Deci da, in concluzie, am 4 ani de blogging. O carte de poezii care trebuie sa iasa de sub tipar (cu intarzierile de rigoare, scuze!) participari masive in domeniul asta de Web, un business propriu, zambetul pe buze si optimism in suflet. Cred ca asta e tot ce-ti trebuie pentru a reusii in tot ce-ti propui …

S-ar putea, daca trag mai mult de mine si de echipa cu care lucrez,  sa pot face 2 lucruri in 2010: propriile proiecte sa le fac sa creasca, in mod natural iar cu baietii de la M10, a carui coordonare Web am preluat-o (ah, da, nu v-am zis vestea?) sa reusesc sa reinventez acest brand al lor in Web, urmand a participa cu respectivele proiecte la viitoare astfel de evenimente Web …

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah! … Genul ala de ura si placere, ura si iubire, de vrei sa-i dai pumni in gura (la figurat) si sa o saruti (la propriu), in timp ce o arunci cu creierii (la figurat) de toti peretii ca sa-i vina mintea la cap (la propriu). Pe scurt: reactie normala de barbat, in discutie anormala cu o femeie … Sansele discutiei: nema. Scopul ei: asigurarea reproducerii eventuale a gametilor barbatului, in combinatie cu cei ai femeii.

Rezultatul: inutil. Pe scurt, am ajuns o concluzie: n-ar naibii rost sa ma mai amagesc, singur, ca exista sentimentele astea de iubire, dragoste, rahat, trestie, perja, duda, portocala … Pe bune, dragostea nu exista, ca daca exista, discutia de mai devreme nu exista, eu nu ma enervam, probabil eram imbratisat la ora asta si sarutat de 1 mie de ori pe minut, daca e omeneste posibil si ma bucuram de o viata la inceputul ei …

Dar ma rog. Ce naiba conteaza familia, consensul (compromisul), iubirea si lucrurile facute, din dragoste pentru un om. Acum conteaza doar alte lucruri, orice alte lucruri decat cele ce-ti pot face viata fericita zi de zi, de-acum inainte. Dar ma rog si fericirea asta, filosofic, e un concept aiurist. (hedonism, epicurism, etc.). Avea si taica-miu dreptate: poti sa ai orice de pe lume, daca n-ai familie, esti un nimeni. Ce bine … sunt un nimeni! … Woohooooooooooo!

Asa … acum m-am calmat. Ma duc sa ma intind. Alta minunata zi din viata mea … Ce naibii ma mai implic? Pe bune. Atatia ani de zile nu m-am invatat minte ca nici o femeie nu poate sta langa un tocilar, calculatorist, chit ca poate avea tot succesul din lume? Adica nu e logic? … Uitati-va macar la fata mea … Pe bune de nu mi-as da numa pumni …

Sa traiti … s-aveti o zi buna. Eu unul ma cac pe ea de viata, la propriu … Profesional, imi da tot ce vreau. Personal insa, ma distruge. O face de cand ma stiu … Nenorocita viata, nenorocit destin … deci m-am calmat. Gata … Oky. Bun … altceva?

M-am trezit trist. Cum e sa te trezesti dimineata cu un astfel de gand, n-am de gand sa descriu. Sunt demoralizat, efectiv. Sunt tacut. As vrea sa fiu eu … si lumea. N-am chef de nimic, cel mult de munca. Da, adevarat, as fi cel mai fericit barbat de pe Pamant sa te am pe tine. N-am cui sa spun ce simt …  :( si ce ma doare … n-am pe cine sa sarut … si n-am pe nimeni care sa ma imbratiseze, 3 secunde din viata lui. Singuratatea, e un calvar.

Voi cei ce va bucurati de iubire, apreciati-o … si nu faceti ca mine, greseala, de a o pierde din nimic. Nu am cum sa-mi iert aceasta atat de usor. A fost vina mea iar de acolo, toate … Sunt trist astazi. Foarte trist …

Aveam in mintea mereu ideea ca o relatie se bazeaza pe respect, pe dorinta de a face bine celuilalt. Pe ideea ca daca ceva nu merge bine, ar tb. amandoi sa comunice si sa-si doreasca sa rezolve acea problema. Sunt ani de cand incerc sa gasesc acea persoana, potrivita pentru mine si inca sper ca cea, pe care am ochii acum, isi va revenii la un moment dat. Ii las sansa asta, fiindca tin mult la ea …

Insa nu pot sa neg. Sunt lucruri care ma fac sa ma tem. De ce sa nu accepti provocarea ci sa-ti doresti sa fugi? Da, adevarat, suntem suparati unul pe celalalt. Probleme d-ale noastre. Deschidere mica. Dorinta mica. Dar provocarea, unde e? Sau ne-am pierdut si ne lasam dominati de alte probleme, trecatoare si nestatornice precum iubirea.

