A fost o zi interesanta astazi. Munca este evident la ordinea zilei, insa printre altele, mi-a atras atentia un post scris de Ma.tt (Mullenweg) cu privire la “blogu’ tau e nava ta mama” – el din urma trimitand la un articol in care se facea o comparatie simpla intre cum se poate folosii jurnalul propriu ca o metoda de a face business (impuscati-ma daca folosesc “social marketing” ca termen).

Nu puteam sa ignor adevarul din articolul de mai sus: daca intr-un oarecare domeniu se merge pe a scrie zilnic sau saptamanal intre 3 si 5 articole (adica, 1 articol pe zi) – cel din urma om poate sa se trezeasca ca intr-un an de zile are oarece activitate pe jurnalul sau – in 3, 5 ani de zile sa ajunga chiar o autoritate in domeniul sau de nisa.

Acum explicatia psihologica: de ce? Pentru ca oamenii au nevoie de cuvinte si de exprimare ca mediu de schimb de idei. Un fel de piata a ideilor, total gratuita tuturor. Dincolo de “brand” de “business“, increderea pe care oamenii si-o acorda gratuit unul altuia e ceea ce ii leaga, in ultima masura ii face sa socializeze.

Cand unul din reprezentatii acestei societati are curajul, indemanarea si priceperea sa se exprime atunci acestuia in mod involuntar ii se confera atribute de “lider” pe acel domeniu, de reprezentant sau de persoana cu influenta. “Social marketing-ul” este doar marketing-ul de business, dus in sfera socialului, unde se construiesc imagini de “autoritati” in domeniu pentru unele persoane mai mult sau mai putin calificate pentru acea functie.

Cred ca boala societatii este insa ca pe fondul “socialului” (deci al increderii pe care fiecare ne-o acordam) vine un marketing agresiv, de tip “cumpara sau esti naspa” – care tinde sa degenereze intr-un spectacol hilar, gretos, disgratios al comicului absurd, involuntar, lipsit de originalitate. Cliseu. Ce vad eu un “social web” ca sa zic asa, e doar “brand promovation” – nicidecum social in puritatea formei sale.

Omul isi mai ia o pauza de cafea si mai citeste online-ul romanesc sub forma de statistici. In orice caz, un comentariu dragut pe refresh.ro pomeneste de darea in judecata a: SC Trilulilu SA, SC Hostway Romania SRL – in calitate de parati, intr-un dosar intentat de AIMR privind drepturile de autor si proprietatea intelectuala (cica. Vorbim de IP aici …).

Titlul acestui post, zic eu, o sa-i lamureasca pe multi adepti (pardon, cuvantul e prea puternic) de ce o sa fiu, in continuare, cat se poate de ironic, dur, al draq’ cu ambele parti pe de o parte AIMR (ne pare rau Mariana!) pe de cealalta Sergiu (maestre, scuze anticipate, tre sa mancam si noi o paine, doua … trei).

Cum vad eu: mare Ueb Doi Zeroist, aspectul “copyright-ului” in Web. Apai simplu: caz de insolventa sau incapacitatea a (oricarui) tribunal de a da o solutionare favorabila oricarei parti, din mai multe motive: tehnice, legale, de fond, de drept, de conduita de ce vrea muschiu’ meu si muschiu’ vostru. Hai s-o luam cu ce ma pricep eu cel mai bine, tehnic, avem urmatoarele probleme:

