Pierdut in ganduri, clipe si-n ale tale soapte,
Momentele-s luceferi, ce-apar in neagra noapte,
Un cer, atat de negru e, si camera. Obscura,
In somn adanc, incet eu cad … si gandul tau ma fura.

Un strop de turture in varf, ce pica-n nestiinta,
O clipa de sarut, as vrea. Momentul de dorinta,
Si tresarind privirii tale, cu-ntreaga mea fiinta,
As vrea sa-ti spun, ce nu ti-am spus, din lipsa-mi de credinta …

Caci n-am crezut, atunci, in noi. Acum, ce cred, i-aievea,
Precum e focul ce-arde-n noi, spunandu-ne povestea …
C-a fost odata pe Pamant, un suflet cald si-un suflet bland,
Si-atunci cand s-au impreunat, in loc, maretul Timp a stat …

Si lumea n-a mai avut rost. Si ura-n lume n-a mai fost,
Si pomii verzi, la ea zambeau,
Si pasari albe ii cantau,
Si ochii ei, imi straluceau,
Si florile o-n miresmau,
Un card de cerbi o-ntampinau,
Izvoare-n sir, o reflectau,
Si-un Soare aprig, o-alinta,
Geloasa Luna o privea,
Era a mea …

Of, nebunule! In mintea ta dusa in toata directiile si in dezordinea in care doar tu o intelegi, ca ordinea fireasca a lucrurilor in viata ta, ce e acel lucru pe care ti-l doresti si ea nu-l zice? Acel lucru ce-l visezi, ce-l adori, ce-l iubesti. Iar daca ai putea comprima ziua, viata, timpul si eternitatea intr-un loc, alaturi de iubire, cum ai numii acel lucru ce rezulta, din infinitul pe care l-ai restrans, la o gamalie de ac, acolo, undeva, in inima ta, deasupra arterei de unde izvoraste insusi viata, ca palpitatie a dorintelor tale …

Te simti, placut. Te simti iubit. Simti ca traiesti? Separat de rautatile, prostiile, tampeniile lumii ce te inconjoara. Doar tu si ea, intre 4 dimensiuni ale lumii: lungime, latime, inaltime si timp, care a stat, intre 4 randuri de pereti, 4 randuri de geamuri, o usa. 4m patrati de pat. 3 flori si o vaza, 4 arome plutind in aer. 4 ochi ce se privesc, 2 suflete. 3 batai de inima si un sarut. Perfectiune. Ca ceasul ce a batut ultimele 4 secunde. Si nimic in cei multiplu de 3 ori 4 metri patrati, incercuiti de cei 4 pereti, n-are cum sa intre. Sanctuarul iubirii … Rautatea, ura, lipsa de mila, dispretul, ranchiuna n-au ce sa caute. Caci iubirea nu e asta, nici n-ar avea cum sa fie

Atatea vise dragul meu, atatea dorinte, atat de greu ard in tine si nu le poti da drumul. Si vezi in jurul tau, iubire. Ai tai parinti, ai tai bunici, ai tai frati, surori, vecini, prieteni, amici, straini de pe strada, tinandu-se avid de mana, privindu-se discret in ochi, iubindu-se subtil in soapta. Simti? In tine? Ecou al singuratatii, pe banca pe care, ea intarzie sa apara, in parcul cel verde, sub soarele cald, ce printre goalele ramuri isi face loc, langa tine …

Obrazul ti-e luminat doar pe o parte, un ochi, cel negru, privind in zare, pe aleea pe care, ceilalti, se plimba tacut. Surdina in sufletul tau iar asteptarea e doar eternitatea ce ai comprimat-o mai devreme. Sa treaca luni, an, decenii sau vieti , 4 vieti si tu tot pe aceeasi banca stai, asteptand, gandind, dorind, tanjind. Si-ti pui o intrebare fara raspuns … asteptand cele 4 ori 10 minute ca cei 4 ochi sa se revada …

“Ce este iubirea?” rasare-n sufletul tau. “De ce rasare Soarele in fiecare dimineata?”, “De ce curg raurile la vale?” – de ce soarta se joaca cu noi?! Si nu ai in mintea ta, a carui constructie e decat rationala, un singur raspuns, gasit, in ceea ce numesti, altfel spus, trairea sau sentimentul ce-l oferi, in dar, acelei persoane in care ai cea mai mare incredere, ca nu ti-l va da inapoi … Ce este iubirea?! Un numar: 4. Divinitatea sentimentului (treime) si Tu …

Ori am dat in mintea copiilor, ori in 22 de ani de zile, acest suflet sec caruia nu i-am dat voie vreodata sa se manifeste, incepe usor, usor sa se reverse, pe alocuri explodand. Cum ar zice englezu: “I am truly and madly, in love …” – asa as traduce si eu, in romana, sentimentul pe care-l ascund, pentru cineva …

M-apuca cateodata, desi sentimentul imi este cunoscut, ca un frate pierdut de mult cu care ma reintalnesc, m-apuca sa scriu. Am gasit in arta asta, metoda mea de a gandii. Ma uitam zilele trecute la “The Secret”, urmarindu-i pe baieti cum ziceau ca secretul consta in vizionarea lucrurilor pe care le vrei, iar primul pas e scrierea acestor ganduri, pe o foaie.