Nu mai am de ce sa mai caut iubirea. Sa trec prin acelasi tipar de a cunoaste un om nou, care nu va sta cu mine. M-am saturat. Vreau pur si simplu sa ma distrez cu acele persoane ce considera ca se pot distra, alaturi de mine. Iar daca nu, m-oi inchide in casa cu muzica in urechi, bucurandu-ma de linistea ce mi-o ofera viata. Si sper undeva sa scap mai repede, 20 si, 30 de ani de chinul singuratatii … E si o binecuvantare si un chin …

Iar tu femeie. Ca tot citesti avid ce scriu, nu-ti mai face griji. Barbata-tu e barbata-tu, are maniile lui. Daca poti sa-l intelegi si tu pe el asa cum el te intelege pe tine, bine. Nu incerca sa-i zici sa fie altfel, cand n-are cum sa fie. E, daca vrei, al tau si-l poti accepta asa cum e. Da, stiu, poate nu-l accepti. Poate nici nu te intorci. Sunt altii mai buni ca mine, mai smecheri, mai ciumegi …

Sunt razvratit. As vrea sa te palmuiesc, fiindca esti o copila. Apoi sa te iau in brate si sa-mi para rau ca te-am palmuit. Esti o femeie in sinea ta, cu ganduri de copila. De asta sunt avid sa te iubesc. Sper ca timpul sa te faca sa intelegi, ce e in mintea si-n sufletul meu si de va fi sa fie, sa-ti permita curajul sa devii a mea …

Sa nu te sperii de tacerea acestor zile, din partea mea. Sunt prea stresat de munca. E un moment in care mi-am spus sperantele in iubire si-am fost dezamagit. Acum sper doar sa termin proiectele si sa ma duc la munte. De unul singur daca nimeni nu vine cu mine. Iar pentru asta e nevoie de finante. As vrea sa vii si tu, dar nu mi-ai raspuns …

Sunt trist … Nu pot ascunde asta.

Sunt intr-o stare trecatoare. Astept sa se intample ceva. Orice. Ieri am avut o discutie interesanta cu ea. Aceeasi doi care nu se suporta, dar se vor, glumesc unul cu altul, dar nu se “suporta”. E o felicitare care o astepta de saptamani. Si tot asteapta, si tot asteapta, si tot asteapta …

Sunt ciudat. Poate ca vreau si eu, intr-un fel cocalaristic, sa ies p-afara, sa merg la un munte, la o mare, p-afara granitelor minunatei noastre patrii. Sunt egoist. Mai vreau si eu lucruri. Mai vreau sa ies la un film, sa mananc o pizza, shaorma. Sa bag 80/90 pe DN(habar n-am cat era). Sa merg in padure cu ea. Sa fac cum zice melodia aia veche d’a lu’ Azur: “Sa ma apuce dimineata cheeeeeefuind, Ca eu nu vreau sa-mi treaca viata doaaaaaaar muncind …” …

Haida, haida, hai sa bem, cate-un paharel. Hai, hai cat mai putem, sa nu ne lasam de el … Hop, Hop!

M-a sunat ulterior. A facut bine. N-as fi putut ierta tacerea. Tacerea in sine e un raspuns. Vorbiram, d-ale noastre. M-am simtit mai bine. Nu e dedicatia suta la suta, dar e ceva. N-a fost ea, macar a fost vocea. Atat se putea in acel moment. Nu s-a schimbat nimic. Poate doar starea mea de spirit …

Ziua a trecut asa cum ma asteptam. Am tras o concluzie: vreau stabilitatea, mai mult ca orice. Stabilitate am cautat si cand am gasit-o pe ea. O perioada a fost, apoi prietenie. Cine zice ca prietenii nu se pot iubi? Si de ce trebuie sa clasificam oamenii sau sa punem bariere? Eu le-am spulberat, de-atunci, pe ale mele, fiindca te-au oprit sa ajungi prea repede la inima mea. Dar ai ajuns, ai cucerit-o. M-am bucurat enorm. Nu era nimeni mai demn de acest premiu …

Acum ai plecat, sau vrei sa pleci din ea si o simt parasita. Cateodata viata e simpla: spune “Nu”, daca asta-ti doresti si voi intelege. Spune “Da”, daca asta-ti doresti si om vedea noi ce-om face. Pentru mine conteaza sa nu duc lupta asta singur. Sa stiu ca macar in final, vei fi nevasta-mea … fiindca-n capul meu, doar tu meriti locul acesta …

Vorbesc tampenii. M-a luat gura pe dinainte citind ce-am scris mai sus. Sunt tanar, 22. Nu mai vreau sa pierd timp, in amoruri de-o noapte, cu femei sub demnitatea mea, asa cum au fost inainte sa te cunosc. Ci vreau stabilitate si iubire. Caldura si pasiune. Dragoste si amor. Spune-mi, curand, daca poti fi acestea, pentru mine …

Vreau sa stam impreuna, sa te scot afara. Sa mergem la munte, sa nu mai depinzi de X, de Y, de Z. Vreau sa nu fiu nevoit sa “vorbim”, nici sa-mi fac sperante. Recunosc, e si viata ta, facultatea, altele, altele … insa e si viata mea. Iar egoismul meu, te vrea langa mine. Vreau sa muncim, vreau sa ne distram. Vreau sa plecam de nebuni in weekend. Te vreau pentru mine …

Vreau sa stiu ce faci, cand faci, unde faci. Si nu din posesivitate, ci din grija. Fiindca daca Doamne Fereste, sa stiu sa urc in masina si sa fiu acolo, unde esti tu. Scaunul din dreapta mea, e gol, perna din dreapta, e goala. La dreapta mea, pe strada, nu esti tu. Nici nu e nimeni.

Eu nu-s altii. Nu-mi permit. N-am timp sa fiu altii. Am timp pentru mine. Ma intrebai, acum 1 an, cum de am facut ce am facut, pana la varsta mea. Fiindca eu n-am timp, sa fiu, un nesimtit, ca altii. Fiindca-mi place sa investesc in oameni, cei putini, pe care-i am in preajma mea. Fiindca filosofia mea de viata, asa fraiera cum e ea, mi-a adus numai de bine. Si prieteni, care se intorc …

Gandeste-te. Nu-mi da un raspuns. Ar fi prea banal. Ci fa acel lucru, pe care doar tu il stii, fiindca ma cunosti, prea bine, ce mi-ar arata, pe veci si fara urma de-ndoiala, asa cum scriam mai devreme, caci “Da”, tu ma iubesti, indiferent de toanele, pe care tu sau eu, le-am avea.

