acesta le-a dat de-a lungul timpului si cat de aprofundata e analiza sa. Intr-un fel de-a spune am ramas surprins (merci draga mea) de perseverenta si adancimea cu care acest om isi face studiile cu privire la impactul interfetelor de utilizatori (UI) in domeniul Web-ului, invitand oameni la conferinte, rugandu-i sa rezolve anumite probleme simple (order a pizza, checkout a ticket) si reusind sa sistematizeze rezultatele transformandu-le in statistica.

Gandindu-ma, am realizat ca noi in Romania suntem seci. Nu avem experti Web 2.0, nu avem nici macar oameni care sa fi fost creditati cu acest titlu in urma unei indelungi experiente de lucru, “hands-on” ca sa zic asa. Nu avem nici macar un soft de calitate facut in Romania (poate exceptie “RA PHP Framework“, ca deh, fondat de moi) – dar in rest nu ne putem lauda cu nimic.

Si ma gandesc, tot apar la tembelizor stiri cum ca tinerii nu mai stau in Romania, pleaca afara se duc sa-si caute de lucru si sa fie platiti pentru ceea ce stiu ei sa faca. Pai logic! Din moment ce cativa dintre noi si-au rupt coatele pe carti si li se ofera salarii de 800E pentru cunostintele lor cand cunostintele lor sunt valorate la minim 1500 (dublu?!) in afara. Pai eu mi-as platii leasingu’ in juma de timp. De ce sa stau in Romania, daca externul evolueaza de doua ori mai repede?! Dati-mi motive va rog, exceptie patriotismul ca ala nu tine de foame …

Ii multumesc oficial lui Gianiny (Munteanu @ Rebel Music) cu care acum cateva luni de zile am avut o discutie interesanta chiar despre acest subiect atat de interesant zilele acestea. Intr-adevar, pot si inteleg acum de ce Rebel Music este casa de discuri pentru Parazitii (si altii) – si inteleg de ce exista si o miscare “underground” a muzicii romanesti.

Printre o bere, o discutie si altele am ajuns sa impartim si sa disecam pretul unui CD distribuit de casele de discuri. Fiind necunoscator pe piata asta am crezut ca preturile astea de “49.99″ (deci te roooooog) pentru un CD de la Iris sunt justificate, dar nu sunt. Haideti sa luam cateva ipostaze teoretice (eu le numesc business-practice):

- o casa de discuri, ROTON (membru AIMR, opa?! Interes comercial, hmmm) se pregateste sa scoata pe piata 10.000 de editii ale Iris-ului de mai sus. Asta inseamna: 40.000 de CD-uri (a se vedea 4CD). Se stabileste pretul pentru o astfel de colectie de: 49.99RON. Sa-l disecam va rog:

- un CD, la pretul oferit de portalul de informare price.ro este de 0.94RON. Asta pentru un CD. Stim toti ca odata ce se comanda in volum mare, preturile ajung la cel putin jumatate. Deci vorbim de un pret de 0.60RON pe CD. Buuuun.

- pe agrafa.ro, unde se face un serviciu de poligrafie CD-uri (se pune o imagine de CD deasupra) serviciul costa ~ aproximativ 1 euro per cd. Deci 4RON.  Avand in vedere ca stim cu totii ca odata ce se comanda in volum mare, preturile ajung la cel putin jumatate, vorbim de un pret pentru poligrafie de 2, hai 3RON per CD.

- pe shopmania.ro o carcasa DVD Slim Dubla neagra REDLINE (am luat si eu ceva asemanator ca mi-e lene sa caut preturi si mai ieftine) costa ametitorul pret de 0.35RON. Avand in vedere ca stim cu totii ca odata ce se comanda in volum mare, preturile ajung la cel putin jumatate, vorbim de un pret pentru carcasa de 0.20RON per CD.

- conform unui comentariu, prin aproximatie, pe alinpopesc don’soara @PR-UPFR ne povesteste ca pentru 49mp, cat are cabinetul unui dentist, pretul “dreptului de autor” este de 9RON. Avand in vedere ca sunt mai putine cabinete medicale pentru dentist decat cumparatori de CD-uri deci volumul de cumparatori este mai mare, “costul” dreptului de autor ca ORICE alt cost se adapteaza volumului pietei, deci il aproximam la 5RON per CD. (altfel s-ar incalca dreptul la o piata libera, nu credeti? Ma lasa pe mine cunostintele mele de politica. Or fi profesorii mei prosti si m-au indrumat gresit in viata. D-na Lisette, d-nle Alexandru Radu … ce-i bre cu democratia asta?!).

