Oh yeah. Am descoperit ca in viata oricat as incerca sunt lucruri care nu le pot intelege in adevaratul sens al cuvantului, oricat m-as chinuii. Cum zicea Titu Maiorescu, “nimic nu e mai minunat decat relatia umana” – mai toate lucrurile care nu le inteleg se leaga de oameni, fosti sau actuali cunoscuti. Zisai sa fac o lista a acelor lucruri si pe masura ce inaintez in varsta sa le completez sau sa golesc lista:

• de ce oamenii se clasifica. O fi o manie a mea personala de a nu-l clasifica, nici judeca pe cel de langa mine.
• ce e prietenia? dar iubirea? E vreo diferenta cu adevarat intre ele.
• am iubit vreodata? (nici pana acum nu pot sa-mi raspund la o astfel de intrebare)
• cat e ratiune si cat e sentiment atunci cand imi comunic sentimentele
• sunt ceea ce simt, sentimente, sau nevoi primare ale omului?
• de ce ma intristez cand primesc un refuz? in loc sa vad sutul in fund ca un pas inainte …
• ce are altul mai bun si eu nu am?
• si de ce-mi reprosez mie, deciziile celor din jurul meu?
• de ce ofer lucruri, din pura bunatate, fara speranta de a primii inapoi acelasi raspuns …

In general, am ajuns la concluzia ca cele de mai sus acopera intreaga gama de ciudatenii specifice mie. Am ajuns la concluzia ca, sunt un ciudat. Ar tb. sa fiu mandru in sinea mea ca sunt diferit, insa asta ma face o exceptie de la regula, si dupa legea lui Darwin, orice exceptie se indeparteaza de fazele normale ale reproducerii si deci e destinata sa moara.

Evident, exista si celalalt caz, in care moare toata specia din cauza gripei porcine si supravietuieste doar exceptia, dar cazurile astea in istorie sunt prea rare si au dat nastere doar la maimute si homo-sapiens. Homo-erectus cred ca e doar noua faza evolutiva in care vom trece, mai repede sau mai tarziu …

Oh da. Coincidentele. Dar am inceput sa dau atentie ciudateniilor de coincidente. Nu mai devreme de 1 minut dupa ce scrisai anteriorul post, si-n playlist intra o melodie, de dor, si patima si suflet frant, care n-am auzit-o niciodata: “Vasilica Dinu – Cine saruta o olteanca”. Mandro! … fi atenta:

I-auzi: “Cine saruta o olteanca / O mandruta Craioveanca / Ii ramane gura dulce / Si n-o uita un’ s-ar duce // Orice face, unde-o sta / E cu gandul tot la ea / Iar in ochi cand o priveste / De dorul ei  se topeste. (…) Iar Duminica la joc / Cu tot satul la un loc / Neica sta si ma priveste / Numai din ochi ma doreste // Ma-ndreapta sa intr-un joc / Sa intind hora pe loc / Hora noastra olteneasca / Cine-o joaca sa traiasca …” … Hop, hop, si-asaaaaa maaai …

Arareori fac lucruri la comanda, mai ales ca eu am o abilitate innascuta de a scoate oamenii din fire si a le provoca o senzatie acuta de sarcasm si tachinare. Insa, azi o sa fac o exceptie. Si cum stau sub amenintarea papucului, in timp ce-ascult o combinatie de Gelu Voicu’ si Liviu Vasilica (e ziua maica-mii, yuhuhuhuuuu) – :P zisai sa adun si eu urmatoarele cuvinte, sub titlul de mai sus.

Intre noi fie vorba, nu-mi vad capusorul meu mic de cat am de munca si cate “refactoring”-uri trebuie sa fac la un cod care, devine din ce in ce mai adaptabil in RA. Fapt bun, caci juma din clientii de anul trecut, m-au sunat. Vor ceva nou la proiectele lor. In unele chiar am propus solutii de colaborare pe termen ceva mai lung.

2010 a inceput bine, am nimerit peste 2 clienti de calitate. Unul din ei mi-a dat de lucru cat sa nu mai duc. In 3 zile am planificat deja 3 subproiecte, ceea ce e un avantaj. Am de munca si de obicei, munca ma face fericit. Munca innobileaza. Iar eu ascult populara pe fundal …

Ciudat e ca oricat de aiurea pare, melodiile astea ritmate sunt fix ce am nevoie sa ma batai pe scaun in timp ce ochii mei scaneaza, vertiginos, peste 30′j de mii de linii de cod, incercand sa comprime tot ce vad. C’est la vie. Macar lucrurile se anunta bine. Am inceput sa cred ca viata e o serie de urcusuri si coborasuri … E o chestie ciudata, dar cand stii ca ai cu cine lucra, parca simti ca faci mai multe. Unii oameni iti dau o siguranta ca se pot tine de treaba …

Cine ma urmareste indeaproape a observat probabil ca de cateva zile am dezactivat proiectele pe care nu le puteam sustine din forte proprii (I’m only human). Mai toate domeniile inregistrate si ideile de proiect au fost puse in stand-by momentan, pana cand va “trece criza”.