Da, mi-am iesit din pepeni atunci, ne-am ratoit lunile acestea. Ne-am suparat unul pe altul. Dar oare nu ne putem accepta omul, cu bune si cu rele? Sau acele “rele”, trecatoare, care se intampla atat de des in orice familie sunt atat de puternice cat sa ne desparta? Nu stiu … intreb …

Nu are rost sa-mi bat capul cu asta. Ziceam mai devreme ca daca ma iubeste, cu adevarat ma iubeste, imi va arata. N-am de ce sa fiu nici dezamagit, nici suparat, nici nimic. Imi pare doar rau pentru greselile pe care eu le-am facut si care au dus la situatia asta. Si regret ca ea nu poate sa mai iubeasca, arzand, pe cel ce l-a iubit odata. Asa sunt eu, probabil, facut sa pierd din mana tot ce e mai bun.

Sunt deja doua saptamani, de cand nu am vazut-o. Ieri a fost “Lasata Secului”, ai mei, si finii. Eu singur. Am vorbit ieri si mi-a spus: “Am treaba.” si ca de asta nu-i place o relatie, fiindca e nevoita sa spuna unde, cand si cum. Probabil conteaza si asta, sa stie omul care te iubeste, de unde sa te ia, in caz de Doamne Fereste … Dar ce tot vorbesc eu aici … Am inteles.

N-am chef de nimic. Poate doar sa citesc. Asta o fi un lucru bun (maine am un examen). Vineri … aveai nevoie de mine. Eram mort de somn, frant, trezit de la ora 6 dimineata si examen si discutii si tot. Am stat si pentru ca mi-a placut (enorm, ce-i drept) sa stau cu tine si pentru ca, asa cum ziceai si tu, ai face orice pentru cel pe care-l iubesti. Am uitat … un lucru pe care ar fi bine sa nu-l mai uit: suntem doar prieteni …

Sufar azi, nu stiu de ce. Ma doare. Sa stii ca Valentina ta nu e deschisa tie, sa-ti spuna unde e, ca sa nu-ti faci griji ca prostul ca de ce nu-ti raspunde la un mesaj, nici la telefon si ca sa nu te simti singur intr-o zi in care, americaneste, toti se simt … impreuna. Tot eu sunt vinovat, ca-mi fac prea multe griji. O lectie e de invatat de aici: doare al dracu’ de rau sa nu ai sentimentele acestea, impartasite ..

Ba! Voi astia care mai cititi p-aci. Fiti fericiti de ziua asta a Indragostitilor … si lasati-mi un comentariu, sa-mi bag si eu unghia in gat, de cat de bine va merge. N-am fost niciodata impreuna cu “Valentina” mea, in ziua asta, de cand ma cunosc. De 6 ani, de cand am realizat ca exista fete. Pot doar sa ma bucur de succesul asta si sa sper, ca in cei 60 de ani cat mi-au mai ramas, oi nimerii, macar 1 data sa petrec si eu ziua asta sau vreun Dragobete macar … impreuna, in cine stie ce Mall cocalaristic, la cine stie ce film, de care sa ma bucur alaturi de “Valentina” …

E doar o alta zi din viata mea … Ma indoiesc, catot venii vorba, ca asta-i viata …

Un strop de turture in varf, ce pica-n nestiinta,
O clipa de sarut, as vrea. Momentul de dorinta,
Si tresarind privirii tale, cu-ntreaga mea fiinta,
As vrea sa-ti spun, ce nu ti-am spus, din lipsa-mi de credinta …

Caci n-am crezut, atunci, in noi. Acum, ce cred, i-aievea,
Precum e focul ce-arde-n noi, spunandu-ne povestea …
C-a fost odata pe Pamant, un suflet cald si-un suflet bland,
Si-atunci cand s-au impreunat, in loc, maretul Timp a stat …

Si lumea n-a mai avut rost. Si ura-n lume n-a mai fost,
Si pomii verzi, la ea zambeau,
Si pasari albe ii cantau,
Si ochii ei, imi straluceau,
Si florile o-n miresmau,
Un card de cerbi o-ntampinau,
Izvoare-n sir, o reflectau,
Si-un Soare aprig, o-alinta,
Geloasa Luna o privea,
Era a mea …

Te simti, placut. Te simti iubit. Simti ca traiesti? Separat de rautatile, prostiile, tampeniile lumii ce te inconjoara. Doar tu si ea, intre 4 dimensiuni ale lumii: lungime, latime, inaltime si timp, care a stat, intre 4 randuri de pereti, 4 randuri de geamuri, o usa. 4m patrati de pat. 3 flori si o vaza, 4 arome plutind in aer. 4 ochi ce se privesc, 2 suflete. 3 batai de inima si un sarut. Perfectiune. Ca ceasul ce a batut ultimele 4 secunde. Si nimic in cei multiplu de 3 ori 4 metri patrati, incercuiti de cei 4 pereti, n-are cum sa intre. Sanctuarul iubirii … Rautatea, ura, lipsa de mila, dispretul, ranchiuna n-au ce sa caute. Caci iubirea nu e asta, nici n-ar avea cum sa fie