Tragem linie si facem un calcul al preturilor aproximate: 5 RON (drept autor) + 0.20RON/carcasa + 3RON/poligrafie + 0.60RON/CD = 8.80RON. Luam in calcul inca 3 aspecte: imprimare carcasa CD, cost transport, cost depozitare. Sa zicem ca inca 5RON (e mult, nu credeti?). Per total: 8.80RON + 5RON = 13.80RON si am inclus si drepturile de autor. Apropo, toate preturile sunt cu TVA inclus, la pret non-industrial. Evident, exista firme specializate pe volume industriale care EVIDENT cer si mai putin decat atat.

Concluziile: 50RON (ma lasati cu “49.99?” va rog?!) – 14RON (cu aproximatie in puii mei) = 38RON profit. Deci de 2 ori, adica: 200% profit + aproximativ 71% = (scadem acel 1% ca-mi sta in gat) 270% PROFIT. Avand in vedere ca preturile pentru volume industriale sunt ceva mai mici decat preturile date mai sus ajungem la 300% profit pentru 1 singur CD. Stai asa … ceva pute. Ma da pute rau …

Intre timp, omoram crocodilii, Neogen, Netlog, Youtube pentru ca actionand ca medii de distributie (in temeiul Art. 14, al. 2 in mod legal dragii mei) – permit rockerului de la colt de strada care n-are bani sa cumpere hartie igienica sa asculte si el pe “Iris” ca mai apoi sa devina fan infocat, sa vina la concerte, sa plateasca biletele alea ingrozitor de scumpe, sa cumpere tricouri cu Iris si sa sutina o industrie aferenta muzicii in care casele de discuri investesc. (d-nul Geo stiiiieee, dar nu spune pana nu explodeaza rahatu ca sa se imprastie bine :D …).

Sa incheiem: deci, la un pret de 50RON (49.99RON) cu un profit de 300% de pe urma sarmanului (yo) cand pretul e de 14RON (toate taxele incluse) pot sa declar in fata natiunii, un sincer: “Ia mai dute-n (pula) pusca mea!” din adancul sufletului ca pana nu m-am pus jos sa iau o foaie, un search pe Google si sa adun sumele de mai sus nu aflai ce DITAMAI TEAPA imi iau pentru fiecare rahat de CD care nu tine decat 5 ani de zile. In tot acest timp, crocodilii mor in Africa …

Update: mi-a atras atentia un coleg ca erau 4CD-uri: deci pretul este: 4 x 0.60 = 2.4RON si 4 x poligrafierea (cu reduceri la jumatate ca doar sunt 4 cd-uri per rahat) = 2.4RON + 6RON (e numar mare frate, se negociaza dur) = 8.4RON + 5RON/drepturi + carcasa = 13.40RON, producerea. Mai adaugasem aia 5RON transport si restul = 18.40RON si atentie: PENTRU PRETURI DE VOLUM MIC. Deci … concluzia o trageti singuri … (magarie la colt de strada) …

O zi interesanta. Am un pahar de Cola de-a stanga mea si-un online .ro destul de interesant, activ, puternic, “entarteining”. Tocmai ieri scriam de darea in judecata a Trilulilu.ro, urmat apoi de un articol pe dstanca.ro (ma rog, news alert. Se va schimba pe viitor.). Ceea ce ma duce la concluzia ca: “Roata vietii se-nvarteste, tac, tac, tac.” …

Ce-nseamna concluzia asta: pai, ca se pun rotile in miscare. Ca pe 3 Septembrie bem o cafea, pe 10 Septembrie bem o bere si vom avea parte de un spectacol interesant de argumente “pa’ lege” aduse de o parte si de alta a baricadei. Cum am zis insa in articolul meu – nu vad rezolvare. De asemenea, ambele parti si-ar irosi resursele, in loc sa caute metode de a se folosi de un “viciu” (nu prea pot sa-i spun viciu in adevaratul sens) al societatii pe care sa-l monetizeze.