• Un MP3 sau fisier Flash in forma sa transcodata nu este o copie fidela a originalului. Indiferent daca rima, ritmul, efectele sonore se pastreaza nu au cum sa fie niciodata o replica reala, nici macar o copie si/sau transcriere din simplul fapt ca sunetele nu sunt aceleasi. O toba pe un CD original suna mai plin decat aceeasi toba intr-un fisier MP3 la care calitatea se reduce la minimum fiind pentru un audiofil (adica unu’ cu urechea fina) de nerecunoscut fata de original (pam, pam);
• Mergand mai departe cu argumentul de mai sus: comparati un fisier original .cda cu o “copie” (hapciu) in format MP3, prin comanda Linux: less. Daca oricare dintre voi vede aceeasi distributie binara de informatie ca in original, eu in piata publica il pup pe portofel (ca sa folosesc o exprimare de tip “haules, baules”). Ochiu meu insa nu vede asemanarea. Dar deloc. Ce naiba, ma insel?;
• Un fisier MP3 in forma sa poate fi scris de la zero, in forma sa binara daca este nevoie sau generat in mod automat de vreun sintetizator (opa?!). Orice utilizator cu destula indemanare poate recrea fara nici o problema, exact (dar exact) acelasi album Buddha-Bar VIII fara macar sa fi avut la indemana macar vreo copie a originalului. Helloooooooooooooooooo world …
• Daca orice utilizator: copiaza fisiere, transcodeaza sau reinregistreaza nu intra sub incidenta legii dreptului de autor. Pe mai multe motive: conceptual si tehnic un fisier se caracterizeaza prin informatia sa stocata in mod binar si meta-informatia care il descrie. Problema e ca meta-informatia este schimbata in mod automat functie de contextul stocarii sale pe o partitie, alta sau nu. Tehnic vorbind si “pa’ bune”: nici un fisier nu este o copie identica a altui fisier, meta-informatia (inode, store pointer, etc.) care caracterizeaza existenta unui fisier este diferita. Ca sa o spun “pe sleau”: un fisier NU poate exista fara meta-informatia asociata lui. (un fisier in Linux nu exista fara inode number, spre exemplu). Din acest caz 2 fisiere: desi copie (cica fidela) unul altuia, NU sunt de fapt si de drept copie ci restocari. Acuzati acum un utilizator ca si-a restocat un fisier pentru backup.
• Dpdv. legal si dpdv. tehnic: un utilizator Trilu, Youtube, Neogen (hello there little guy), Netlog (opa, ce dracu’ …) semneaza un acord cu detinatorul acelui proiect de a-si asuma responsabilitatea asupra propriilor actiuni. Din toate proiectele verificate, toate au “Termeni si conditii” care responsabilizeaza utilizatorul. Ce vina are Netlog, Neogen, Trilu, Youtube, 24up! – ca existenta lor este conditionata de un fenomen de sharing (legal) intre utilizatori. Nu poti ataca pe cineva in instanta pentru un fapt de care nu se face vinovat, decat daca, Sergiule maica? ai incarcat tu fisiere direct? … Hmmmmm.
• Si abia zgariai suprafata rahatului … bai si pute rau ma … pam, pam;

Si acum incepe discutia aia misto, in care pentru fiecare magarie din cele 70.000+ de fisiere stocate pe Trilulilu, sau pe Neogen, sau pe Netlog, sau pe Picbox (unde se permite sau permitea, nu mai stiu si upload de audio/video) – sau pe … pana mea, ca e multe d’astea.

Pentru toti cei de mai sus trebuie realizata o expertiza tehnica pentru a demonstra ca: ceea ce se aude in boxe, e de fapt semnalul care vine de la placa audio, semnal de la placa audio primit prin registrii procesorului, care au preluat informatia procesata de la memoria operativa, in care ruleaza navigatorul cu care s-a intrat pe Trilulilu (sau X, sau Y), cand navigatorul a cerut placii de retea sa se conecteze la adresa preluata din DNS catre serverele Trilulilu, Neogen, Netlog sau pana mea, care s-a conectat la cealalta placa de retea, unde acolo s-au intamplat niste magarii si a fost intors un semnal encodat MP3/Flash inapoi, in forma binara de 1 si 0 ca raspuns la solicitarea clientului.

Dupa ce s-a realizat asta, trebuie demonstrat (tot prin expertiza tehnica goguta, ca altfel nu se poate. Am fi magari daca am ignora realitatea) – ca fiecare beat, sonor, trilulilu este identic pe exact aceeasi masina cu fiecare beat, sonor, trilulilu din piesa originala care se considera ca a fost “incarcata in mod (hapciu) ilegal”. Apoi trebuie repetata de cel putin 70.000+ de ori pentru fiecare fisier in cauza. Sergiu, te rugam sa ne comunici tu daca-s mai multe fisiere.