Eu nu zic ca gandurile insirate pe un blog au aceeasi valoare, dar cu siguranta ma ajuta sa gandesc mai bine, fortat probabil de imprejurimea unui context logic pentru cuvintele insirate. Pe scurt, sunt un pic, ceva mai mult, ravasit. Toata ziua am mancat decat 3 senvisuri, am o durere de cap infernala si 3 proiecte la activ, plus unul pe care, cica, tre sa-l fac moca.

Colac peste pupaza, nici entuziasmat nu sunt. Nu stiu efectiv ce o sa fac, tot ce stiu e ca: ar tb. saptamana asta sa trag tare, incat sa raman cu 2 proiecte, din 3 active. Astfel, as mai duce 1, 2 saptamani in full-force si sa raman cu un proiect, central, cel al baietilor de la Media 10, de care scriam lunile trecute. Pare-se ca am fost rechemat, cu roluri noi. O sa povestesc pe parcurs ce se lamuresc cateva treburi cu ei.

Sunt zile de munca, munca si iar munca. Efectiv si fara oprire si undeva in mine, mi-as dorii sa ies weekendul asta din casa, sa vad o campie, un deal, un munte, de zapada, ceva. Au trecut cateva luni de cand n-am mai vazut un parc, fie el si inghetat. Sau un film sau un teatru si nu mi-am mai spalat ochii prin cine stie ce magazine care-mi fac mie placere.

Ceva imi spune ca am ramas doar cu jurnalul. Inca nu pot sa cer nimanui sa-mi fie prieten. Poate pentru ca nu am nevoie. Postul trecut scriam ca am luat aceasta decizie. Da, e dura. Am realizat ca in tot ce fac, nu e nimeni altcineva de vina decat eu si ca ar fi bine, sa accept situatia asa cum este, fara sa-mi mai fac griji de ce se intampla.

Mi-e somn. Vreau sa dau drumul la TV in surdina, sau la muzica. E 12:32, dar promit sa nu deranjez pe nimeni. Si vreau sa ma uit la tavan, sa intind mana dreapta pe jumatatea goala de pat, unde sta intinsa doar plapuma ce-mi tine cald in aceste nopti reci de iarna si sa ma gandesc, la acele lucruri ce necesita o rezolvare. Maine plec la drum pe jos, cu metroul. Masina e sinucidere curata.

In final, am tras o concluzie: nu poti sa le ai pe toate. Poti avea tot succesul din lume, dar vei renunta la orice sentiment de dragoste sau de iubire. Si poti avea toata dragostea din lume, dar vei renunta la succes. E ceea ce suntem pusi sa alegem: iar eu se pare ca am facut, cu ani buni in urma, greseala de a alege succesul in detrimentul iubirii.

E ironic. Realitatea e ironica si relativa. Altii au 100 de femei in jurul lor, iar succesul il masoara in numarul de … penetrate, ca sa nu spun ce. Eu, nu vreau 100, ci una si buna iar succesul il masor in stilul de viata pe care mi-l construiesc, in drumul in viata, in tot. Taica-miu, asa cum e el, cu 10  clase, are o vorba de duh: “Poti sa ai tot ce vrei pe lume, dar daca dragoste si sanatate nu ai, atunci nu ai nimic.”, zise taranu de sat Stefeni, comuna Mereni, jud. Teleorman, al carui fiu sunt si care-mi dovedeste un lucru: logica sateanului roman, bate orice filosofie de viata, oricat de data naibii ar fi ea …

N-am sa inteleg niciodata de ce “fii barbat” este o sintagma asociata cu: masculinitatea, prostia, indiferenta si o eventuala retardare specifica barbatilor. Mai ales cand barbatia nu inseamna asta cat capacitatea de a-ti asuma riscuri si responsabilitati care, sa-ti asigure, in cadrul mediului tau, un trai mai bun, un respect mai mare, o eventuala frica a celor ce vor sa te frece la oo.

E 2:10 si n-am somn. N-am chef de nimic. Sunt dat peste cap. Am luat hotararea egoista sa nu mai dau atentie la nici un sentiment de placere si/sau dragoste care mi se arata, din simplul fapt ca atunci cand am aratat aceasta deschidere, persoanele in cauza, au fost inchise pentru mine. E mai bine asa … e mai bine sa te stii singur si fara sa mai suferi pentru nimeni decat sa ajungi aproape sa implori sentimentul.