Anul trecut, pe la inceput, argumentam in niste discutii cu ai mei cunoscuti (rude in special) – ca abia astept criza, deoarece va scoate din piata acei “jucatori” care fac piata de soft/Web din Romania, de rahat. Si asa a si fost. Insa, cu un efect dublu: cu exceptia a 2 din proiectele mele, restul, toate, sunt trecute in stand-by.

Pare-se ca e un fresh start, pe care va tb. sa-l organizez mai bine. Ma bucur insa ca pe partea de generare de continut, totul este OK si voi putea sa vad niste rezultate rapid in urmatoarele luni de zile. (spre eu 1, 2 luni de zile). S-a ajuns in era informatiei ca “daca nu comunici” si nu “generezi continut”, de fapt, nu existi. Ironic, nu?!

Mda. Lasand la o partea adrenaline rush-ul unui drum drept de la Rahova incolo care te imbie sa-ti arunci piciorul pe pedala de acceleratie dincolo de reglementarile in vigoare (norocul meu ca tin la jumatatea aia de buletin, numit permis, mai mult decat pare) – azi … ma pot aluda, c-am facut “transee de razboi”, vorba unei bine-cunoscute manele.

Atasez mai jos dovada namolului de pe langa satul Stefenei (Cos Gol), comuna Mereni, jud. Teleorman, unde bine-cunoscutul primar PNL-ist, a asfaltat si a pus piatra, doar pana la jumatatea satului. Dincolo de asta, da-i dracu’, ca n-au votat cu Geoana. E o dovada a Romaniei … de altadata. Si as vrea sa atasez acestei poze, motto-ul: “Revolutia bunului simt!” …

Urasc cand am dreptate. Insa oamenii nu pot accepta sa plateasca un pret calumea pentru o serie de servicii calumea. Oamenii tind sa profite. Scriam ieri, de Innobyte. Parc-as fi avut aur la gura sa stiu ca nu vor fi de acord cu negocierea unei colaborari benefice intre mine si ei.

Fapt ce dovedeste ca in Romania, vorba unei bune prietene “sefia” – inca se invata, iar tainele negocierii si compromisului, par a fi limitate doar la cei ce cunosc politica in amanuntul sau. Dar ma rog. E o vorba veche care zice “You can’t teach an old dog, new tricks.” – mit demontat acum cateva episoade de baietii de la Mythbusters.

Ideea este ca acel “dog” sa vrea. In orice caz, concluzia este ca, nefiind apreciat pentru ce stiu, am revenit unde imi este ceva mai bine: working for myself. La un pret de proiect de 6.130 de E, a platii 1100E pentru a realiza un proiect intr-o luna, mi se pare lacomie :) – dar nu am de gand sa tin morala nimanui. Cum ar zice un vechi filosof: fiecare cu a masii …

Motivul pentru care am scris “angajat” intre ghilimele este pentru ca nu depind de actualul meu “angajator”, anumite Innobyte (Pan Concept International), insa am o … zi sa-i zic, problema de fond. Problema e generata de faptul ca, in cautarea unei provocari, am acceptat o colaborare cu baietii de la Innobyte.

Intr-adevar. E o provocare. Sunt insa dezamagit de rezultatul negocierilor. In ce sens: colaborarea presupune ceea ce se numeste “angajare”, adica 8 ore, stat acolo, lucrat alaturi de echipa lor. Invatarea Cake PHP, in sine nu e cine stie ce provocare. Proiectele primite la inceput si sarcinile, par simple. Prea simple. Deciziile luate, la fel de simple, axate doar pe productie nu si pe calitatea productiei.

Si am o problema de fond. Eu sunt obisnuit sa lucrez al naibii de bine, dat dracu’ de organizat. Imi place sa fac lucrurile o singura data si sa le fac bine. Iar la baietii astia deja simt un “deja-vu” in ceea ce ar tb. sa fac. Remuneratia, negociata dur, nu se ridica la nevoie mele. Adica, timpul meu costa mai mult decat ofera ei. Ma-ntreb ce m-a decis sa aleg … Sa raman, sa nu raman. Am o problema de fond.

