Deci se pare ca sunt un claustrofob. Si stiu ca o proprozitie nu se incepe cu “deci”, dar asta e concluzia la care am ajuns. Desi am spatiu de stocare cat sa nu-mi ajunga, nu prea ma simteam ok sa tin cartile, pozele, video-urile pe o amaraciune de 250GB, de pe vremea lu’ Chioru’ Pazvante, frate cu Sulica Franaru’ care putea sa crape in orice zi cand lumea-mi era, mai draga.

Asa ca luai un WD, My Book. Pe care-l injurai olecutica ca nu e direct compatibil cu Linux (Gnome) – pana sa descopar, desi stiam de mult, ca exita “fdisk” pe Linux, ca pot repede busii partitia NTFS de pe el si sa-mi bag un EXT3. And so did I. As we speak, se formateaza :P …

Cand oi elibera hdd-ul ala vechi, o sa fiu happy. Nu de alta, dar parca ma simt mai sigur sa tin datele extrem de importante, pe un extern, cu garantie, conectat doar prin USB cu un sistem care ar putea sa crape oricand (doar asa am invatat eu calculatoare, pe vremuri, busind tot ce-mi cadea in mana).

:P In rest, pap o macaroana, miros parfum de domnisoara in hainele mele si o imbratisare calda de la Alex. Fredonandu-l pe raposatul Liviu Vasilica, as zice: “De cine mi-e dor si seteeee … bis … De cine mi-e dor si seteeee, Nici nu-l vad si nu ma vede …” :D … yep … mi-e dor …