Atatea vise dragul meu, atatea dorinte, atat de greu ard in tine si nu le poti da drumul. Si vezi in jurul tau, iubire. Ai tai parinti, ai tai bunici, ai tai frati, surori, vecini, prieteni, amici, straini de pe strada, tinandu-se avid de mana, privindu-se discret in ochi, iubindu-se subtil in soapta. Simti? In tine? Ecou al singuratatii, pe banca pe care, ea intarzie sa apara, in parcul cel verde, sub soarele cald, ce printre goalele ramuri isi face loc, langa tine …

Obrazul ti-e luminat doar pe o parte, un ochi, cel negru, privind in zare, pe aleea pe care, ceilalti, se plimba tacut. Surdina in sufletul tau iar asteptarea e doar eternitatea ce ai comprimat-o mai devreme. Sa treaca luni, an, decenii sau vieti , 4 vieti si tu tot pe aceeasi banca stai, asteptand, gandind, dorind, tanjind. Si-ti pui o intrebare fara raspuns … asteptand cele 4 ori 10 minute ca cei 4 ochi sa se revada …

“Ce este iubirea?” rasare-n sufletul tau. “De ce rasare Soarele in fiecare dimineata?”, “De ce curg raurile la vale?” – de ce soarta se joaca cu noi?! Si nu ai in mintea ta, a carui constructie e decat rationala, un singur raspuns, gasit, in ceea ce numesti, altfel spus, trairea sau sentimentul ce-l oferi, in dar, acelei persoane in care ai cea mai mare incredere, ca nu ti-l va da inapoi … Ce este iubirea?! Un numar: 4. Divinitatea sentimentului (treime) si Tu …

Eu nu zic ca gandurile insirate pe un blog au aceeasi valoare, dar cu siguranta ma ajuta sa gandesc mai bine, fortat probabil de imprejurimea unui context logic pentru cuvintele insirate. Pe scurt, sunt un pic, ceva mai mult, ravasit. Toata ziua am mancat decat 3 senvisuri, am o durere de cap infernala si 3 proiecte la activ, plus unul pe care, cica, tre sa-l fac moca.

Colac peste pupaza, nici entuziasmat nu sunt. Nu stiu efectiv ce o sa fac, tot ce stiu e ca: ar tb. saptamana asta sa trag tare, incat sa raman cu 2 proiecte, din 3 active. Astfel, as mai duce 1, 2 saptamani in full-force si sa raman cu un proiect, central, cel al baietilor de la Media 10, de care scriam lunile trecute. Pare-se ca am fost rechemat, cu roluri noi. O sa povestesc pe parcurs ce se lamuresc cateva treburi cu ei.

Sunt zile de munca, munca si iar munca. Efectiv si fara oprire si undeva in mine, mi-as dorii sa ies weekendul asta din casa, sa vad o campie, un deal, un munte, de zapada, ceva. Au trecut cateva luni de cand n-am mai vazut un parc, fie el si inghetat. Sau un film sau un teatru si nu mi-am mai spalat ochii prin cine stie ce magazine care-mi fac mie placere.

Ceva imi spune ca am ramas doar cu jurnalul. Inca nu pot sa cer nimanui sa-mi fie prieten. Poate pentru ca nu am nevoie. Postul trecut scriam ca am luat aceasta decizie. Da, e dura. Am realizat ca in tot ce fac, nu e nimeni altcineva de vina decat eu si ca ar fi bine, sa accept situatia asa cum este, fara sa-mi mai fac griji de ce se intampla.

Mi-e somn. Vreau sa dau drumul la TV in surdina, sau la muzica. E 12:32, dar promit sa nu deranjez pe nimeni. Si vreau sa ma uit la tavan, sa intind mana dreapta pe jumatatea goala de pat, unde sta intinsa doar plapuma ce-mi tine cald in aceste nopti reci de iarna si sa ma gandesc, la acele lucruri ce necesita o rezolvare. Maine plec la drum pe jos, cu metroul. Masina e sinucidere curata.

In final, am tras o concluzie: nu poti sa le ai pe toate. Poti avea tot succesul din lume, dar vei renunta la orice sentiment de dragoste sau de iubire. Si poti avea toata dragostea din lume, dar vei renunta la succes. E ceea ce suntem pusi sa alegem: iar eu se pare ca am facut, cu ani buni in urma, greseala de a alege succesul in detrimentul iubirii.

E ironic. Realitatea e ironica si relativa. Altii au 100 de femei in jurul lor, iar succesul il masoara in numarul de … penetrate, ca sa nu spun ce. Eu, nu vreau 100, ci una si buna iar succesul il masor in stilul de viata pe care mi-l construiesc, in drumul in viata, in tot. Taica-miu, asa cum e el, cu 10  clase, are o vorba de duh: “Poti sa ai tot ce vrei pe lume, dar daca dragoste si sanatate nu ai, atunci nu ai nimic.”, zise taranu de sat Stefeni, comuna Mereni, jud. Teleorman, al carui fiu sunt si care-mi dovedeste un lucru: logica sateanului roman, bate orice filosofie de viata, oricat de data naibii ar fi ea …

E 2:10 si n-am somn. N-am chef de nimic. Sunt dat peste cap. Am luat hotararea egoista sa nu mai dau atentie la nici un sentiment de placere si/sau dragoste care mi se arata, din simplul fapt ca atunci cand am aratat aceasta deschidere, persoanele in cauza, au fost inchise pentru mine. E mai bine asa … e mai bine sa te stii singur si fara sa mai suferi pentru nimeni decat sa ajungi aproape sa implori sentimentul.

