M-am plimbat ieri de nebun prin Herastrau. Invartit de vreo 2 ori pe la Arcul de Triumf. Ajuns la o veche banca unde o batranica ne-a zambit, vazandu-ne impreuna. Avea parul alb. Radea. Memorii … Pe drum m-a sunat. Unde ma duc? In parc. Singur? Singur. Aveam de gand sa stau sa ma linistesc … O parte din mine vroia sa o auda.

M-a sunat ulterior. A facut bine. N-as fi putut ierta tacerea. Tacerea in sine e un raspuns. Vorbiram, d-ale noastre. M-am simtit mai bine. Nu e dedicatia suta la suta, dar e ceva. N-a fost ea, macar a fost vocea. Atat se putea in acel moment. Nu s-a schimbat nimic. Poate doar starea mea de spirit …

Ziua a trecut asa cum ma asteptam. Am tras o concluzie: vreau stabilitatea, mai mult ca orice. Stabilitate am cautat si cand am gasit-o pe ea. O perioada a fost, apoi prietenie. Cine zice ca prietenii nu se pot iubi? Si de ce trebuie sa clasificam oamenii sau sa punem bariere? Eu le-am spulberat, de-atunci, pe ale mele, fiindca te-au oprit sa ajungi prea repede la inima mea. Dar ai ajuns, ai cucerit-o. M-am bucurat enorm. Nu era nimeni mai demn de acest premiu …

Acum ai plecat, sau vrei sa pleci din ea si o simt parasita. Cateodata viata e simpla: spune “Nu”, daca asta-ti doresti si voi intelege. Spune “Da”, daca asta-ti doresti si om vedea noi ce-om face. Pentru mine conteaza sa nu duc lupta asta singur. Sa stiu ca macar in final, vei fi nevasta-mea … fiindca-n capul meu, doar tu meriti locul acesta …

Vorbesc tampenii. M-a luat gura pe dinainte citind ce-am scris mai sus. Sunt tanar, 22. Nu mai vreau sa pierd timp, in amoruri de-o noapte, cu femei sub demnitatea mea, asa cum au fost inainte sa te cunosc. Ci vreau stabilitate si iubire. Caldura si pasiune. Dragoste si amor. Spune-mi, curand, daca poti fi acestea, pentru mine …

Vreau sa stam impreuna, sa te scot afara. Sa mergem la munte, sa nu mai depinzi de X, de Y, de Z. Vreau sa nu fiu nevoit sa “vorbim”, nici sa-mi fac sperante. Recunosc, e si viata ta, facultatea, altele, altele … insa e si viata mea. Iar egoismul meu, te vrea langa mine. Vreau sa muncim, vreau sa ne distram. Vreau sa plecam de nebuni in weekend. Te vreau pentru mine …

Vreau sa stiu ce faci, cand faci, unde faci. Si nu din posesivitate, ci din grija. Fiindca daca Doamne Fereste, sa stiu sa urc in masina si sa fiu acolo, unde esti tu. Scaunul din dreapta mea, e gol, perna din dreapta, e goala. La dreapta mea, pe strada, nu esti tu. Nici nu e nimeni.

Eu nu-s altii. Nu-mi permit. N-am timp sa fiu altii. Am timp pentru mine. Ma intrebai, acum 1 an, cum de am facut ce am facut, pana la varsta mea. Fiindca eu n-am timp, sa fiu, un nesimtit, ca altii. Fiindca-mi place sa investesc in oameni, cei putini, pe care-i am in preajma mea. Fiindca filosofia mea de viata, asa fraiera cum e ea, mi-a adus numai de bine. Si prieteni, care se intorc …

Gandeste-te. Nu-mi da un raspuns. Ar fi prea banal. Ci fa acel lucru, pe care doar tu il stii, fiindca ma cunosti, prea bine, ce mi-ar arata, pe veci si fara urma de-ndoiala, asa cum scriam mai devreme, caci “Da”, tu ma iubesti, indiferent de toanele, pe care tu sau eu, le-am avea.

Da, mi-am iesit din pepeni atunci, ne-am ratoit lunile acestea. Ne-am suparat unul pe altul. Dar oare nu ne putem accepta omul, cu bune si cu rele? Sau acele “rele”, trecatoare, care se intampla atat de des in orice familie sunt atat de puternice cat sa ne desparta? Nu stiu … intreb …