Am ajuns la concluzia ca daca cei ce te iubesc, chiar te iubesc, atunci iti vor demonstra acest lucru, fara sa le ceri, fara sa te chinui. Nu trecand prin foc si para doar ca sa-ti ierte greselile, ci te vor ierta, de la ei putere, fiindca sunt capabili sa iubeasca si sa ierte. Tot prin logica asta, mi-am dat seama, ca de fapt, nu … nu sunt iubit deloc … Iar concluzia a fost pe atat de dura, pe cat decizia asta a fost luata, daca se poate spune, mai repede decat instant.

Probabil pentru ca logica, e imbatabila. Ratiunea e minunata si cand stai sa rumegi, aflii ca de fapt, te chinui degeaba, atunci cand cel de langa tine, nu simte nimic si-ti reproseaza ca “n-ai fi barbat”. Asa sa fie. Lasa-ma pe mine sa nu fiu “barbat” si sa ma lamentez, asa cum imi place mie. Fiindca am inteles ca nu sunt demn sa-ti fiu mai mult decat sunt acum … nefiind barbatul de care ai nevoie.

Cel putin impresia asta o am. Era o veche zicala care zicea ca in spatele oricarui barbat de succes, sta o femeie de succes. Ma-ntreb daca la noi e valabila zicala … Insa, oricum, daca asta a fost dorinta ta, sa ma faci sa ma retrag in mine, sa nu-ti mai spun ce simt, felicitari … ai reusit :) – fiindca peste prioritatile tale (si deci incapatanarea specifica noua, Gemenilor) n-a putut trece nimic.

Aceeasi greseala o facusem si eu. Si mi-a parut rau, dar n-a fost deajuns. Si ai vazut ca te doresc, dar n-a fost deajuns. Si ai vazut ca sufar de dorul tau, dar n-a fost deajuns. Iti pasa? Nu. Nu pentru ca nu simt … Da, sunt un nerecunoscator, care nu se bucura de cat ii oferi. Si iarta-ma pentru asta …

Iti vei da seama singura ce se intampla cu mine … daca-ti vei rupe 5 minute din viata ta, sa-mi citesti cuvintele. Si sper sa-ti dai seama ca e prea tarziu si ca am atat de mult de reprosat, dar pentru ca, de prost si fraier ce tin la tine, le tin in mine, incat sa te fac sa te simti, libera, neconstransa. Conteaza insa prea putin ce simt eu, “martirul” pe care-l fac si nici nu e nevoie sa ma “salvezi” …

Chiar nu e nevoie. Nu e nevoie sa-mi dai atentie. Era o vreme cand o faceai, dar inteleg ca ce-am fost eu atunci, nu mai sunt acum. Si n-are rost sa te rog sa revii in bratele ce te iubeau odata … fiindca n-o vei face. Atotstiutor? Nu … poate doar un fin rationament al psihicului uman si o experienta cu oamenii prea mare.

Insa astept … astept cu nerabdare si patos sa-mi demonstrezi ca esti exceptia, asa cum iti spuneam, odata, ca te iubesc, caci intre multe, tu esti exceptia de la tipar, exceptia de la regula. Dar n-o vei face … chit ca te stiu, te cunosc, ai avea ambitia de a o face dar aceeasi ambitie te opreste, precum si aceeasi mandrie …

Revin la concluzia ratiunii mele reci: daca ma iubesti, o vei face, fara sa-ti cer, fara sa implor, fara sa mai fac eu nimic. Si pana cand Dumnezeu bunul va face posibila o astfel de zi, am sa ma resemnez, caci, fiind prea deschis, prea bland, prea iubitor cu tine … nu ti-a placut.

Da … e timpul sa ma retrag. Am facut greseala, din nou, sa ofer prea mult si sa nu astept nimic in schimb. Fiindca asa fac eu cu oamenii pe care-i iubesc, le ofer totul sperand sa vada ce simt pentru ele. Si niciodata  nu s-a intamplat ca acest sentiment, sa se intoarca, fara sa-l ceri … iar cand il ceri, e ironic, chit ca ti-e oferit, nu mai simti, nici o placere. Fiindca ai fost nevoit sa-l ceri. Iar atunci … doare. Doar enorm. Doare ca dracu’ … si cred ca nici lui dracu’ nu-i pasa …

Deci se pare ca sunt un claustrofob. Si stiu ca o proprozitie nu se incepe cu “deci”, dar asta e concluzia la care am ajuns. Desi am spatiu de stocare cat sa nu-mi ajunga, nu prea ma simteam ok sa tin cartile, pozele, video-urile pe o amaraciune de 250GB, de pe vremea lu’ Chioru’ Pazvante, frate cu Sulica Franaru’ care putea sa crape in orice zi cand lumea-mi era, mai draga.

