Am evitat sa folosesc diminutivul “poetrita” sau “poeta” fiindca consider ca aceea ce numim noi arta nu ar tb. sa faca discriminare, nici macar de gen intre persoane. Vroiam doar sa adresez un “Summa cum laude” Alexandrei, in special pentru poezie “Graba” – pe care o voi pune prima in cartea anterior mentionata.

Motivul este ca am scris un “Cuvant inainte” care se referea tocmai la graba noastra, a oamenilor ce traiesc in sec. XX – de a ne mai bucura de farmecul unei poezii. Si daca eu nu am putut sa scriu o astfel de poezie, despre un lucru abstract, exista oameni care merita apreciati pentru ca pot gasii cuvinte ritmate pentru lucruri neinsufletite.

Criticii or sa zica ca poezia sec. XX, nu mai este cum era. Ca toata lumea scrie poezii, ca romanul s-a nascut poet. Indiferent de ce zic criticii (Eminescu: Criticilor mei) – un singur lucru am de comentat: eu unul nu ma uit la forma artei, nici ca e frumoasa, nici ca e urata, sau daca e cizelata sau daca nu.

Conteaza in filosofia utilitarista, mai mult decat a face arta sau a scrie poezie, dorinta de a face un lucru, indiferent de sansele de reusita ale sale si sa perseverezi in ceea ce-ti face placere sa faci. Si cred ca de aici ar tb. sa inceapa orice forma de arta ce tinde spre perfectiune: de la incercari si perseverenta continua. Pentru asta am scris si acest summa cum laude pentru ca citind-o, a excelat pe parcurs ce a scris. Felicitari!

Haaapy! Usor, usor, trece :D … am reusit azi sa merg ceva (pana la masina, urcat iar sus, coborat iar jos) si sa conduc fara amorteli, pana in Sebastian, apoi Crevedia si inapoi. E de bine … In rest a fost un big party pe la noi despre care o sa scriu mai incolo … Sunt happy! O sa pot merge! Yay :D …

Dupa sarbatori imi fac timp intr-o zi pentru o vizita la medic, ceva, pentru ca se pare ca situatia s-ar putea repeta :( … am iesit azi din masina, am mers un pic si desi stateam drept, fara miscari bruste am avut senzatii ca m-ar lasa iar spatele si picioarele. Din fericire n-a fost cazul, dar nici nu vreau sa fie … Parc-as fi facut din mamaliga, pe bune … Fitness scrie pe mine! Obligatoriu …

Zilele acestea am o slabiciune pentru Nickelback – Savin’ me. Nu pentru ca as fi “rocker” si tre sa “ascult rock ca sa fiu in trend, ci pentru ca altii au scris inaintea mea ceea aceleasi sentimente pe care le resimt si eu acum, o durere combinata cu incapacitatea mea fizica de a lupta. Dovada ca oamenii prin aceleasi experiente, oriunde ar fi:

Savin’ Me, Nickelback: “Prison gates won’t open up for me / On these hands and knees I’m crawlin’ / Oh, I reach for you / Well I’m terrified of these four walls / These iron bars can’t hold my soul in / All I need is you / Come please I’m callin’ / And oh I scream for you / Hurry I’m fallin’, I’m fallin’” … [Chorus:] “Show me what it’s like / To be the last one standing / And teach me wrong from right / And I’ll show you what I can be / Say it for me / Say it to me / And I’ll leave this life behind me / Say it if it’s worth saving me”

“Heaven’s gates won’t open up for me / With these broken wings I’m fallin’ / And all I see is you/ These city walls ain’t got no love for me / I’m on the ledge of the eighteenth story / And oh I scream for you / Come please I’m callin’ / And all I need from you / Hurry I’m fallin’, I’m fallin’” …

Cred ca am devenit ironic cu propria persoana la un moment dat. Scriam ca sper sa imi revin dupa accidentul de ieri. Paaaai, am doua vesti, una buna, una rea. Naspa ce pot sa zic:

• aia buna: pot sa ma misc, cat de cat, de colo colo. Pe frigul de afara sau in general pe distante mari nu ma hazardez. Ce e in casa e oky. Mai merg, ma mai tin de chestii, mai stau jos. Mai stau jos de 2 ori. Am incercat sa stau si la calculator. Mai greu. Durerea e constanta cand stau in scaun …
• aia rea: nu simt ca a dat inapoi, dimpotriva. Aleator imi simt ambele picioare ca si cum as avea durerea in oase sau ar fi amortite. N-am chef sa fiu o povara pentru ai mei zilele acestea, asa ca prefer sa tac. O sa-i spun doar daca situatia devine mai grava de atat sau daca amortelile devin mai dese …

Ma enerveaza un lucru. Sunt optimist de fel, insa e cam prima data in viata mea cand mi-a disparut optimismul. Ma uit cu teama la durere. Mi s-a mai intamplat odata, dar atunci n-am cazut din picioare. Iar daca m-as lua dupa vorba populara: 2 au fost cu noroc, a 3-a nu se stie … Ca idee: acum stau si scriu si batai din piciorul drept sa nu-mi amorteasca. Acum o juma de ora faceam acelasi lucru.

Se zice ca buturuga mica rastoarna carul mare. Asa e. O durere mica (buturga) a rasturnat un tip de 110kg (caru’ mare). De 22 de ani cati urmeaza sa fac, n-am cazut niciodata jos fara sa fie o cadere controlata. Ieri nimic. Ieri m-am simtit pentru prima oara in viata mea, slab, patetic, neajutorat. Deh, invatam lectii. Sper doar sa nu se complice magaria … nu am chef de asemenea lucruri, nu acum …

Duminica cica ar tb. (daca pot face asta) sa conduc. Azi e Vineri. Inca nu ma incumet sa cobor jos pe scari sau altceva, iar la ce este in Bucuresti, reactiile in picioare nu le pot avea asa rapide ca sa am siguranta mersului. Nu stiu. Momentan mi-e frica sa ma gandesc la aspectul asta. Intr-adevar: odata urcat nu mai mergi, ci doar stai in scaun, dar mi-e frica de amorteli, iar asta nu e bine …

Dupa una buna vine si una rea. Stau de pe la 16:00 in pozitie de “drepti la orizonatala” – intins in pat, suportand durerea unei coloane ce ma omoara. 2 ore n-am putut sa merg pe propriile picioare fara sa urlu de durere. De cateva minute ma misc ca broasca testoasa pe uscat, pe distante de cativa zeci de cm.

Cum s-a intamplat: m-a apucat harnicia sa fac curatenie. Habar n-am ce miscare (tampita) am facut in timp ce aspiram, ca m-am trezit pe jos, folosind batul de la aspirator drept baston. Si vezi atunci durere, injuraturi trase printre dinti si saraca maica-mea, speriata de bombe, crezand ca dau ortu’ …

Dar n-a venit vremea mea. De acolo totul e poveste: de-a busilea pana in pat, ridicat in maini ca altceva nimic … intins la orizontala, rostogolit prin pat, Fastum Gel, ‘nspe mii de paturi sa-mi tina cald si tregand sperante ca se mai misca. Am un noroc chior, ma doare ingrozitor sa merg, dar se misca dracovenia … Inca merge. Mai trebuie unsa …

N-am crezut niciodata ca durerile de spate/coloana/nervi prinsi intre vertebre pot fi atat de dureroase de, cu toate ca eu sunt optimistul rege, mi-a ras intreg optimismul ca as mai merge pe propriile picioare, cateva zeci de minute bune. E doar o alta lectie invatata: orice ai face in viata, nimic nu te scapa de forma ta, umana, imperfecta, de carcasa care te poate ajuta, sau nu … In cazul meu, mai rar …

Update: trag sperante ca-mi trece dupa o noapte de somn. Desi acum stau un pic mai ridicat pe perna si abia suport durerea. Om trai si-om vedea … Cu Dumnezeu ‘nainte …

E oficial! Editie limitata (deci cine vrea mai mult decat vom putea lansa, tre sa ceara din timp) – imi lansez cartea :D – continand 120j’de pagini de pura poezie, scrisa in vremuri de rastriste de cunoscutul dvs. coleg, amant (nevasta nu ma omoara!), prieten, ruda si ce alt statut oi mai avea.

