Afara-i noapte, e negru tot si canta doua stele;
Cu gandul greu, cazui la pat de-a inimii durere,
Un vant teribil, inghetat, ce bate printre schele.
Caci tind si sufletu-mi iti cere, o revedere.

E noapte tot si inghetat si azi imi canta Luna,
Craiasa noptii inflorita, va impletii cununa.
Caci visele si vorbele si toate-ntotdeauna,
In negrul noptii ne-ncetat, in chin, ar fi tot una.

Si stand pe deal, sub un stejar, ce crengile-si indoaie,
Rugandu-se la primaveri, sa-i dea o zi cu ploaie,
Ma rezemai de el si fusei iar cuprins,
De frigul de afara, de-un inger drag in vis.

Lumina alba rasarind, din colturile mintii,
Dansam cu ingerul in frig, imi clantaneau toti dintii.
Dar totul astazi disparea, in dansul de placere.
Si alinata se simtea, a inimii durere.

Lumina alba tresarii, in lumea din afara,
Si-atingeri calde, insufletiri, fusei atins de raza.
Trezit, alaturi, langa mine, pe muschiul inverzit,
Dormea un inger scump si drag, neprihanit.

Caci tot ce as putea sa zic,
Sub ploaie de pupicuri.
Sub aripi mari de-ngeras mic,
Sunt toate azi, nimicuri.

E ingeras cazut din cer,
Cu aripi dragi, pufoase,
Intruchiparea in eter,
A unui sol de pace.

A doua zi de Sfant Craciun,
Venii iar ea la mine,
Caci prima zi de Sfant Ajun,
Ea se temea sa vie.

Un sol de pace prevestit,
De mii de ani incoace,
Atat de drag si de dorit,
De inima-mi stangace.

Caci de departe te-am zarit,
De ma-mbatai ca vinul,
Si in picioare-ncremenit,
In mana-mi crestea crinul.

Cu mana stransa-nmarmurit,
Erau doi pasi spre mine,
Si te-ai uitat, si-am ametit.
De alba-ti ta sclipire.

Trezit din vis si cam buimac,
Ti-am dat in dar o floare,
Nu spun nimic, am vrut sa tac.
Insa tacerea doare.

Eu ti-am pupat obrazul mic,
Si-acuma simt ca arde.
Si sufletu-mi e plans, pitic,
Cand tu imi esti departe.

Cu ore lungi am stat noi doi,
Sa discutam eterul.
Eram in suflet, astazi, goi.
Dezvaluiam misterul.

Saruturi dulci, de catifea,
Pe aripa ta dreapta,
Zbatea in tine inima,
Si-o retrageai, sfioasa.

Mi-ai spus atunci, ca-i l-anceput,
Dar am fortat sarutul,
Iar buzele ni s-au atins,
Si-au zguduit pamantul.

Si toti, in panic-au intrat,
Fugind de tot, din preajma,
Caci singuri, doi, ei ne-au lasat
In lumea noastra, larga.

O clipa de o fi durat,
A fost o vesnicie,
Sarutul prim, cel neuitat.
Condus de nebunie.

Desprinse iarasi, buzele.
Le leaga azi doar gandul.
Caci tot ce-a fost si visele,
Am fost doar noi, doar unul.

…

Caci gandul tau, si patima,
Ma doare, ma irita.
Caci sufletu-mi si inima,
Te cheama azi, grabita.

Caci tot ce as putea sa zic,
Sunt astazi doar nimicuri,
Sub aripi mari de-ngeras mic,
Sub ploaie de pupicuri.

Cand geniile mor,
Si p-aripi se inalta,
Intind cantecul lor,
Pe firul gol de ata.

Pe fir de ata de bumbac,
Se-ntinde azi la stele,
Bumbac din suflete ce tac,
De chin si de durere.

Ce-ncanta ochiului de om,
A gandurilor miere,
Caci tot ce-i arta astazi vom,
Pastra intre mistere.

E cantec, carte. Poezie,
Pictata in sculptura,
E glas de miere, viata vie
Ce lasa scrum in urma.

O clipa au, si gandul lor,
Curata nebunie,
Omagiu lor si tuturor,
Ce cred in nemurire.

Acum in ziua de apoi,
S-aude glas de cor,
Caci tot e astazi sec in noi,
Cand geniile mor.

Visul unei nopţi de vară,
Când priveşti pe geam afară,
Şi te cheamă-n pas alene
Printre Lună, printre stele.

Şi pe lungile troiene,
Se-ntind plapumi reci şi grele,
De te cheamă-n visul ei,
Cântece de mieluşei.

Tu nu vrei şi totuşi vei,
Vei pleca în grup lei.
Te atrage gândul iară,
Patimi dulci, de-odinioară.

Cât e Luna, câte stele,
Tu te-ndepărtezi de ele.
Iară negru-i tot în zare,
Tot nimic în depărtare.

Cântecul oprit se cere
Şi cu glasu-i de durere,
Tu îi simţi gustul de miere,
Azi te-ntâpmină, himere.

Şi te joci avid cu ele,
Uiţi de grai şi de durere
De te-nfingi tu iară-n horă
Uiţi că viaţa-i de o oră.

Şi te-nvârţi în albi iţari,
Peste piept de porţi o ie
Nopţile de nebunie
Ale regilor cei mari.

Bate pasu-n loc, în curte,
Să trezeşti din vieţi trecute;
Cântece de vitejie,
Suflete ce-au fost să fie.

Şi cu Luna, câte stele,
Căte ai tu gânduri grele
Toate-n jocul de himere.
Astăzi sunt doar cântecele.

Bate vânt în iarba verde,
Gândul tău acum se pierde,
Între lacrimi de miresme.
Arde lemn în soba veche.

Te trezeşti dormind tu iară,
Printre clipe de vioară,
Şi priveşti pe geam afară,
Cântec dulce de mioară.