Am ajuns la concluzia ca daca cei ce te iubesc, chiar te iubesc, atunci iti vor demonstra acest lucru, fara sa le ceri, fara sa te chinui. Nu trecand prin foc si para doar ca sa-ti ierte greselile, ci te vor ierta, de la ei putere, fiindca sunt capabili sa iubeasca si sa ierte. Tot prin logica asta, mi-am dat seama, ca de fapt, nu … nu sunt iubit deloc … Iar concluzia a fost pe atat de dura, pe cat decizia asta a fost luata, daca se poate spune, mai repede decat instant.

Probabil pentru ca logica, e imbatabila. Ratiunea e minunata si cand stai sa rumegi, aflii ca de fapt, te chinui degeaba, atunci cand cel de langa tine, nu simte nimic si-ti reproseaza ca “n-ai fi barbat”. Asa sa fie. Lasa-ma pe mine sa nu fiu “barbat” si sa ma lamentez, asa cum imi place mie. Fiindca am inteles ca nu sunt demn sa-ti fiu mai mult decat sunt acum … nefiind barbatul de care ai nevoie.

Cel putin impresia asta o am. Era o veche zicala care zicea ca in spatele oricarui barbat de succes, sta o femeie de succes. Ma-ntreb daca la noi e valabila zicala … Insa, oricum, daca asta a fost dorinta ta, sa ma faci sa ma retrag in mine, sa nu-ti mai spun ce simt, felicitari … ai reusit :) – fiindca peste prioritatile tale (si deci incapatanarea specifica noua, Gemenilor) n-a putut trece nimic.

Aceeasi greseala o facusem si eu. Si mi-a parut rau, dar n-a fost deajuns. Si ai vazut ca te doresc, dar n-a fost deajuns. Si ai vazut ca sufar de dorul tau, dar n-a fost deajuns. Iti pasa? Nu. Nu pentru ca nu simt … Da, sunt un nerecunoscator, care nu se bucura de cat ii oferi. Si iarta-ma pentru asta …

Iti vei da seama singura ce se intampla cu mine … daca-ti vei rupe 5 minute din viata ta, sa-mi citesti cuvintele. Si sper sa-ti dai seama ca e prea tarziu si ca am atat de mult de reprosat, dar pentru ca, de prost si fraier ce tin la tine, le tin in mine, incat sa te fac sa te simti, libera, neconstransa. Conteaza insa prea putin ce simt eu, “martirul” pe care-l fac si nici nu e nevoie sa ma “salvezi” …

Chiar nu e nevoie. Nu e nevoie sa-mi dai atentie. Era o vreme cand o faceai, dar inteleg ca ce-am fost eu atunci, nu mai sunt acum. Si n-are rost sa te rog sa revii in bratele ce te iubeau odata … fiindca n-o vei face. Atotstiutor? Nu … poate doar un fin rationament al psihicului uman si o experienta cu oamenii prea mare.

Insa astept … astept cu nerabdare si patos sa-mi demonstrezi ca esti exceptia, asa cum iti spuneam, odata, ca te iubesc, caci intre multe, tu esti exceptia de la tipar, exceptia de la regula. Dar n-o vei face … chit ca te stiu, te cunosc, ai avea ambitia de a o face dar aceeasi ambitie te opreste, precum si aceeasi mandrie …

Revin la concluzia ratiunii mele reci: daca ma iubesti, o vei face, fara sa-ti cer, fara sa implor, fara sa mai fac eu nimic. Si pana cand Dumnezeu bunul va face posibila o astfel de zi, am sa ma resemnez, caci, fiind prea deschis, prea bland, prea iubitor cu tine … nu ti-a placut.

Da … e timpul sa ma retrag. Am facut greseala, din nou, sa ofer prea mult si sa nu astept nimic in schimb. Fiindca asa fac eu cu oamenii pe care-i iubesc, le ofer totul sperand sa vada ce simt pentru ele. Si niciodata  nu s-a intamplat ca acest sentiment, sa se intoarca, fara sa-l ceri … iar cand il ceri, e ironic, chit ca ti-e oferit, nu mai simti, nici o placere. Fiindca ai fost nevoit sa-l ceri. Iar atunci … doare. Doar enorm. Doare ca dracu’ … si cred ca nici lui dracu’ nu-i pasa …

Asa ca luai un WD, My Book. Pe care-l injurai olecutica ca nu e direct compatibil cu Linux (Gnome) – pana sa descopar, desi stiam de mult, ca exita “fdisk” pe Linux, ca pot repede busii partitia NTFS de pe el si sa-mi bag un EXT3. And so did I. As we speak, se formateaza :P …

Cand oi elibera hdd-ul ala vechi, o sa fiu happy. Nu de alta, dar parca ma simt mai sigur sa tin datele extrem de importante, pe un extern, cu garantie, conectat doar prin USB cu un sistem care ar putea sa crape oricand (doar asa am invatat eu calculatoare, pe vremuri, busind tot ce-mi cadea in mana).

:P In rest, pap o macaroana, miros parfum de domnisoara in hainele mele si o imbratisare calda de la Alex. Fredonandu-l pe raposatul Liviu Vasilica, as zice: “De cine mi-e dor si seteeee … bis … De cine mi-e dor si seteeee, Nici nu-l vad si nu ma vede …” :D … yep … mi-e dor …

Zilele acestea lucrez din greu la un proiect pe care vreau sa-l finalizez pana Vinerea aceasta. Deja trecui de 70% din proiect, mai am de instalat cateva servere si de finalizat o parte de cod, ca mai apoi sa ma bucur de “roadele victoriei”. Nu pot sa nu remarc insa, ca atunci cand astepti sa e intample lucruri, timpul trece greu.