Asa ca luai un WD, My Book. Pe care-l injurai olecutica ca nu e direct compatibil cu Linux (Gnome) – pana sa descopar, desi stiam de mult, ca exita “fdisk” pe Linux, ca pot repede busii partitia NTFS de pe el si sa-mi bag un EXT3. And so did I. As we speak, se formateaza :P …

Cand oi elibera hdd-ul ala vechi, o sa fiu happy. Nu de alta, dar parca ma simt mai sigur sa tin datele extrem de importante, pe un extern, cu garantie, conectat doar prin USB cu un sistem care ar putea sa crape oricand (doar asa am invatat eu calculatoare, pe vremuri, busind tot ce-mi cadea in mana).

:P In rest, pap o macaroana, miros parfum de domnisoara in hainele mele si o imbratisare calda de la Alex. Fredonandu-l pe raposatul Liviu Vasilica, as zice: “De cine mi-e dor si seteeee … bis … De cine mi-e dor si seteeee, Nici nu-l vad si nu ma vede …” :D … yep … mi-e dor …

Cateodata simt sa evoc o stare de contemplare, specifica lui Cioran: “Doua lucruri m-au umplut neincetat de o isterie metafizica: un ceas care sta si-un ceas care umbla.”. Efectiv o subliniere a modului in care trece timpul si a lipsei de animatie de care viata cotidiana da dovada.

Zilele acestea lucrez din greu la un proiect pe care vreau sa-l finalizez pana Vinerea aceasta. Deja trecui de 70% din proiect, mai am de instalat cateva servere si de finalizat o parte de cod, ca mai apoi sa ma bucur de “roadele victoriei”. Nu pot sa nu remarc insa, ca atunci cand astepti sa e intample lucruri, timpul trece greu.

In orice caz, Alexandra sta la camin perioada asta, avand in vedere ca e mai aproape de facultate. Sunt cativa km intre Militari si Expozitiei, dar in traficul din Bucuresti, asta inseamna ore, ore care devin eficiente intr-un timp atat de scurt. Gandindu-ma la situatia de fata, s-ar parea ca timpul este singura resursa care ne este data de catre “Creator” (Dumnezeu, Allah, Buddha, nu conteaza numele) – iar modul in care il gestionam e calea catre succesul sau insuccesul nostru intr-un timp dat.

Tragand linie: o persoana poate face diferenta intre modul in care iti petreci timpul. Cateodata, viata trece mai repede alaturi de ea, cateodata mai incet. In orice caz, viata e mai putin plictisitoare atunci cand, dupa o zi de munca, ai cui sa te lauzi, cine sa te ia in brate si chit ca nu intelege nimic din ce ai facut tu acolo si tot ce-i explici … macar sa te ia in brate si sa te sarute cu foc.

Unele lectii se invata pe propria piele. Insa printre cele mai de seama inventii ale creierului uman probabil cea mai de seama este aceea a “back-up-ului”. Seara asta am invatat o lectie: lucrand la instalarea unui server nou, reusii sa busesc printr-o comanda, mai toate setarile acestui server. Noroc ca baiatu’, destept cum l-o facut mamuca, primu’ si primu’ lucru facut: o pastrat back-up la configuratia functionala de 1 zi in urma, in mod automat, asa cum numa el stie s-o faca.

Si uite ca in 2 minute de un-tar si un-gz (gzip) – rezolvai o problema ce altfel mi-ar fi luat 3 zile si 3 nopti, multa Cola, mult Jacobs, multe fierbatoare de apa sa o rezolv. Pare-se ca vreau cadou un HDD de 4TB (terra-byes) unde sa-mi pun tot ce vrea sufletelul meu, just for safe-keeping. Revenind la titlul acestui articol: “thanks God for whoever invented … tar and gz in Linux!” …

“Be a child in heart and a man in wisdom.” – Catalin Z. Alexandru

I started to actually love myself. Ziua a inceput cat se poate de bine. Cu o lupta contra somn, undeva pe la ora 8 dimineata, e deja 11:40 si simt ca am facut o groaza. E putin fata de volumul de munca, dar dimineata a inceput exploziv, cu o tona de cereri de oferta de la fostii si actualii mei clienti.

Fac o pauza de 15 minute cat sa-mi intind oscioarele si sa inghit o gura de Cola (mandro! inca 5 sticle si ma las de Cola. Am promis! …) – deoarece ma bag la o repriza de coding. Am preluat saptamana trecuta un proiect ce seamana a provocare mai mult decat orice altceva. Provocarile ma innebunesc, mai ales cand sunt si remunerate corect! 2010 a inceput bine. Cum nu se poate mai bine … I’m actually smiling!