Ce bate vant, ce rece e, ce noapte grea,
Nimic pe strada nu trecea,
Ma uit in stanga si in dreapta si-astept cu drag sa cada noaptea,
Ma uit la cer si ma orbeste, o Luna rea cu gandul rece.

Iar gandul meu e impietrit si sufletu-mi inmarmurit,
Si sunt o stanca nu un gand,
Si-n mine ma topesc plangand,
Si-un suflet sunt, mult prea plapand.

La nici doi pasi, izvorul trece, atat de cald, atat de rece,
Ma uit la el in chip senin, imi vad reflectia venin.
Si plang, izvor un rau sa fac, un rau un fluviu nesecat,
Un gand atat de necurat, izvorul trece neincetat.

Pe malul drept, o floare creste, ca timpul rau ce ma petrece,
Si-n lacrimi reci, innot la ea, m-apuc de mal, m-apuc de ea.
Si-s ud, de lacrimi, ce curgeau, o floare dulce tot udau,
Un plans incet, un gand curat, un suflet rece si crispat.

Atat de cald, izvorul rece si floarea mea, imboboceste,
Bobocu-i verde, alb, si-mi place, incet l-ating si se desface,
Uitandu-se la mine, tace, iar clipa s-o pastrez in fase,
Caci clipa trece, nu se-ntoarce.

Si ma aplec, sa o sarut, dar parca ea mult s-a temut,
Sa n-o ating, sa nu o smulg, caci sufletul ei ca un fulg,
Atat de fraged, de plapand,
Incet am s-o sarut, plangand …