Eu tot as vrea in noapte, in soapta, pe tine sa te chem,
Gandind la tot ce-a fost, sperand ca inca vrem,
Dorind sa-mpart cu tine, momentul ce-a trecut,
Si regasind iubirea, usor, ce am pierdut …

In gandul meu se zbat, credinte si idei,
Ca haosul pornit, furiei unor zei,
Venind in siruri, siruri si spumegand de valuri,
Spargandu-se in chin, de-a ratiunii maluri.

Iar apa ei, sarata, oricat ai bea, tot sete,
La fel dragostea ta, cand omul o cerseste.
Cand balansand iubirea, cu-o clipa de scapare,
Compar neimplinirea, cu Iadul ce, nu doare …

O falie zdrobita, de-a valuri ‘nalte coame,
Incet ce se retrage, in san de continent,
Iar eu revin acolo, unde-i atata foame,
De gand si dragoste. De dulce sentiment …

Eu tot as vrea sa cred, ca dragoste exista,
Ca viata, cum e ea, tot merita traita,
Dar nu gasesc motive, ci doar refuz de fier,
Eu tot as vrea atunci, subit de pot, sa pier …