Bun. Dupa ce se demonstreaza acest lucru, trebuie luat fiecare utilizator la puricat, rugat (sau somat) Trilulilu, sau Netlog, sau Neogen sau oricare altul de 70.000+ de ori sa returneze IP-ul la fiecare utilizator in parte, deoarece nu poate forta, in mod legal Trilulilu sa scoata acele fisiere, deoarece Trilulilu sau Neogen, sau Netlog s-au disculpat de un asemenea fapt si deci si de dreptul de actiune asupra acelor fisiere.

In concluzie: undeva in toata tevatura asta “persoana juridica” AIMR (Asociatia Industriei Muzicale din Romania) s-a impuscat in picior. Dar nu asa: cu stil, caracter si bazooka. Pe de alta parte, Trilulilu sufera un impact de imagine ce se lasa cu lacrimi de crocodil.

In alta ordine de idei: ce bine era daca deveneam “expert IT” pe langa Tribunalul Bucuresti. 70.000+ de fisiere de probat (ca deh, in fapt si in drept, vorba avocatei mele, tre sa le iei pe toate mama, nu doar cateva). Hmmm, aveam la paine de mancat … Mama, m-ai indrumat pe calea gresita. Ma facui blogger in loc de “expert IT”. Daca stiam … (paine mancam!)

Se poate spune ca am o problema oarecum personala cu baietii de la MyHOST. Cum probabil am scris deja echipa noastra a terminat zilele trecute un proiect numit “Dezvoltarium.ro” – un portal de dezvoltare personala (si educare) intretinut in continuare de d-na. Gruianu Gabriela. Toate bune si frumoase, termene atinse, zambete, felicitari, “imbratiasri” si multe injuraturi printre dinti hosting-ului MyHOST.

Ca sa dau cateva detalii: MyHOST tine serverele in PHP CGI, pa’ scurt si pa’ romaneste: cea mai aiurea setare posibila, cea mai incompatibila. Argumentul: securitate. Prima problema: memory_limit din PHP. Le zic ca am un algoritm in platforma care automat calculeaza ce necesar de memory_limit are nevoie si il seteaza automat prin ini_set-ul PHP-ului, ca doar setarea este o setare de tip PHP_INI_ALL (nu PHP_INI_PERDIR sau PHP_INI_SYSTEM) – iar ei ma intrebau ce necesar de memorie am nevoie in avans.

Asta una. A 2-a a fost “apache_get_modules” – o functie pe care o folosim in setarea standard de PHP (anume Apache/mod_php) – pentru a determina daca avem suport de mod_rewrite sau nu si pentru a genera automat codul necesar URL rewriting-ului. Ironic a fost ca, in disputa (polemica) dintre noi si MyHOST clientul nostru comun a tb. sa consulte doi specialisti, terti si externi care (evideeeeeeeeeeeeent) ne-au dat dreptate noua (si in special mie).

Astazi este Marti. Asteptam de ieri sa rezolve, speram noi, ultima problema: error_reporting. Deh, ca ne-a mancat pe noi undeva sa punem “error_reporting” in arhitectura platformei. Adica nu puteam sa mergem si fara? Pa’ bune acum. In orice caz: nu recomand serviciile MyHOST. As recomanda oricand: Hostway, Romarg poate (mi-aduc aminte ca n-am avut probleme) si inca cativa.

Asta pentru ca la 1 singur telefon (cei sus mentionati) s-au conformat si cand le-au fost cerute niste specificatii au raspuns cu: “Da, sa traiti! In cateva ore. Revenim noi.” (si chiar au revenit). Spre deosebire de MyHOST a carui reactie a fost: “Daaaaa, stai sa ne … mananca, acolo, acolo … nu putem caaaa … asa merge …” – reactie in urma unor argumente puse pe masa cu manualul de PHP pe monitor. Adica frate … ignora tu adevarul ca eu sunt obligat sa ma fac ca nu-l vad? Dar asta-i Romanica noastra …

Un lucru care s-a sesizat inca de pe vremea cand eram eu “tzanc” pe bancile liceului, anume ca multi prea multi colegi o iau in directii mult prea mult aiurea. Facand un sondaj pe vremea aceea printre tipii si tipele, colegi de clasa (cica) mai toti aveau directii de dezvoltare umana, mai toti ajungeau avocati, “doctori honoris causa” (alooo, d-na. Ceausescu, Elena Ceausescu) – si “mari bastani cu firma” (Mike, Tike, Dulce si Gretzos, AdiAsudatu’ si alte marci de succes).

