Nu pot sa pun punctul pe "i" si sa spun clar ce m-a apucat. Pur si simplu am vrut sa pun aceasta mica poza, in tonuri de gri pe acest jurnal de insemnari "poetice". E un avatar al copilariei mele si, cautand "nu stiu ce" prin pozele de acum cativa ani, am ramas relativ surprins de gandurile ce m-au cuprins cand mi-a fost facuta aceasta mica poza.

Unii pot zice ca am ceva pe creier, ca o fi o boala sa ramai asa, ingandurat, static, fara nici o reactie la ceea ce se intampla in jurul tau, fara a clinti macar. Eu zic ca arat dragut, "privitor ca la teatru" – prins in placerile sinistre ale unui joc de idei. Eh, asta-i viata.