In orice caz, Alexandra sta la camin perioada asta, avand in vedere ca e mai aproape de facultate. Sunt cativa km intre Militari si Expozitiei, dar in traficul din Bucuresti, asta inseamna ore, ore care devin eficiente intr-un timp atat de scurt. Gandindu-ma la situatia de fata, s-ar parea ca timpul este singura resursa care ne este data de catre “Creator” (Dumnezeu, Allah, Buddha, nu conteaza numele) – iar modul in care il gestionam e calea catre succesul sau insuccesul nostru intr-un timp dat.

Tragand linie: o persoana poate face diferenta intre modul in care iti petreci timpul. Cateodata, viata trece mai repede alaturi de ea, cateodata mai incet. In orice caz, viata e mai putin plictisitoare atunci cand, dupa o zi de munca, ai cui sa te lauzi, cine sa te ia in brate si chit ca nu intelege nimic din ce ai facut tu acolo si tot ce-i explici … macar sa te ia in brate si sa te sarute cu foc.

Si uite ca in 2 minute de un-tar si un-gz (gzip) – rezolvai o problema ce altfel mi-ar fi luat 3 zile si 3 nopti, multa Cola, mult Jacobs, multe fierbatoare de apa sa o rezolv. Pare-se ca vreau cadou un HDD de 4TB (terra-byes) unde sa-mi pun tot ce vrea sufletelul meu, just for safe-keeping. Revenind la titlul acestui articol: “thanks God for whoever invented … tar and gz in Linux!” …

Fac o pauza de 15 minute cat sa-mi intind oscioarele si sa inghit o gura de Cola (mandro! inca 5 sticle si ma las de Cola. Am promis! …) – deoarece ma bag la o repriza de coding. Am preluat saptamana trecuta un proiect ce seamana a provocare mai mult decat orice altceva. Provocarile ma innebunesc, mai ales cand sunt si remunerate corect! 2010 a inceput bine. Cum nu se poate mai bine … I’m actually smiling!

• de ce oamenii se clasifica. O fi o manie a mea personala de a nu-l clasifica, nici judeca pe cel de langa mine.
• ce e prietenia? dar iubirea? E vreo diferenta cu adevarat intre ele.
• am iubit vreodata? (nici pana acum nu pot sa-mi raspund la o astfel de intrebare)
• cat e ratiune si cat e sentiment atunci cand imi comunic sentimentele
• sunt ceea ce simt, sentimente, sau nevoi primare ale omului?
• de ce ma intristez cand primesc un refuz? in loc sa vad sutul in fund ca un pas inainte …
• ce are altul mai bun si eu nu am?
• si de ce-mi reprosez mie, deciziile celor din jurul meu?
• de ce ofer lucruri, din pura bunatate, fara speranta de a primii inapoi acelasi raspuns …

In general, am ajuns la concluzia ca cele de mai sus acopera intreaga gama de ciudatenii specifice mie. Am ajuns la concluzia ca, sunt un ciudat. Ar tb. sa fiu mandru in sinea mea ca sunt diferit, insa asta ma face o exceptie de la regula, si dupa legea lui Darwin, orice exceptie se indeparteaza de fazele normale ale reproducerii si deci e destinata sa moara.

Evident, exista si celalalt caz, in care moare toata specia din cauza gripei porcine si supravietuieste doar exceptia, dar cazurile astea in istorie sunt prea rare si au dat nastere doar la maimute si homo-sapiens. Homo-erectus cred ca e doar noua faza evolutiva in care vom trece, mai repede sau mai tarziu …

I-auzi: “Cine saruta o olteanca / O mandruta Craioveanca / Ii ramane gura dulce / Si n-o uita un’ s-ar duce // Orice face, unde-o sta / E cu gandul tot la ea / Iar in ochi cand o priveste / De dorul ei  se topeste. (…) Iar Duminica la joc / Cu tot satul la un loc / Neica sta si ma priveste / Numai din ochi ma doreste // Ma-ndreapta sa intr-un joc / Sa intind hora pe loc / Hora noastra olteneasca / Cine-o joaca sa traiasca …” … Hop, hop, si-asaaaaa maaai …

Intre noi fie vorba, nu-mi vad capusorul meu mic de cat am de munca si cate “refactoring”-uri trebuie sa fac la un cod care, devine din ce in ce mai adaptabil in RA. Fapt bun, caci juma din clientii de anul trecut, m-au sunat. Vor ceva nou la proiectele lor. In unele chiar am propus solutii de colaborare pe termen ceva mai lung.

2010 a inceput bine, am nimerit peste 2 clienti de calitate. Unul din ei mi-a dat de lucru cat sa nu mai duc. In 3 zile am planificat deja 3 subproiecte, ceea ce e un avantaj. Am de munca si de obicei, munca ma face fericit. Munca innobileaza. Iar eu ascult populara pe fundal …

Ciudat e ca oricat de aiurea pare, melodiile astea ritmate sunt fix ce am nevoie sa ma batai pe scaun in timp ce ochii mei scaneaza, vertiginos, peste 30′j de mii de linii de cod, incercand sa comprime tot ce vad. C’est la vie. Macar lucrurile se anunta bine. Am inceput sa cred ca viata e o serie de urcusuri si coborasuri … E o chestie ciudata, dar cand stii ca ai cu cine lucra, parca simti ca faci mai multe. Unii oameni iti dau o siguranta ca se pot tine de treaba …

Anul trecut, pe la inceput, argumentam in niste discutii cu ai mei cunoscuti (rude in special) – ca abia astept criza, deoarece va scoate din piata acei “jucatori” care fac piata de soft/Web din Romania, de rahat. Si asa a si fost. Insa, cu un efect dublu: cu exceptia a 2 din proiectele mele, restul, toate, sunt trecute in stand-by.