Citind insa articolul din Evenimentul Zilei si la atenta inspectie a sotiei mele, observai cum “scoala romaneasca” este intr-adevar oglinda jurnalistilor din “Evenimentul Zi lei ca re desp art cuv intele” in moduri in care iti faci cruce cu doua maini si mai imprumuti inca una ca doar n-ajunge.

Stiati ca exista “The infinite monkey theorem“? Pa’ scurt si pa’ romaneste: daca ar exista un numar infinit de maimute (jurnalisti!) care sa tasteze pentru un timp infinit la un numar, evident, infinit de masini de scris cu siguranta acestea ar rescrie, intr-un final, intreaga opera a lui William Shakespeare.

Tragand linie la cele zise mai sus: asa si cu online-ul romanesc. O serie de maimute, apasand cu indarjire o serie de tastaturi, de ceva ani incoace, scotand “opere” de inspiratie eminesciana (ca doar ‘estem pe meleagurile romales, pardon, romanesti) … carora le dam ca si societate dreptul sa vorbeasca, deoarece pana in acest moment nu avem inca un sistem de valori bine definit, niste jurnalisti de-a dreptul cinstiti (si educati! atentie va rog) si o cultura fara maimutareli. (rima subtila: maimuta, Guta … dragut. E doar o oglinda a ceea ce suntem de fapt, nu credeti?) …

Intrebarea mea la articolul de mai sus din EVZ: unde-s croitorii, tamplarii, dulgherii, tinichigii, maturatorii de strada si in principal expertii dvs. pe IT, cu care Romania se lauda ca sunt admirabili, sublimi am putea spune dar care lipsesc cu desavarsire. (nene Caragiale, un buchet de flori iti trimit in ce cosgiuc te-oi invarti matale). Concluzia e cat se poate de simpla: e vremea schimbarii …

Mi-aduc aminte ca urmaream emisiunea in duet dintre CTP si Emil Hurezeanu. Evident, n-aveam nici cea mai mica dorinta sa cunosc istoria domnului Hurezeanu, pe a primului o spicuiam. De unde sa stie un biet ascultator, ca “analistul politic independent Emil Hurezeanu” era de fapt actionarul majoritar al grupului RC?

Simt nevoia sa filosofez: cum putem afirma existenta analistilor politici, independenti, de inalt rang atat timp cat acei analisti politici au actiuni la acelasi trust media care ii invita, aproape regulat, in emisiunile lor de “calitate”? Si cum permitem, in baza faptului ca detin actiuni, acestor oameni sa comenteze?

Un alt fapt, se intampla pe blogu’ lui Manafu unde invitatii la “Web-Club” sunt aceeasi “Dragost Stanca“, “Orlando Nicoara“, “Patrick de …” – nume pe care le tot aud repetate pe orice blog. Am o vaga impresie ca in lipsa inovatiei si a unor idei cu adevarat stralucite, ne complacem ca blogarime (termen derivat din blog) – in a promova exact aceleasi persoane mult prea notorii pentru gustul unora.

O sa ajungem, daca nu chiar suntem, o blogarime OTV-ista, in care invitatii sunt aceeasi in fiecare seara, in care “analisti politici” de marca detin trustul media care le face o asa mare publicitate si in care persoane chemate sa vorbeasca despre “Web 2.0″ si “Web-cluburi” – ok, EXAGEREZ, “Web” in general – nu sunt chiar reprezentative.

E ca si cum l-as chema pe Gates sa vorbeasca despre FLOSS (Richard, ma auzi?) … Evident: o sa arunce cu rahat in tot ce nu are sigla Microsoft. Si cam asa si cu online-ul romanesc. Lipsit de caracter, originalitate, idei, creatie – dar online-ul este doar o oglinda a Romaniei asa cum este ea in realitatea de zi cu zi: “analizata politic” de actionarii majoritari ai aceluiasi trust de presa.