I-am lasat lu’ Dragos cateva comentarii, reusind sa ma impiedic de Art. 14, al. 2 si Art. 34, al. 1 din “Legea dreptului de autor” – care culmea, permit oricarui utilizator sa imparta cu membrii familiei (frate, sora, mama, tata iar in cadrul asta pot sa intre si prieteni de familie (opa?!). Acum daca e sa o luam de la Adam si Eva, toti suntem frati) o oarecare “opera” sau in temeiul Art. 14, al. 2 – dreptul de distributie se epuizeaza la prima vanzare.

Iar eu, baiat destept nu de alta, ma chinuiam din rasputeri (deh, se vede facultatea de Stiinte Politice in spate) sa argumentez cum dreptul de proprietate are intaietate fata de dreptul de autor, prin cel mai simplu argument: cel de proprietate e garantat prin Constitutie. Apai, yo, in mintea mea (tampita) nebuna, recomand foarte frumos: Art. 44 din Constitutia Romaniei, al. 1 si 2 si restu’ da’ p-acolo.

Acum (Sergiu, sa nu ma pape crocodilii) – haideti sa aruncam toti cu pietre in Trilulilu, Neogen, Netlog si alte site-uri de file-sharing fiindca ei sunt vinovati ca utilizatorii lor au dreptul constitutional si acelasi drept prin cele doua articole din “Legea dreptului de autor” – de a face ce vor cu proprietatea lor in orice forma de distributie doresc. Pentru asta, Trilulilu, Neogen, Netlog trebuie impuscati (glumesc baieti) ca actioneaza ca medii de share.

In concluzie, un argument final: dreptul de autor este platit o data de catre casa de productie/discuri cu fiecare DVD/CD vandut. Aici se finalizeaza aspectele comerciale ale dreptului de autor. Un drept, cu exceptia patentelor nu se poate taxa la infinit, ci doar pe un segment. Spre ex: in pretul unui produs (opera) este inclus si dreptul de autor, asemenea unui “Font” in care este inclus si-un royalty fee pentru fiecare copie a fontului in parte.

De aici incep urmatoarele reglementari: un utilizator nu are voie sa comercializeze copii ale aceluiasi produs, insa prin transferul de drept de proprietate asupra operei, prin faptul ca ii se permite realizarea de copii pentru utilitate privata si prin faptul ca odata ce s-a realizat prima vanzare, conform Art. 14, al. 2 – utilizatorul are dreptul sa impartire (in temeiul Art. 34) aceste copii membrilor familiei din care face parte. Va rog omorati crocodilii ca actioneaza ca medii de file-sharing (share = impartire). Acum! Pana nu or sa faca oua de crocodil …

Nota de subsol: Citeam pe un blog, dar i-am uitat numele, adresa. Of. Data urmatoare sa dau bookmark, o fraza de genul (incerc o reproducere): “In China they found ways to jump on the file-sharing gig and make profits out of the biggest distribution network available while we in the western world scratch our heads to find new ways to set limits and embargo“. Ceea ce ma duce la concluzia ca: vreau sa fiu chinez. Ti-o-mping, ti-o-ndes … Ar tb. si noi sa le mai dam atentie chinezilor. Or fi ei comunisti, da pa’ bune ca avem ce invata …

Omul isi mai ia o pauza de cafea si mai citeste online-ul romanesc sub forma de statistici. In orice caz, un comentariu dragut pe refresh.ro pomeneste de darea in judecata a: SC Trilulilu SA, SC Hostway Romania SRL – in calitate de parati, intr-un dosar intentat de AIMR privind drepturile de autor si proprietatea intelectuala (cica. Vorbim de IP aici …).

Titlul acestui post, zic eu, o sa-i lamureasca pe multi adepti (pardon, cuvantul e prea puternic) de ce o sa fiu, in continuare, cat se poate de ironic, dur, al draq’ cu ambele parti pe de o parte AIMR (ne pare rau Mariana!) pe de cealalta Sergiu (maestre, scuze anticipate, tre sa mancam si noi o paine, doua … trei).

