E negru, cald si trag zabrele.
In suflet gol si pustiit.
Si-n cosul gol, din verzi surcele
Cu moartea, eu, m-am regasit.

In lume azi, imi las cuvantul,
Sa fie cale de-ocolit,
Sa bata-n van si-n cantec, vantul,
De soarta-mi ce m-a amagit.

Si de ar fi sa-nvat ceva,
Ce-am invatat? Durerea.
Sa fi bogat, dar amagit,
Sa-ti vinzi cu oasele si pielea.

Caci nu conteaza ce ai fost,
Nici ce urma sa fie,
In clipa noptii, fara rost,
Nici moartea nu te-nvie.

In fata Lui ne asezam,
De Stanga sau de Dreapta,
Orice am fost, un cap plecam,
Caci asta-i Judecata.

O viata am avut, un greu,
De-acuma vesnicie,
In Rai, atingi un curcubeu,
Sau arzi in soba vie.

Of chin! Esti dulce, imi esti drag,
Dar azi te parasesc,
Pasesc cu dreptul pe un prag,
De aur pur, domnesc.

Si las in urma mea, cuvantul,
Sa fie cale de-ocolit.
Caci insusi el, cu lacrimi, Sfantul,
Caci insusi el, m-a chinuit.