Care dintre sus-mentionatele persoane au facut intr-adevar ceva? De calitate? Care sa le fi adus recunoasterea de “experti” (nu neaparat “guru”) pe acest domeniu Web? Si cum sa-i mai eu acord eu eticheta de “analist politic” acestui domn “Hurezean” cand stiu ca arunca cu rahat in stanga si in dreapta doar pentru a creste ratingul?

Banuiesc ca se simte un “iz comunist” in modul in care aceste persoane gestioneaza democratia, ca pe un joc de puteri in care cu orice masura ei trebuie sa iasa in avantaj, promovandu-se, intre ei, fara limita, fara gust, fara bun simt si cateodata, atat de fatis – incat ramai uneori, cu gura cascata.

Legat de stirea cu E.H.: recunosc, n-am verificat-o. Am luat vorbele lui D. Stanca ca atare, iara daca el minte, mint si eu. Insa oricare ar fi valoarea de adevar a stirii, e revoltator sa vezi, ca intr-o singura noapte de blogging ti s-au infipt pe gat aceleasi nume mult prea folosite: Sergiu Biris, Dragos Stanca, Emil Hurezeanu, Orlando Nicoara. Acum probabil o sa ma culc si o sa-mi repet, in loc de: “Tatal nostru … care esti … Orlando Nicoara, Emil Hurezeanu, Sergiu Biris. Amin!“.

Cu dedicatie pt. E.H.: uite, “Stiinte Politice” fac si eu domnule. Dar as fi investit banii mei in afaceri petroliere nu in media, daca m-as fi recomandat ca “analist politic”, as fi facut-o din postura de analist politic cu actiuni in petrol sau in vreun domeniu TOTAL neintersectat cu politica (daca se poate) pentru a-mi pastra o “imagine de piata” (helloooo marketing) cat mai curata. Dar deh, eu sunt un idealist tampit (cuvant folosit des in media), care ar vrea un joc de scena (si de picioare) ceva mai … ascuns daca se poate. Iertate-mi fie cuvintele. Doamne miluieste!

Ok, sunt ca un copil mic in fata unui tort mare, de ciocolata cu topping-uri dulci bucurandu-ma de un Ubuntu Jaunty. Pana acum am fost fan die-hard Firefox. Imi ziceam ca n-as avea nevoie de nimic altceva. Intr-adevar, Firefox e rege cand vine vorba de add-on-uri pentru programatori Web, insa m-am impiedicat de Epiphany, Gnome web-browser.

Bazat pe engine-ul Gecko 1.9, am ramas stupefiat. Respecta border-radius-ul (sub forma de -moz-border-radius) si le renderizeaza corect. M-am bucurat sa aflu ca proiectele noastre (24up!, haveajob.ro, etc. care-or mai fi) nu necesita nici cea mai mica modificare pentru a putea functiona corect si in Epiphany.

Ok, toate ca toate: “wyawb” (adica: why yet another web browser) – ca ciupercile dupa ploaie. Un argument: simplitatea. Deci, daca ar fi sa cer ceva de la un browser web ar fi sa ma lase naibii in pace si sa-mi permita sa navighez, fara multe dialog-uri modale, cu suport de tabbing, cu un dita-mai butonu’ de Bookmarks/History si obisnuitele controale de back, forward, reload, home.

Si cam asta e in Epiphany. Nimic mai mult, ceea ce este de apreciat, nimic mai putin. Este ironic: eram fan die-hard KDE, dar schimbarile bruste de design si concept m-au alungat. Acum sunt pe Gnome. Icon-urile sunt “crystal-clear“, tema de Ubuntu e cat se poate de “Human“, font-urile le-am putut importa dintr-o versiune de Windows licentiata, fara probleme iar unde nu mi le accepta, am avut legacy font-urile.