Cum vad eu: mare Ueb Doi Zeroist, aspectul “copyright-ului” in Web. Apai simplu: caz de insolventa sau incapacitatea a (oricarui) tribunal de a da o solutionare favorabila oricarei parti, din mai multe motive: tehnice, legale, de fond, de drept, de conduita de ce vrea muschiu’ meu si muschiu’ vostru. Hai s-o luam cu ce ma pricep eu cel mai bine, tehnic, avem urmatoarele probleme:

• Un MP3 sau fisier Flash in forma sa transcodata nu este o copie fidela a originalului. Indiferent daca rima, ritmul, efectele sonore se pastreaza nu au cum sa fie niciodata o replica reala, nici macar o copie si/sau transcriere din simplul fapt ca sunetele nu sunt aceleasi. O toba pe un CD original suna mai plin decat aceeasi toba intr-un fisier MP3 la care calitatea se reduce la minimum fiind pentru un audiofil (adica unu’ cu urechea fina) de nerecunoscut fata de original (pam, pam);
• Mergand mai departe cu argumentul de mai sus: comparati un fisier original .cda cu o “copie” (hapciu) in format MP3, prin comanda Linux: less. Daca oricare dintre voi vede aceeasi distributie binara de informatie ca in original, eu in piata publica il pup pe portofel (ca sa folosesc o exprimare de tip “haules, baules”). Ochiu meu insa nu vede asemanarea. Dar deloc. Ce naiba, ma insel?;
• Un fisier MP3 in forma sa poate fi scris de la zero, in forma sa binara daca este nevoie sau generat in mod automat de vreun sintetizator (opa?!). Orice utilizator cu destula indemanare poate recrea fara nici o problema, exact (dar exact) acelasi album Buddha-Bar VIII fara macar sa fi avut la indemana macar vreo copie a originalului. Helloooooooooooooooooo world …
• Daca orice utilizator: copiaza fisiere, transcodeaza sau reinregistreaza nu intra sub incidenta legii dreptului de autor. Pe mai multe motive: conceptual si tehnic un fisier se caracterizeaza prin informatia sa stocata in mod binar si meta-informatia care il descrie. Problema e ca meta-informatia este schimbata in mod automat functie de contextul stocarii sale pe o partitie, alta sau nu. Tehnic vorbind si “pa’ bune”: nici un fisier nu este o copie identica a altui fisier, meta-informatia (inode, store pointer, etc.) care caracterizeaza existenta unui fisier este diferita. Ca sa o spun “pe sleau”: un fisier NU poate exista fara meta-informatia asociata lui. (un fisier in Linux nu exista fara inode number, spre exemplu). Din acest caz 2 fisiere: desi copie (cica fidela) unul altuia, NU sunt de fapt si de drept copie ci restocari. Acuzati acum un utilizator ca si-a restocat un fisier pentru backup.
• Dpdv. legal si dpdv. tehnic: un utilizator Trilu, Youtube, Neogen (hello there little guy), Netlog (opa, ce dracu’ …) semneaza un acord cu detinatorul acelui proiect de a-si asuma responsabilitatea asupra propriilor actiuni. Din toate proiectele verificate, toate au “Termeni si conditii” care responsabilizeaza utilizatorul. Ce vina are Netlog, Neogen, Trilu, Youtube, 24up! – ca existenta lor este conditionata de un fenomen de sharing (legal) intre utilizatori. Nu poti ataca pe cineva in instanta pentru un fapt de care nu se face vinovat, decat daca, Sergiule maica? ai incarcat tu fisiere direct? … Hmmmmm.
• Si abia zgariai suprafata rahatului … bai si pute rau ma … pam, pam;

Si acum incepe discutia aia misto, in care pentru fiecare magarie din cele 70.000+ de fisiere stocate pe Trilulilu, sau pe Neogen, sau pe Netlog, sau pe Picbox (unde se permite sau permitea, nu mai stiu si upload de audio/video) – sau pe … pana mea, ca e multe d’astea.

Pentru toti cei de mai sus trebuie realizata o expertiza tehnica pentru a demonstra ca: ceea ce se aude in boxe, e de fapt semnalul care vine de la placa audio, semnal de la placa audio primit prin registrii procesorului, care au preluat informatia procesata de la memoria operativa, in care ruleaza navigatorul cu care s-a intrat pe Trilulilu (sau X, sau Y), cand navigatorul a cerut placii de retea sa se conecteze la adresa preluata din DNS catre serverele Trilulilu, Neogen, Netlog sau pana mea, care s-a conectat la cealalta placa de retea, unde acolo s-au intamplat niste magarii si a fost intors un semnal encodat MP3/Flash inapoi, in forma binara de 1 si 0 ca raspuns la solicitarea clientului.

