Cateodata simt sa evoc o stare de contemplare, specifica lui Cioran: “Doua lucruri m-au umplut neincetat de o isterie metafizica: un ceas care sta si-un ceas care umbla.”. Efectiv o subliniere a modului in care trece timpul si a lipsei de animatie de care viata cotidiana da dovada.

Zilele acestea lucrez din greu la un proiect pe care vreau sa-l finalizez pana Vinerea aceasta. Deja trecui de 70% din proiect, mai am de instalat cateva servere si de finalizat o parte de cod, ca mai apoi sa ma bucur de “roadele victoriei”. Nu pot sa nu remarc insa, ca atunci cand astepti sa e intample lucruri, timpul trece greu.

In orice caz, Alexandra sta la camin perioada asta, avand in vedere ca e mai aproape de facultate. Sunt cativa km intre Militari si Expozitiei, dar in traficul din Bucuresti, asta inseamna ore, ore care devin eficiente intr-un timp atat de scurt. Gandindu-ma la situatia de fata, s-ar parea ca timpul este singura resursa care ne este data de catre “Creator” (Dumnezeu, Allah, Buddha, nu conteaza numele) – iar modul in care il gestionam e calea catre succesul sau insuccesul nostru intr-un timp dat.

Tragand linie: o persoana poate face diferenta intre modul in care iti petreci timpul. Cateodata, viata trece mai repede alaturi de ea, cateodata mai incet. In orice caz, viata e mai putin plictisitoare atunci cand, dupa o zi de munca, ai cui sa te lauzi, cine sa te ia in brate si chit ca nu intelege nimic din ce ai facut tu acolo si tot ce-i explici … macar sa te ia in brate si sa te sarute cu foc.