Pe scurt: sunt atatea lucruri de calitate carora nu se face atat de mult marketing care chiar merita investigate. Sunt rapide, raspund comenzilor excelent, sunt mici, puternice, d-ale naibii fata de care nu afisam o dorinta de a le explora. In seara asta, mi-am propus cu acest post sa aduc un +1 (one point up) unui browser atat de ignorat la un fresh install de Linux: Epiphany.

Cine cauta sa-si dea examenul de conducere auto, cu siguranta a ajuns din intamplare sau nu pe portalul de informare a Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Ideea principala este ca in baza unui utilizator, poti folosii link-ul “Testare examen online” pentru a da un fel de simulare de examen asa cum il vei da la depunerea dosarului.

Problema mea, ca simplu navigator de Web, cu dependenta de Firefox, a fost sa pot sa dau examenul in Firefox. Un click pe acel buton minunat de “Testare examen online” si un dita-mai alert zicandu-mi ca am neaparat nevoie de Internet Explorer, versiunea 6 minim.

Wrong: se apasa CTRL + U se verifica codul sursa si se copiaza URL-ul catre examen intr-un navigator Firefox. De aici, scanarea codului se face usor, din moment ce Firefox nu respecta setarile de securitate ale JS (Javascriptului) din pagina, in sensul in care Right Click si View Source-ul sunt activate.

Evident: functionalitatea nu este intreaga. Codul de JS pentru butoanele de raspuns a fost scris exclusiv pentru IE. Evident, e o diferenta mica in a adapta acele mici .js-uri sa functioneze pe Firefox, fapt ce ar permite si acestor utilizatori, cu antipatie fata de Internet Explorer – sa dea aceasta simulare de examen online.

Ce am de comentat: daca intr-adevar s-a dorit oprirea utilizatorilor care nu au IE, ar fi trebuit o securitate sau un browser check mai puternic. Acel mini-js care blocheaza accesul la URL doar pentru ca utilizatorului nu-i place IE nu isi are efectul. Oricine cu ceva mai multa dorinta poate trece peste acest sistem “de securitate”.

Ce mi se pare absurd: faptul ca nu este NIMIC specific pentru Internet Explorer in aceasta simulare. In ce sens: daca s-ar fi folosit un ActiveX as fi inteles – insa in momentul in care interfata de examinare e formata din pur HTML si pur JS (javascript) – de ce nu se chinuie nimeni sa faca acel mic layer de compatiblitate si cu Firefox? De ce: pentru ca Romania e speciala iar aici e mereu o miscare anti-FLOSS (free libre open source software).

Pentru curiosi, le dau mai jos 3 screenshot-uri din Ubuntu, cu Firefox 3.0.13 si frumoasa interfata de simulare examen pe care m-am bucurat sa o vad (aproape) functionand si in navigatorul meu preferat. Pentru cei care vor sa stie cum pot merge mai departe: folositi Firebug si “Command Line-ul” din add-on pentru a executa “submitNextQuizForm(this);” cand se doreste a se da un raspuns la intrebare. Enjoy!

DRPCIV, the language

DRPCIV, question no. #1

DRPCIV, question no. #2

Nu stiu cum am ajuns sa navighez pe blog-ul lui Lucian Savluc, “the head of eLiberatica” si am dat de o stire Twitteriana, despre PP (Partidul Piratilor) care participa la alegerile finlandeze. Evident, intr-una din zile am dat si eu peste partidulpiratilor.ro si am zis sa-l revizitez. Aceeas stire, reluata de baietii aici.

In unul din paragrafele citate, se aduce ideea inregistrarii fiecarei miscari a utilizatorilor cu cartela de RATB/metrou, locatia fiecarui cetatean, serviciile de care acesta dispune si o groaza de alte informatii disponibile doar catorva. Si intr-adevar, curiozitatea m-a adus sa citesc mai departe.

Sunt intrigat. O miscare usoara in tehnologie care pare atat de naturala (si nu este! atentie) este aprig combatuta de un grup de tineri cu initiativa (felicitari). Si intr-adevar: adevarul este ca tehnologia are capabilitatea de a inregistra fiecare miscare si de a o stoca, de a recrea drumuri ale utilizatorilor si de a avea acces la informatii de obicei, de ordin privat.