Dupa ce s-a realizat asta, trebuie demonstrat (tot prin expertiza tehnica goguta, ca altfel nu se poate. Am fi magari daca am ignora realitatea) – ca fiecare beat, sonor, trilulilu este identic pe exact aceeasi masina cu fiecare beat, sonor, trilulilu din piesa originala care se considera ca a fost “incarcata in mod (hapciu) ilegal”. Apoi trebuie repetata de cel putin 70.000+ de ori pentru fiecare fisier in cauza. Sergiu, te rugam sa ne comunici tu daca-s mai multe fisiere.

Bun. Dupa ce se demonstreaza acest lucru, trebuie luat fiecare utilizator la puricat, rugat (sau somat) Trilulilu, sau Netlog, sau Neogen sau oricare altul de 70.000+ de ori sa returneze IP-ul la fiecare utilizator in parte, deoarece nu poate forta, in mod legal Trilulilu sa scoata acele fisiere, deoarece Trilulilu sau Neogen, sau Netlog s-au disculpat de un asemenea fapt si deci si de dreptul de actiune asupra acelor fisiere.

In concluzie: undeva in toata tevatura asta “persoana juridica” AIMR (Asociatia Industriei Muzicale din Romania) s-a impuscat in picior. Dar nu asa: cu stil, caracter si bazooka. Pe de alta parte, Trilulilu sufera un impact de imagine ce se lasa cu lacrimi de crocodil.

In alta ordine de idei: ce bine era daca deveneam “expert IT” pe langa Tribunalul Bucuresti. 70.000+ de fisiere de probat (ca deh, in fapt si in drept, vorba avocatei mele, tre sa le iei pe toate mama, nu doar cateva). Hmmm, aveam la paine de mancat … Mama, m-ai indrumat pe calea gresita. Ma facui blogger in loc de “expert IT”. Daca stiam … (paine mancam!)

Un lucru care s-a sesizat inca de pe vremea cand eram eu “tzanc” pe bancile liceului, anume ca multi prea multi colegi o iau in directii mult prea mult aiurea. Facand un sondaj pe vremea aceea printre tipii si tipele, colegi de clasa (cica) mai toti aveau directii de dezvoltare umana, mai toti ajungeau avocati, “doctori honoris causa” (alooo, d-na. Ceausescu, Elena Ceausescu) – si “mari bastani cu firma” (Mike, Tike, Dulce si Gretzos, AdiAsudatu’ si alte marci de succes).

Citind insa articolul din Evenimentul Zilei si la atenta inspectie a sotiei mele, observai cum “scoala romaneasca” este intr-adevar oglinda jurnalistilor din “Evenimentul Zi lei ca re desp art cuv intele” in moduri in care iti faci cruce cu doua maini si mai imprumuti inca una ca doar n-ajunge.

Stiati ca exista “The infinite monkey theorem“? Pa’ scurt si pa’ romaneste: daca ar exista un numar infinit de maimute (jurnalisti!) care sa tasteze pentru un timp infinit la un numar, evident, infinit de masini de scris cu siguranta acestea ar rescrie, intr-un final, intreaga opera a lui William Shakespeare.

Tragand linie la cele zise mai sus: asa si cu online-ul romanesc. O serie de maimute, apasand cu indarjire o serie de tastaturi, de ceva ani incoace, scotand “opere” de inspiratie eminesciana (ca doar ‘estem pe meleagurile romales, pardon, romanesti) … carora le dam ca si societate dreptul sa vorbeasca, deoarece pana in acest moment nu avem inca un sistem de valori bine definit, niste jurnalisti de-a dreptul cinstiti (si educati! atentie va rog) si o cultura fara maimutareli. (rima subtila: maimuta, Guta … dragut. E doar o oglinda a ceea ce suntem de fapt, nu credeti?) …

Intrebarea mea la articolul de mai sus din EVZ: unde-s croitorii, tamplarii, dulgherii, tinichigii, maturatorii de strada si in principal expertii dvs. pe IT, cu care Romania se lauda ca sunt admirabili, sublimi am putea spune dar care lipsesc cu desavarsire. (nene Caragiale, un buchet de flori iti trimit in ce cosgiuc te-oi invarti matale). Concluzia e cat se poate de simpla: e vremea schimbarii …

Mi-aduc aminte ca urmaream emisiunea in duet dintre CTP si Emil Hurezeanu. Evident, n-aveam nici cea mai mica dorinta sa cunosc istoria domnului Hurezeanu, pe a primului o spicuiam. De unde sa stie un biet ascultator, ca “analistul politic independent Emil Hurezeanu” era de fapt actionarul majoritar al grupului RC?