Problema de fond se refera la faptul ca in 2009: lucram de acasa, cel mult 16 ore. Baietii cu care colaboram si proiectele derulate imi aduceau si 3000E net, pe luna. Intr-adevar, nu totdeauna constant. Insa cu investitiile castigate in primele 2 trimestre, am putut lansa o serie de proiecte ale propriei societati. Cu care am mers ca finalist la Webstock 2009, in Septembrie …

Iar acum vine problema de fond: sa ma plafonez, pentru ca asa e la romani, calitatea nu este apreciata niciodata ci mereu plafonata. Intre a colabora si cu Innobyte si a ma da peste cap, dar a lucra pentru proiectele propriilor clienti, oscilez mult prea mult spre proprii clienti.

S-ar putea sa iau o decizie radicala: fie reduc colaborarea cu Innobyte la ceva gen 4 ore/zi sau o chestie care in remuneratia data sa-mi permita libertatea lucrului de oriunde, fie renunt la ei, ma dau peste cap o luna, dar revin la libertatea financiara din 2009.

Sincer, nu cred ca vina imi apartine. Adica initial am cerut un pret pentru timpul meu, am ajuns sa negociez “prima luna”, “a 2-a luna”, “a 3-a luna” … Ceva nu-mi place. Pare rau pentru baietii de acolo, dar eu, din fire, sunt mai serios si cand vine vorba sa-mi platesc un angajat, nu stau sa ma tocmesc …

Se zice ca visele pot devenii realitate daca muncesti destul de mult la ele. Evident, se refera la visele cu o oarecare apropiere de realitate. De cateva zile, de pe 1 chiar, doar asta fac. Dedicat tot timpul unui vis: acela de a face din 2010, ceea ce 2009 a fost, insa mult mai bine.

2009 mi-a dat o independenta rar intalnita pentru varsta mea. S-a intamplat insa sa pierd independenta aceasta odata cu o drastica scadere a proiectelor in Web si a investitiilor in acest domeniu. Se zice insa ca orice sut in fund e un pas inainte si cred ca acesta e un exemplu clar de a nu renunta la ceea ce in 2009 castigasem cu atat efort, placut ce-i drept.

Caderea pietelor financiare a fost pentru toata lumea un motiv de scuza, ca “e criza” si ca nu au de unde platii. Pe de alta parte, aceeasi oameni, nesimtiti, se infruptau ca animalele din “teoria crizei”. Hotararea in 2010 e stabilita: nu mai iert nimic. Timpul meu e prea costisitor sa-l pierd cu oameni de mana a 2-a, cu cei care nu apreciaza un om dupa pura sa calitate.

In 2010 imi propun sa nu mai fac greseala din 2009. Anul trecut am tinut langa mine oameni care n-au meritat nici aprecierea mea, nici investitiile facute in ei. Oameni care n-au vrut sa evolueze. Imi propun sa investesc, masiv, doar in acei oameni care-si pot face treaba cu brio.

Zilele trecute, o ruda imi propunea sa-mi angajez un cunoscut, fiu al acestei rude. Sa incerc sa-i dau ceva de lucru. Din 2009 am invatat un lucru: cunostintele, rudele, verisorii, etc. – nu sunt surse bune de oameni de calitate. Ai sanse mai mari sa gasesti acei oameni in randul celor fata de care nu ai nici o rudenie de sange, poate doar sa-i fi cunoscut recent.

Ce-am vrut sa spun cu toate astea?! Ca am invatat din 2009, sa fiu umil. Sa nu mai cred ca le stiu pe toate. Dar cu toate acestea, sa-mi apar interesele cu mana de fier, sa nu mai iert nici un abuz, nimic. In 2010 vreau sa lucrez la visul meu, sa am alaturi de mine doar oameni ce-si dovedesc capacitatea, fara rude, fara cunostinte.

Facui o retrospectiva pe 2009 iar investitia in oamenii de atunci a fost mai mare decat in orice alt domeniu. Greseala mea pe 2009 a fost sa tin aceste “gauri negre” ale investitiilor mele, in continuare implicate in proiectele mele. Nu-ncerc sa dau vina pe ele pentru caderea comenzilor in T4 al lui 2009, insa daca in T1 – T3 al 2009 faceam un efort in a alege doar acei oameni mai bine pregatiti, probabil n-as fi resimtit deloc existenta crizei.