Legat de filesharing, despre care s-a mentionat mai devreme in articolele citate, am doar de comentat doua lucruri: n-am nimic impotriva tehnologiei dar am ceva impotriva legii “pusa in aplicare” in mod abuziv, deoarece un drept de copyright asupra unui material se poate mentine doar in cazuri de carbon-copy, atunci cand materialul este copiat integral, real, carbon (atomi, molecule, substanta pentru numele lui Dumnezeu).

In tehnica si in tot ce este “codat” la nivel de 1 si 0 (biti) – informatia nu este o copie ci atentie mare, o transcriere, o transpunere, ba chiar putand fi o recreatie identica, electronica fara insa sa fie o copie sub incidenta dreptului de autor si al pirateriei prin file-sharing. Cum poate fi demonstrat? Simplu: comanda “less” din Linux pentru a viziona doua fisiere binare (un .cda vs. un .mp3 cu aceeasi “melodie”). Vede cineva diferenta? Eu o vad clar.

Este cam prima data cand anunt cu sulite si trambite o noua realizare pe mult adorata, mult favorita, mult placuta (mult bulshit, dar trebuie sa fac si eu pro-marketing pentru platforma noastra) pe platforma de dezvoltare 24up! (anume, RA PHP Framework). S-a lansat API-ul pentru access liber si gratuit la informatiile cuprinse in proiect.

Inscrierile sunt moderate. Spre deosebire de Yahoo API sau Google API, unde in baza unui API key se permite access liber la informatie, la noi inscrierile se stabilesc in baza unei intelegeri prealabile intre dezvoltatorii proiectului 24up! si programatorii third-party. De ce? Pentru ca dorim sa-l imbunatatim pe parcurs, sa usuram unde se poate metodele de autentificare, GET si POST de date si evident, sa mentinem o legatura stransa cu cei ce folosesc sistemul.

Impuscati-ma, aruncati-ma la gunoi, dati-mi foc si puneti-mi paie in cap, dar eu nu folosesc Twitter. Lasati-ma sa cred ca este cel mai mare “hype” Web 2.0, ca e un alt ultra-marketing de tip hi5, Orkut, Facebook (ok, mai putin asta), LinkedIn. Eu nu inteleg: nu avem DESTULE site-uri sociale?

Eram la o discutie cu o clienta interesanta, dna. Gabriela Gruianu, dezvoltatoare a proiectului Dezvoltarium.ro (soon to be launched) si intr-o discutie despre facilitati de tip “social” ce ar putea fi integrate in proiectul de mai sus, am ajuns la o interesanta discutie despre “de ce sunt prea multe site-uri sociale“.

O sa-mi permit sa citez din dumneaei: “Sunt prea multe. Ca sa vorbesc cu un prieten, tre sa intru acolo, sa pun poze, sa completez date, doar pentru a discuta cu un prieten din afara. E mult prea mult. Eu am nevoie de sa dau un click si sa vorbesc. Nimic altceva.”.

De aici, stateam si analizam. Este ironic: lucrez in domeniu, 24 din 24 sunt in contact cu ce-nseamna Web 2.0, dar chiar eu nu folosesc aceste medii de marketing pana la urma, vazandu-le un efectiv hype. De ce hype? Fiindca vanzarile in online sunt doar pe servicii ce pot fi facute in online – asta e clar. Migratia unei piete reale nu se face pe site-uri sociale, iar oamenii inca nu-s pregatiti sa-si cumpere paine de pe paine.ro.

Ce sunt eu: un adept al blogging-ului, NU micro-blogginului. Si un adept al ziarelor online, in orice forma se doreste precum sunt un adept al comunitatilor online, creatoare de continut de calitate (Wikipedia) fie auto-moderate fie “brand”-moderate (in sensul ca exista o activitate de moderare in spate, platita).

Si sincer: ar fi bine daca am putea, pe blogurile noastre si site-urile pe domeniu: sa renuntam la WordPress, sa nu mai punem ‘nspe mii de butoane catre ‘nspe mii de social sites si sa incepem, atentie, sa oferim continut, de calitate – fiindca in defenitiv asta e mai important decat Tweeting-ul.