Si sunt happy! :D Inca nu stiu ce titlu ii voi da. Oscilez intre: “Foi Albe“, “Phyleos Poetica” sau “Zbor, fara aripi“. Accept si propuneri. Indecizia asta trebuie sa se termine undeva cel tarziu in data de 1 Ianuarie 2010. Cartea va aparea intre 4 si 10 Ianuarie, 2010 – disponibila direct sau prin Editura Renaissance. (editurarenaissance.ro).

Te simt fantoma! Unde esti? Incet urechii imi soptesti,
Aud tacerea-n jurul meu. Aud prea dulce glasul tau,
Cuprins de-a tale dulci povesti. Cum ma imbeti, cat ma doresti.
E frig. E rece. Sanul tau. Il simt pe mine, mult prea greu …

Te simt fantoma! Cum ma vrei … In rece brate tu ma iei,
Incet pe spate, ma saruti, ingheata-n loc, puternici muschi,
Iar eu, acuma, sunt de piatra. Un foc prea rosu-n neagra vatra,
Ma uit in el, si sper cumva, in el sa vad figura ta.

Un rosu-n ochi, reflecta iadul, pe muschii mei, sarut de foc,
Te vad uitandu-te la mine. De frica ta, eu ard in loc.
Atat de reci a tale brate, atat de calde sarutari,
Mi-atingi usor cu-n deget gatul, ca dulcele sarut de flori …

Aceeasi mana, lung coboara, pe gat usor, pe pieptul meu,
In mine fierbe-un suflet, aprig. Si eu fantomei, ma simt, zeu.
Pierzand fiinta mea umana, nici forma-mi parca nu ma vrea,
Lasand in urma doar carcasa, prea mult, ce tot, ma-ngreuna.

Pe pieptul meu, eu iti vad mana. Te-astepti acolo sa mai fiu,
De-ai stii iubire … De acuma. Ca tine-s mort. Nu mai sunt viu.
Simtind pe palma-ti ta tacerea, a inimii ce a-ncetat,
In umbra te-ai retras. Tacuta. Nimic nu ai mai cugetat.

De-oftatul tau, vatra se stinge, iar tot ce arde-i al tau par,
Incet, in spate-ti, eu m-apropii. Si-as vrea sa musc opritul mar …
Te sperii?! Nu te speria iubito! Sunt iarasi eu, acelasi zeu,
Iti tin in brate, sanul dulce si-n tine adanc, m-avant mereu …

In neagra noapte-n intuneric, un ceas razbate ne-ncetat,
Ca dansul nostru, ce-i aievea, aceluiasi batran tic-tac …
O luna plina se arata, pe-un cer senin si instelat,
Iar noi cuprinsi in brate stam, de dragoste ce-am insetat …

Zilele acestea m-am cam intors la programul meu obisnuit de a lucra de acasa, de a-mi organiza propriul timp (ah, iubesc modul asta de lucru) si printre altele am descoperit 3 metode de a devenii in scurt timp mult mai eficient. Am zis ca ar fi bine sa impartasesc si celor ce citesc, ceea ce am invatat:

1. oricat ai vrea sa dai drumul la TV, ignora-l. Deficienta omului care lucreaza de acasa este ca vrea sa auda ceva. Atunci recomandarea mea, gaseste un post de radio, gen National FM care da mai multa muzica decat orice altceva si asculta-l pe ala. Din cand in cand vor intra stiri si asta te va scoate din monoton.
2. obligatoriu incearca sa dormi la amiaza cateva ore bune, astfel incat in noapte, sa poti lucra, incepand cu 18:00 pana pe la 2, 3. Cel putin, daca faci programare, seara este cea mai buna perioada in care iti poti organiza gandurile, deoarece nu ai nici cea mai mica distractie din partea nimanui.
3. menajeaza-te. Daca ti-e somn, evita-l un pic, pana cand simti ca te acapareaza bine. Iar atunci culca-te. Odihna iti da alt chef de munca, alt tip de concentrare si timpul pierdut dormind este recuperat rapid odata ce te apuci de munca din nou, cu forte proaspete.