Pare-se ca e un fresh start, pe care va tb. sa-l organizez mai bine. Ma bucur insa ca pe partea de generare de continut, totul este OK si voi putea sa vad niste rezultate rapid in urmatoarele luni de zile. (spre eu 1, 2 luni de zile). S-a ajuns in era informatiei ca “daca nu comunici” si nu “generezi continut”, de fapt, nu existi. Ironic, nu?!

Atasez mai jos dovada namolului de pe langa satul Stefenei (Cos Gol), comuna Mereni, jud. Teleorman, unde bine-cunoscutul primar PNL-ist, a asfaltat si a pus piatra, doar pana la jumatatea satului. Dincolo de asta, da-i dracu’, ca n-au votat cu Geoana. E o dovada a Romaniei … de altadata. Si as vrea sa atasez acestei poze, motto-ul: “Revolutia bunului simt!” …

Fapt ce dovedeste ca in Romania, vorba unei bune prietene “sefia” – inca se invata, iar tainele negocierii si compromisului, par a fi limitate doar la cei ce cunosc politica in amanuntul sau. Dar ma rog. E o vorba veche care zice “You can’t teach an old dog, new tricks.” – mit demontat acum cateva episoade de baietii de la Mythbusters.

Ideea este ca acel “dog” sa vrea. In orice caz, concluzia este ca, nefiind apreciat pentru ce stiu, am revenit unde imi este ceva mai bine: working for myself. La un pret de proiect de 6.130 de E, a platii 1100E pentru a realiza un proiect intr-o luna, mi se pare lacomie :) – dar nu am de gand sa tin morala nimanui. Cum ar zice un vechi filosof: fiecare cu a masii …

Intr-adevar. E o provocare. Sunt insa dezamagit de rezultatul negocierilor. In ce sens: colaborarea presupune ceea ce se numeste “angajare”, adica 8 ore, stat acolo, lucrat alaturi de echipa lor. Invatarea Cake PHP, in sine nu e cine stie ce provocare. Proiectele primite la inceput si sarcinile, par simple. Prea simple. Deciziile luate, la fel de simple, axate doar pe productie nu si pe calitatea productiei.

Si am o problema de fond. Eu sunt obisnuit sa lucrez al naibii de bine, dat dracu’ de organizat. Imi place sa fac lucrurile o singura data si sa le fac bine. Iar la baietii astia deja simt un “deja-vu” in ceea ce ar tb. sa fac. Remuneratia, negociata dur, nu se ridica la nevoie mele. Adica, timpul meu costa mai mult decat ofera ei. Ma-ntreb ce m-a decis sa aleg … Sa raman, sa nu raman. Am o problema de fond.

Problema de fond se refera la faptul ca in 2009: lucram de acasa, cel mult 16 ore. Baietii cu care colaboram si proiectele derulate imi aduceau si 3000E net, pe luna. Intr-adevar, nu totdeauna constant. Insa cu investitiile castigate in primele 2 trimestre, am putut lansa o serie de proiecte ale propriei societati. Cu care am mers ca finalist la Webstock 2009, in Septembrie …

Iar acum vine problema de fond: sa ma plafonez, pentru ca asa e la romani, calitatea nu este apreciata niciodata ci mereu plafonata. Intre a colabora si cu Innobyte si a ma da peste cap, dar a lucra pentru proiectele propriilor clienti, oscilez mult prea mult spre proprii clienti.

S-ar putea sa iau o decizie radicala: fie reduc colaborarea cu Innobyte la ceva gen 4 ore/zi sau o chestie care in remuneratia data sa-mi permita libertatea lucrului de oriunde, fie renunt la ei, ma dau peste cap o luna, dar revin la libertatea financiara din 2009.

Sincer, nu cred ca vina imi apartine. Adica initial am cerut un pret pentru timpul meu, am ajuns sa negociez “prima luna”, “a 2-a luna”, “a 3-a luna” … Ceva nu-mi place. Pare rau pentru baietii de acolo, dar eu, din fire, sunt mai serios si cand vine vorba sa-mi platesc un angajat, nu stau sa ma tocmesc …

2009 mi-a dat o independenta rar intalnita pentru varsta mea. S-a intamplat insa sa pierd independenta aceasta odata cu o drastica scadere a proiectelor in Web si a investitiilor in acest domeniu. Se zice insa ca orice sut in fund e un pas inainte si cred ca acesta e un exemplu clar de a nu renunta la ceea ce in 2009 castigasem cu atat efort, placut ce-i drept.

Caderea pietelor financiare a fost pentru toata lumea un motiv de scuza, ca “e criza” si ca nu au de unde platii. Pe de alta parte, aceeasi oameni, nesimtiti, se infruptau ca animalele din “teoria crizei”. Hotararea in 2010 e stabilita: nu mai iert nimic. Timpul meu e prea costisitor sa-l pierd cu oameni de mana a 2-a, cu cei care nu apreciaza un om dupa pura sa calitate.

In 2010 imi propun sa nu mai fac greseala din 2009. Anul trecut am tinut langa mine oameni care n-au meritat nici aprecierea mea, nici investitiile facute in ei. Oameni care n-au vrut sa evolueze. Imi propun sa investesc, masiv, doar in acei oameni care-si pot face treaba cu brio.