Simt nevoia sa filosofez: cum putem afirma existenta analistilor politici, independenti, de inalt rang atat timp cat acei analisti politici au actiuni la acelasi trust media care ii invita, aproape regulat, in emisiunile lor de “calitate”? Si cum permitem, in baza faptului ca detin actiuni, acestor oameni sa comenteze?

Un alt fapt, se intampla pe blogu’ lui Manafu unde invitatii la “Web-Club” sunt aceeasi “Dragost Stanca“, “Orlando Nicoara“, “Patrick de …” – nume pe care le tot aud repetate pe orice blog. Am o vaga impresie ca in lipsa inovatiei si a unor idei cu adevarat stralucite, ne complacem ca blogarime (termen derivat din blog) – in a promova exact aceleasi persoane mult prea notorii pentru gustul unora.

O sa ajungem, daca nu chiar suntem, o blogarime OTV-ista, in care invitatii sunt aceeasi in fiecare seara, in care “analisti politici” de marca detin trustul media care le face o asa mare publicitate si in care persoane chemate sa vorbeasca despre “Web 2.0″ si “Web-cluburi” – ok, EXAGEREZ, “Web” in general – nu sunt chiar reprezentative.

E ca si cum l-as chema pe Gates sa vorbeasca despre FLOSS (Richard, ma auzi?) … Evident: o sa arunce cu rahat in tot ce nu are sigla Microsoft. Si cam asa si cu online-ul romanesc. Lipsit de caracter, originalitate, idei, creatie – dar online-ul este doar o oglinda a Romaniei asa cum este ea in realitatea de zi cu zi: “analizata politic” de actionarii majoritari ai aceluiasi trust de presa.

Care dintre sus-mentionatele persoane au facut intr-adevar ceva? De calitate? Care sa le fi adus recunoasterea de “experti” (nu neaparat “guru”) pe acest domeniu Web? Si cum sa-i mai eu acord eu eticheta de “analist politic” acestui domn “Hurezean” cand stiu ca arunca cu rahat in stanga si in dreapta doar pentru a creste ratingul?

Banuiesc ca se simte un “iz comunist” in modul in care aceste persoane gestioneaza democratia, ca pe un joc de puteri in care cu orice masura ei trebuie sa iasa in avantaj, promovandu-se, intre ei, fara limita, fara gust, fara bun simt si cateodata, atat de fatis – incat ramai uneori, cu gura cascata.

Legat de stirea cu E.H.: recunosc, n-am verificat-o. Am luat vorbele lui D. Stanca ca atare, iara daca el minte, mint si eu. Insa oricare ar fi valoarea de adevar a stirii, e revoltator sa vezi, ca intr-o singura noapte de blogging ti s-au infipt pe gat aceleasi nume mult prea folosite: Sergiu Biris, Dragos Stanca, Emil Hurezeanu, Orlando Nicoara. Acum probabil o sa ma culc si o sa-mi repet, in loc de: “Tatal nostru … care esti … Orlando Nicoara, Emil Hurezeanu, Sergiu Biris. Amin!“.

Cu dedicatie pt. E.H.: uite, “Stiinte Politice” fac si eu domnule. Dar as fi investit banii mei in afaceri petroliere nu in media, daca m-as fi recomandat ca “analist politic”, as fi facut-o din postura de analist politic cu actiuni in petrol sau in vreun domeniu TOTAL neintersectat cu politica (daca se poate) pentru a-mi pastra o “imagine de piata” (helloooo marketing) cat mai curata. Dar deh, eu sunt un idealist tampit (cuvant folosit des in media), care ar vrea un joc de scena (si de picioare) ceva mai … ascuns daca se poate. Iertate-mi fie cuvintele. Doamne miluieste!