A mentine echilibrul intr-un astfel de context este destul de greu. Imi si dau seama, cei ce au o familie, obligatii si alte probleme vor vedea in contextul de mai sus, o situatie ideala – insa cred cu tarie ca se poate ajunge si laun astfel de mod de a lucra din ce in ce mai eficient. Cel putin pentru mine functioneaza cat de cat …

Clipe curg, incet, alene. Timpul parca a pierdut,
Si-adancit in neagra noapte, alb pamantu. Si tacut.
Viscoleste tot p-afara. Bate crivat prin nameti,
Pomii parca sunt cristale. Scene parca, din povesti.

Eu. Sunt rece-nchis in casa, si privesc un geam spre-afara,
Alb pamantul. Alba-i casa. Iara noaptea e tacuta, surda, muta si prea chioara.
Nevazand in mine albul, ce reflecta in omat,
Tot ce arde-n mine-ntruna si incet ce mult il cumpat …

Arde-un foc in soba-ncinsa, clipa parca-ntepenit,
Ba e frig, ba e caldura. Mult, prea mult, prea ametit.
Nestiind ce sa cuget, nestiind ce sa mai sper,
Tot ridic in sus privirea si privesc prea albul cer …

“Unde esti tu Doamne iara?!” Colo sus printre nameti,
Ce coboara fin, alenea, peste rauri, peste vieti …
Si s-asterne peste lume, peste tot ce-i bun sau nu,
Ca un alb, in veci, de-a pururi, peste tot ce e si fu …

Uite-un fum pe-un cos de casa, ce se pierde slab in vant,
Tot asa te pierd iubire, ca o clipa, ca un gand …
Dar eu sper, pierdut in noapte, tu de nori, sa te lovesti,
Si sa cazi-n a mele brate, ca ‘cei ingeri din povesti …

La un semn deschisa-i calea si se-apropie de cort
Un plesuv asa simpatic! Dupa vorba, e din port:
- Tu esti Mircea?
- Da, Traiane!
- Am venit sa mi te-nchini!
Si sa-mi dai pe la sectoare inca patru-cinci sutimi.
- Orice gand ai, mai, Traiane, si oricum vei fi sosit.
Cat suntem inca-n locale, eu iti zic: Bine-ai venit!
Despre partea inchinarii, insa, dom’le sa ma scuzi.
Ca-i Nastase dupa usa. Tot mai plange. Nu-l auzi?
O, tu nici visezi, straine, cati in cale ni s-au pus,
Toata floarea vestejita a intregului Ursu’z.
Tot ce sta in umbra crucii, imparati si regi se-aduna
Sa dea piept cu noi. Ce nu stii? Parc-ai fi picat din luna!
S-ambracat in zale lucii cavalerii Bush si Blair
Papa, cu-a lui trei coroane, plus amicul lui din cer
Fulgerele adunat-au contra lui Nastase care
In turbarea-i furtunoasa cumpara pamant si sare.
N-am avut decat cu ochiul sau cu mana mea ce face
Ca baronii si sarira cu lovele in coace.
Pentru-a noastra biruinta cumpararam rauri, lacuri,
Fotbalisti, pamant, mass-medii, gazetari, artisti, conacuri.
La partid doar ai vazut-ai ce parale s-au mai strans.
Stii cat m-a costat out-door-ul? Ti-as fi spus, dar ai fi plans!
Cand vazu ca pe la Cornu nici gainile vor iarba
Cu o ura ne-mpacata si-a soptit Nastase-n barba:
“Am jurat, pana la toamna cumpar tara, fara pas,
Iar de rest, chiar de la Roma, iau pentru gaini ovas!”
Si de crunta-i vitejie tu te aperi c-un ardei?
Ce faci daca scoate pusca si te-mpusca-n coi! Chiar vrei?
Ti-as mai spune eu mai multe, dar ma stii ca-s diplomat.
Zi mersi ca nu-s ca Mitrea. Ala te-ar fi asfaltat!