Zilele trecute, o ruda imi propunea sa-mi angajez un cunoscut, fiu al acestei rude. Sa incerc sa-i dau ceva de lucru. Din 2009 am invatat un lucru: cunostintele, rudele, verisorii, etc. – nu sunt surse bune de oameni de calitate. Ai sanse mai mari sa gasesti acei oameni in randul celor fata de care nu ai nici o rudenie de sange, poate doar sa-i fi cunoscut recent.

Ce-am vrut sa spun cu toate astea?! Ca am invatat din 2009, sa fiu umil. Sa nu mai cred ca le stiu pe toate. Dar cu toate acestea, sa-mi apar interesele cu mana de fier, sa nu mai iert nici un abuz, nimic. In 2010 vreau sa lucrez la visul meu, sa am alaturi de mine doar oameni ce-si dovedesc capacitatea, fara rude, fara cunostinte.

Facui o retrospectiva pe 2009 iar investitia in oamenii de atunci a fost mai mare decat in orice alt domeniu. Greseala mea pe 2009 a fost sa tin aceste “gauri negre” ale investitiilor mele, in continuare implicate in proiectele mele. Nu-ncerc sa dau vina pe ele pentru caderea comenzilor in T4 al lui 2009, insa daca in T1 – T3 al 2009 faceam un efort in a alege doar acei oameni mai bine pregatiti, probabil n-as fi resimtit deloc existenta crizei.

De aici, am tras o lectie: resursa umana e costisitoare. Cel mai bun lucru insa, pentru tine ca antreprenor si pentru cei pe care ii angajezi in proiectele tale, este sa-i insarcinezi pe ei cu un grad de responsabilitate a monetizarii proiectelor tale – fapt ce-i va determina sa caute resursele necesare, caile si metodele prin care sa transforme aceasta responsabilitate intr-un flux constant de venituri, proportional cu implicarea lor in proiect.

Cand acest lucru se realizeaza, pasul imediat urmator este recompensa. Oamenii care se implica cu adevarat intr-un proiect, fac in asa fel incat transforma o resursa disponibila, in venituri. Tot aceeasi oameni, odata ce-si realizeaza acest scop, trebuie recompensati pe masura meritelor lor. In concluzie: pe 2010 imi propun sa apreciez oamenii asa cum sunt ei …

Evident, asta este o ocazie sa tin teorie tuturor prietenilor care, numindu-se “prieteni” n-au facut si ei acel pas de bun simt in a da cel putin un telefon, macar de Craciun sau de Revelion, deoarece, chit ca nu ne vedem cu saptamanile sau lunile, sau chiar jumatatile de an, macar sa ne auzim de aceste sarbatori.

Insa exista oameni acolo care stiu definitia prieteniei si carora nu le e nici greu, nici rusine sa dea un telefon, intr-o seara de 31 Decembrie 2009 si sa te bine-dispuna. Revelionul acesta cred ca a fost o ocazie, ca un astfel de sentiment sa-l simt fata de aceasta persoana si sa simt ceea ce multi dorim sa numim prietenie, cu adevarat.

In planurile mele pe 2010, am o groaza de proiecte pe care vreau sa le vad realizate si ma bucur sincer, ca alaturi de mine in directia aceasta, voi avea, dincolo de o colega bine pregatita si cu un fler auto-didact si un prieten de nadejde. Cred ca toti ar tb., inainte sa pornim la un drum, sa alegem acei oameni seriosi care-si vor face treaba cu brio …

Cred ca sarbatorile acestea au fost o lectie pentru mine, o lectie de viata. O lectie cu privire la oamenii de calitate pe care-i am in jurul meu si cei care nu. Recunosc, pentru 2010 sunt entuziasmat ca voi muncii, mai abitir ca pana acum si voi avea alaturi oameni de calitate. Sunt fericit …

Care e faza. Pai, mai ieri, creearea unui modul nou, presupunea definirea constantelor, intr-un fisier intr-un director de tip en_GB care specifica limba in care functioneaza aplicatia. Eh. Desi am avut acum 2 ani intentia de a folosii o super-globala $_T drept Array pentru traduceri, m-am temut de lovituri de performanta odata ce ar creste.

Unii mi-ar recomanda sa folosesc GetText din PHP, altii alte sisteme de multilanguage. Am descoperit insa ca metoda KISS (Keep It Simple, Stupid) e cea mai buna. De ce?! Pentru ca PHP suporta array-key-uri chiar si de 256MB (tested!) – iar look-up este instant.

Asta permite ca, pentru o functie de forma _T (‘Asta e un text de tradus’) – sa se poata realiza o traducere de tip $objT['Asta e un text de tradus'] = ‘This is a text to be translated’; intr-o superglobala ce ar detine toate textele necesare traducerii, fara nevoia de a mai definii constante.

Pe langa purul impact de performanta prin nepoluarea spatiului de constante, revine un avantaj si in viteza de programare. In 3 ore (de fapt de la 11:30, pana la 14:00) am modificat tot modulul de Articole din RA sa suporte aceasta schema de traducere. A durat putin, avand in vedere cele 4000 de linii de cod cat are si atentia cu care trebuia modificat.

Cred ca ceea ce numim refactoring (deoarece aceasta a fost un proces de refactoring) – e ceea ce ne permite noua programatorilor sa pierdem cateva ore dar sa devenim mai productivi in timp. Pare-se ca de Sarbatori muncesc si invat lucruri noi :) … La Multi Ani tuturor si-un 2010 numai cu realizari!