De aici, am tras o lectie: resursa umana e costisitoare. Cel mai bun lucru insa, pentru tine ca antreprenor si pentru cei pe care ii angajezi in proiectele tale, este sa-i insarcinezi pe ei cu un grad de responsabilitate a monetizarii proiectelor tale – fapt ce-i va determina sa caute resursele necesare, caile si metodele prin care sa transforme aceasta responsabilitate intr-un flux constant de venituri, proportional cu implicarea lor in proiect.

Cand acest lucru se realizeaza, pasul imediat urmator este recompensa. Oamenii care se implica cu adevarat intr-un proiect, fac in asa fel incat transforma o resursa disponibila, in venituri. Tot aceeasi oameni, odata ce-si realizeaza acest scop, trebuie recompensati pe masura meritelor lor. In concluzie: pe 2010 imi propun sa apreciez oamenii asa cum sunt ei …

Zilele acestea am o fericire ciudata fata de una din prietenele mele. De fapt fericirea e mai generalista de atat, prin prisma faptului ca atunci cand ai nevoie, gasesti pe lume oameni care sa-ti confirme prietenia, poate si dorul pe care il au fata de tine si sa-ti redea buna dispozitie prin naturaletea lor si prin prezenta lor.

Evident, asta este o ocazie sa tin teorie tuturor prietenilor care, numindu-se “prieteni” n-au facut si ei acel pas de bun simt in a da cel putin un telefon, macar de Craciun sau de Revelion, deoarece, chit ca nu ne vedem cu saptamanile sau lunile, sau chiar jumatatile de an, macar sa ne auzim de aceste sarbatori.

Insa exista oameni acolo care stiu definitia prieteniei si carora nu le e nici greu, nici rusine sa dea un telefon, intr-o seara de 31 Decembrie 2009 si sa te bine-dispuna. Revelionul acesta cred ca a fost o ocazie, ca un astfel de sentiment sa-l simt fata de aceasta persoana si sa simt ceea ce multi dorim sa numim prietenie, cu adevarat.

In planurile mele pe 2010, am o groaza de proiecte pe care vreau sa le vad realizate si ma bucur sincer, ca alaturi de mine in directia aceasta, voi avea, dincolo de o colega bine pregatita si cu un fler auto-didact si un prieten de nadejde. Cred ca toti ar tb., inainte sa pornim la un drum, sa alegem acei oameni seriosi care-si vor face treaba cu brio …

Cred ca sarbatorile acestea au fost o lectie pentru mine, o lectie de viata. O lectie cu privire la oamenii de calitate pe care-i am in jurul meu si cei care nu. Recunosc, pentru 2010 sunt entuziasmat ca voi muncii, mai abitir ca pana acum si voi avea alaturi oameni de calitate. Sunt fericit …

Cand eram mic credeam ca voi termina de invatat undeva in jurul varstei de 21, 22 de ani. Fuck that. It didn’t happen. De ieri am invatat o lectie enorma in PHP: think motha’ fucki’ SIMPLE. Despre ce este vorba? Pai: de sistemul de multilanguage implementat in RA.

Care e faza. Pai, mai ieri, creearea unui modul nou, presupunea definirea constantelor, intr-un fisier intr-un director de tip en_GB care specifica limba in care functioneaza aplicatia. Eh. Desi am avut acum 2 ani intentia de a folosii o super-globala $_T drept Array pentru traduceri, m-am temut de lovituri de performanta odata ce ar creste.

Unii mi-ar recomanda sa folosesc GetText din PHP, altii alte sisteme de multilanguage. Am descoperit insa ca metoda KISS (Keep It Simple, Stupid) e cea mai buna. De ce?! Pentru ca PHP suporta array-key-uri chiar si de 256MB (tested!) – iar look-up este instant.

Asta permite ca, pentru o functie de forma _T (‘Asta e un text de tradus’) – sa se poata realiza o traducere de tip $objT['Asta e un text de tradus'] = ‘This is a text to be translated’; intr-o superglobala ce ar detine toate textele necesare traducerii, fara nevoia de a mai definii constante.

Pe langa purul impact de performanta prin nepoluarea spatiului de constante, revine un avantaj si in viteza de programare. In 3 ore (de fapt de la 11:30, pana la 14:00) am modificat tot modulul de Articole din RA sa suporte aceasta schema de traducere. A durat putin, avand in vedere cele 4000 de linii de cod cat are si atentia cu care trebuia modificat.

Cred ca ceea ce numim refactoring (deoarece aceasta a fost un proces de refactoring) – e ceea ce ne permite noua programatorilor sa pierdem cateva ore dar sa devenim mai productivi in timp. Pare-se ca de Sarbatori muncesc si invat lucruri noi :) … La Multi Ani tuturor si-un 2010 numai cu realizari!